Mi se pare fascinant cum deodată au explodat la Hollywood filmele cu și despre inteligență artificială (vezi ultimul Mission: Impossible, de exemplu).

Sau poate erau și înainte și le tratam noi mai superficial? Să fim oare mai atenți acum la tot ce ține de AI pentru că e un subiect aflat în trending, avem Chat GPT, iar Hollywoodul e în grevă (și) din cauza tehnologiei ăsteia care e folosită abuziv pentru a înlocui diverși figuranți?

Un iminent război dintre rasa umană și Inteligența Artificială face subiectul mai multor opere de artă, fie ele filme sau romane, poate de zeci de ani. Și poate că nu ne raportam mereu la ea ca la AI, dar ea a fost acolo și în The Terminator în 1984 și în Blade Runner în 1982 (sau în ’68 dacă iei ca punct de reper cartea lui Philip K. Dick).

The Creator are puțin din The Terminator, puțin din Blade Runner, mi-a mai adus aminte și de defunctul serial HBO Raised by Wolves, dar și de primul Avatar, prin prisma omului care se află sub acoperire în spatele liniilor inamice ajungând în cele din urmă să se identifice cu acestea și să lupte de partea lor.

Și tot legat de Avatar, n-am mai avut din 2009 sentimentul ăla că un film are puterea de a schimba un gen cinematografic, așa cum a avut-o la vremea lui filmul lui Cameron, atât prin revoluționarea tehnologiei 3D, cât și prin imagini și CGI-ul oferit.

Gareth Edwards reușește să lase cumva senzația asta, în ciuda faptului că este un nume relativ nou în peisajul directoral al Hollywoodului (cu Rogue One, Godzilla și Monsters în spate). Dar Rogue One rămâne în continuare cel mai bun film Star Wars din era Disney, iar dimensiunea spațială, militară și sci-fi pe care a oferit-o Edwards acolo se regăsește și în The Creator.

La mai bine de un deceniu din momentul în care AI-ul a atacat decisiv Statele Unite lumea este cumva împărțită în două: occidentul care a renunțat la dezvoltarea pe bază de inteligență artificială și luptă acum împotriva acesteia pe deoparte, și continentul asiatic (denumit aici Noua Asie) care îmbrățișează în continuare noile tehnologii și crede în coabitarea dintre oameni și roboți.

The Creator iese ușor din tiparul blockbusterului american pentru că mută granița conflictului din Statele Unite, că parcă ne-am săturat cu toții de aceleași cadre cu New Yorkul atacat și Statuia Libertății în ruine. Filmul lui Edwards are un decor asiatic cu influențe din zona Tibetului, cu roboți ce adoptă statutul de călugări, elemente budiste, dar și o coloană sonoră cu iz oriental pe ici, pe colo.

Și pentru că am menționat de coloana sonoră și n-aș vrea să-mi uit ideea, e semnată de legendarul Hans Zimmer, nume care practic se confundă cu epicul în acest domeniu. Puține sunt filmele în care muzica reușește cu adevărat să ofere o nouă dimensiune poveștii și modului în care e aceasta trăită de spectator, iar Zimmer reușește asta cam de fiecare dată.

Am văzut The Creator în IMAX, tehnologia din sala aia a amplificat chiar și mai mult inclusiv pe zona de sunet, dar mai ales la imagine. Fără a avea vreun buget colosal (doar 80 de milioane de dolari, la jumătate față de Dune, cu 165 de milioane, sau Barbie cu 145 de milioane), The Creator livrează impecabil pe partea de CGI și efecte vizuale. Modul în care sunt constuiți roboții, dar și anumite aspecte din registrul comicului mi-au adus aminte de Chappie, filmul din 2015 cu Hugh Jackman.

John David Washington nu mai este o surpriză, după interpretările din Tenet și mai ales Malcolm & Marie (unde am simțit nevoia să-i ucid în moduri inimaginabile și pe el și pe Zendaya). Cu toate astea surpriza vine din partea lui Madeleine Yuna Voyles, o puștoaică de doar 9 ani aflată la primul ei rol care livrează niște momente cu adevărat emoționante. Are parte de un personaj foarte bine scris, cu dialoguri memorabile, dar interpretarea ei este cea care face posibilă empatia dintre audiență și tabăra roboților.

Eu am mai zis-o, dacă în viața asta vom avea parte de un conflict real între oameni și AI, eu sunt de partea roboților. O dată că mi se par mai raționali și cred că m-aș putea înțelege cu ei, îmi găsesc eu să mă fac util, iar apoi cred că gena auto-destructivă a rasei umane nu are nicio șansă.

Pe asta mizează și The Creator atunci când alege să facă schimb de roluri și să-i pună pe oameni de partea cealaltă a cortinei, fără a mai poza în eroi salvatori care vin și anihilează răul absolut ce vrea să cucerească planeta. Așa cum Black Mirror tot încearcă să ne spună de mai bine de zece ani încoace, nu tehnologia este cea care va condamna societatea asta, ci incapabilitatea noastră de a o folosi în scopuri real utile.

Desigur că n-o să învățăm nimic și o să ne uităm la toate filmele astea cu popcorn în brațe, o să aplaudăm efectele speciale și o să ne mulțumim cu gândul că n-are cum să ni se întâmple nouă. Apoi mai băgăm câte un text în Chat GPT să ne facă tema la engleză, mai alimentăm cu poze mai știu eu ce tool care ne transformă în păpuși Barbie sau personaje manga.

În fine, asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de film, ba din contră. The Creator intră în cinematografe din 29 septembrie, atât în format IMAX cât și 4DX dincolo de cel standard. Mega recomand, serios.