Da, știu, a trecut 1 septembrie, s-a dus nostalgia c-a venit toamna și acum ne putem întoarce tu toții la cele 30 de grade de afară. Eu, de exemplu, abia aștept să plec în Constanța câteva zile săptămâna viitoare. Mă rog, și să-mi dau restanțele înainte de asta sunt la fel de nerăbdător. Ideea e c-am făcut o grămadă de chestii ieri despre care vreau să povestesc puțin, d-aia scriu articolul ăsta prin care vă readuc aminte că s-a terminat vara conform calendarului; și doar conform calendarului.
În prima parte a zilei am fost la fabrica de bere Tuborg, unde e sediul URBB (United Romanian Breweries Bereprod), pentru un tur și câteva informații chiar interesante. Am vizitat o parte din fabrică și am rămas fascinat de nivelul la care se produce berea acolo; adică nu e așa o chestie foarte lejeră, e un întreg mecanism super complex supervizat îndeaproape de o grămadă de oameni care trebuie să se asigure că nu există nicio greșeală, în nicio sticlă sau vreo doză. Apropo de asta, am înțeles că în ultimul an numărul sticlelor de bere vândute a crescut, în timp ce peturile au avut parte de o scădere. Ceea ce mă bucură, înseamnă că românii nu se mai lasă păcăliți de reclamele cu aspect rural, semințe și burți.
Câteva idei cu care am rămas am enumerat mai jos. E interesant de urmărit povestea asta, îmi aduc aminte că acum vreun an la facultate am avut de făcut un studiu de piață despre bere și comportamentul clienților la raft, gen cine, ce și de ce cumpără. De urmărit, zic.
– Tuborg a fost cel mai vândut brand internațional de bere din România, cu o crește de 20% în volum față de aceeași perioadă anul trecut.
– Au avut vara asta o promoție în care printre premii era un apartament de două camere în Constanța, un Jeep Renegade și o excursie pentru două persoane în Thailanda; peste 1,4 milioane de înscrieri. Vă dați seama cât înseamnă 1,4 milioane de oameni?
– Volumul de vânzări URBB a crescut cu 10% pe piața internă și cu 13% în total, cu exporturi cu tot.
– Au băgat în portofoliu două produse noi: berea Weihenstephaner Hefe WeissBier, una din cele mai apreciate beri weizen din lume și Tuborg Shot, un produs cu o concentrație de 9% alcool care să îndeplinească nevoia de pre-party a tinerilor.
După ce-am terminat cu berea am dat o fugă prin AFI Palace Cotroceni, pentru conferința de presă dinaintea Campionatului European de Baschet 3×3 care va avea loc chiar în mall între 2 și 4 septembrie. Știați că România e campioană europeană la competiția masculină după ce au cucerit trofeul tot în România în urmă cu doi ani? Echipa de fete a ieșit atunci în sferturi, însă anul ăsta ambele echipe și-au propus să ridice trofeul deasupra capului.
Campionatul European de baschet 3×3 are 24 de echipe (12 la masculin și 12 la feminin) care se vor confrunta în arena amenajată în locul patinoarului din AFI Palace. În grupe băieții vor juca împotriva Rusiei și a Slovaciei, urmând ca primele două echipe să meargă mai departe. Fetele au o grupă cu Ungaria și Belgia (medaliată cu bronz acum doi ani la București); la fel, primele două merg mai departe. Să rețineți că intrarea e liberă.
În altă ordine de idei, am dat ieri de un șofer Uber care era la prima lui zi, la a doua cursă mai exact. Super ok omul. Semn că merge treaba chiar dacă s-au ieftinit tarifele, nu înseamnă neapărat c-o să scadă calitatea șoferilor; cel puțin așa arată experiența mea cu serviciul până acum. Hai că parcă nu-i o toamnă chiar așa de rea, nu?
0 Comentarii