28 Days Later a avut premiera în 2002, însă a devenit un clasic al genului horror mulți ani mai târziu. Filmul care are un foarte tânăr Cillian Murphy protagonist explorează evenimentele imediat următoare unei apocalipse zombie și cât de repede se poate schimba o societate civilizată în mai puțin de o lună.

În 2007 primește un sequel, 28 Weeks Later, care duce mai departe ideea originalului și prezintă decăderea rasei umane în fața zombie-lor în puțin peste jumătate de an de la momentul zero. Cu Jeremy Renner în rol principal de această dată, filmul nu se ridică neapărat la nivelul predecesorului său.

Fast forward aproape douăzeci de ani mai târziu regizorul Danny Boyle și scenaristul Alex Garland fac din nou echipă pentru a revitaliza franciza, prin 28 Years Later. Te-ai gândi că e cam gata, nu au unde să meargă mai departe, doar nu vor face și 28 Centuries Later, însă creativitatea Hollywoodului când e să facă milking pe un subiect nu poate fi pusă la îndoială. Așa că 28 Years Later a fost gândit din start ca o trilogie, 3 filme puse sub aceeași umbrelă. Primul dintre ele a apărut în 2025, cel de-al doilea – The Bone Temple – a apărut acum, urmând ca partea a treia să fie lansată ulterior.

28 Years Later se delimitează de primele două filme și oferă personaje noi într-o poveste complet nouă; cumva și normal, având în vedere perioada de timp care a trecut. Îi aduce în prim plan pe Aaron Taylor-Johnson, Jodie Comer și Ralph Fiennes, acesta din urmă ducând mai departe povestea în The Bone Temple. Pentru filmul din 2026 lui Fiennes i se alătură Jack O’Connell, Erin Kellyman și Emma Laird, dar și Alfie Williams – puștiul din prima parte a trilogiei.

The Bone Temple continuă povestea lui Spike (mai sus amintitul Williams) în lumea post-apocaliptică gândită de Garland cu 24 de ani în urmă. În scaunul regizoral e de această dată Nia DaCosta, responsabilă pentru eșecurile răsunătoare ale lui Candyman (2021) și The Marvels (2023).

Motiv probabil pentru care cel de-al patrulea film al francizei este atât de diferit de oricare dintre primele trei, nu atât din punct de vedere al poveștii, cât al stilului psihotic în care este realizat. The Bone Temple se distanțează de povestea clasică cu zombie și abordează mai degrabă conflictul etern dintre știință și religie, reinventat într-o lume controlată de morți vii.

Pe deoparte avem personajul lui Fiennes (doctorul Kelson), un savant aflat în căutarea unui leac care să îmblânzească și ulterior să vindece zombii; pe de altă parte este antagonistul său, Sir Jimmy Crystal (O’Connell), un fanatic religios care se autoproclamă fiul Diavolului pe pământ, adept al teoriei conform căreia toți zombii sunt de fapt armata de demoni a tatălui său.

Filmul lui Garland și DaCosta vine cu o premisă mișto și o execuție care lasă de dorit: poate prea artistic pe alocuri, comic atunci când nu e necesar și abstract atunci când cauți logică în firul narativ expus, The Bone Temple e o umbră a francizei de care aparține doar cu numele. Direcția e clară: filmul își propune să arate degradarea speciei umane, care la aproape trei decenii distanță de la apariția zombie-lor a devenit mai sălbatică și greu de stăpânit decât inamicul cu care se confruntă.

Interpretările foarte bune ale lui Fiennes și O’Connell nu sunt suficiente pentru a ridica două personaje scrise până în pragul caricaturizării, în timp ce prezența zombie-lor pe marele ecran este doar tangențială pentru a umple niște goluri. Prin comparație te face să-ți fie dor să mai bagi o dată pe Playstation The Last of Us în așteptarea sezonului trei.

Poate cel mai bun lucru cu care vine filmul e finalul, care pregătește terenul pentru concluzia trilogiei 28 Years Later si care ridică puțin așteptările pentru ultima parte a seriei.