M-am liniștit: nu sunt românii cei mai încuiați oameni din lume în materie de decizii politice. Noi o avem pe Firea, britanicii au scăpat de Uniunea Europeană, iar americanii se pregătesc să-l întâmpine pe Trump. Mă rog, poate n-o să fie așa. Mi-l pot imagina pe Putin cum își soarbe vodka de dimineață într-o ceșcuță de ceai numai la gândul că Donald Trump o să fie noul președinte al Statelor Unite.
În cazul în care vi se va părea deplasată comparația următoare, v-aș ruga s-o tratați ca pe o simplă metaforă și să înlocuiți tot ceea ce ține de violența fizică mai degrabă cu termeni economici care ar provoca un haos la fel de mare.
Ați văzut filmul The Purge: Noaptea Judecății? A apărut prin 2013 prima parte, urmată de o a doua în 2014 și încă una anul ăsta. E vorba de un univers în care Statele Unite au adoptat o lege prin care în fiecare an, pentru o singură noapte toate infracțiunile (inclusiv crima) devin legale. Ei zic că astfel, oferindu-le cetățenilor posibilitatea de a face orice doresc timp de o noapte, ăștia se calmează în restul anului.
Mă rog, ideea derivă foarte periculos d-aici și se ajunge în punctul în care cei bogați își ridică fortărețe pentru a se baricada și îi lasă pe cei săraci să se omoare în stradă. Și cea mai „tare” parte e aia în care vin turiști din toată lumea în Statele Unite pentru o singură noapte, dezvoltând astfel conceptul de „murder tourism„. Deci lucrurile sunt nasoale rău, mai ales că în partea a treia, în Election Year nu mai are impunitate niciun om politic și oricine devine ținta psihopaților.
Adică avem o femeie care candidează pentru președenție și care militează împotriva nopții judecății și un bărbat cu origini preoțești care o susține și crede că este cheia unei bune-dezvoltări a Statelor Unite. Evident că în noaptea cu pricina toți ăștia care se bucură de „eveniment” vor s-o omoare pe femeia-candidat, ca nu cumva să câștige cursa pentru Biroul Oval și să le confiște jucăria.
Acum, așa cum spuneam la început: încercați să înlocuiți ideile alea de crimă și să vă imaginați că iese Trump președinte și dă niște legi prin care oamenii politici pot face tot ce vor ei, lăsându-i pe cetățeni în pragul disperării. Nu prea e distractiv, nu? Doar că, exact ca-n film, o parte dintre cetățeni zic că-i ok să se întâmple și lucruri d-astea că, așa cum zicea candidatul ăsta pro-noaptea judecății, „toată lumea vrea să aibă, dar nu există suficiente resurse pentru toată lumea„.
Fix la treaba asta ar trebui să ne gândim și noi atunci când alegem dacă mergem sau nu la vot: că o să apară unii oameni care vin cu câte o idee d-asta foarte periculoasă, dar pe care ei o consideră ok. Și apoi apar și niște adepți ai lor, care la fel, cred că-i super mișto reforma. Și ăia merg la vot pentru că ei cred în reforma asta. Iar noi, restul, va trebui s-o suportăm.
Filmul Noaptea judecății: Alegerile apare în cinematografe pe 8 iulie, distribuit de Ro Image. Eu l-am văzut aseară în cadrul Cinema City din Mall Sun Plaza.
0 Comentarii