Malaezu.ro

Anul ăsta spun „La Mulţi Ani, România!”

Băi, nu-s tradiţionalist; deloc. Cu două excepţii: când e vorba de sport, de reprezentativele naţionale, fie că e vorba de fotbal, handbal, gimnastică, orice, sau atunci când vine vorba de contextul istoric cu ungurii. Când aduci vorba de maghiari, atunci sunt cel mai al dracu’ român pe care-l ştii. #SayNoToRacism

N-am sărbătorit niciodată 1 decembrie ca fiind ceva special. Doar mă bucuram că-i zi liberă şi nu mă duc la şcoală. Dar anul ăsta sunt revoltat că a picat duminica, şi nici măcar de aspectul ăsta nu mă mai pot bucura. La parada aia de la Arcul de Triumf am fost o singură dată; a doua oară n-o mai fac, mi-am băgat minţile în cap. Nu-mi atârn steguleţe tricolore de geam, nu mă îmbrac în straie populare, n-o să ascult muzică românească toată ziua cum nici nu voi mânca sarmale cu mămăligă si brânză. Dacă asta înseamnă să-ţi arăţi respectul faţă de România, atunci de-al meu n-are parte.

Deşi mai sunt mai bine de 24 de ore până la începutul zilei naţionale, o să fur startul fără nicio jenă. Anul ăsta spun La Mulţi Ani, România! Anul ăsta îi spun la mulţi ani Simonei Halep, care a urcat 36 de poziţii în clasamentul WTA, ajungând pe locul 11 mondial, şi care a fost desemnată jucătoarea de tenis cu cel mai mare progres în 2013. Anul ăsta îi spun la mulţi ani lui Ionuţ Budişteanu, cel care a intrat în top 16 al celor mai influenţi adolescenţi din lume, în cadrul revistei Time. Anul ăsta le spun la mulţi ani lui Khaled Mokhtar şi lui Matei Dima, cei doi români care au câştigat premiul pentru Inovaţia Anului în prima gala Youtube Music Awards. Anul ăsta îi spun la mulţi ani regizorului Călin Netzer şi echipei din spatele filmului Poziţia Copilului, care a fost premiat cu Ursul de Aur în cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Anul ăsta îi spun la mulţi ani lui Anton Lucaci, bărbatul care l-a învăţat pe Papa Ioan Paul al II-lea să vorbească româneşte. Anul ăsta îi spun la mulţi ani lui Valentin Boantă, hackerul român care, aflat în închisoare în România, a fost premiat în cadrul Salonului de la Geneva pentru invenţia sa: un dispozitiv ce protejează bancomatele de copiatoarele de carduri. Anul ăsta le spun la mulţi ani lui Victor Popescu şi Vlad Alexandru Radu, cei doi români ce au câştigat competiţia internaţională Intel Global Challange, cu software-ul lor ce oferă oricărei persoane posibilitatea de a realiza propriul joc multiplayer cu ajutorul unui singur browser.

Dincolo de românii ce au câştigat meritoriu aprecierile noastre, ţin ca anul acesta să îi felicit pe cei de la Editura Litera, pentru iniţiativa lor din cadrul programului „E coadă la carte„, de a oferi câte o carte gratis tuturor românilor ce stau cuminţi la coadă. Îi felicit pe cei de la Intact Media Group pentru campania lor intitulată „Români buni europeni„, ce avea ca scop promovarea pe plan internaţional a valorilor româneşti. Mai departe, îi felicit pe cei de la Gândul atât pentru campania lor „Why don’t you came over?„, menită să-i atragă pe britanici în deosebi, dar şi pe restul turiştilor străini la noi în ţară, dar şi pentru campania „Vorbeşte româneşte„, realizată alături de cei de la Cărtureşti, menită să îi înveţe pe români, dar şi pe străini, să utilizeze corect limba română.

Nu în ultimul rând, îi felicit în mod special pe cei de la Rom Autentic, pentru proiectul lor intitulat #MareaUnireDigitală, prin care se doreşte alăturarea din mediul online a celor două popoare vecine: România şi Republica Moldova. Cum puteţi vedea dacă aruncaţi un ochi pe meniul din dreapta al blogului, ori dacă intraţi pe pagina Rom Autentic, acest site crede, susţine şi participă la iniţiativa lor.

În final, să le urez la mulţi ani şi celor de la ProTV, care împlinesc pe 1 decembrie frumoasa vârstă a majoratului. Pentru a celebra această zi voi fi prezent în cadrul show-urilor lor live, duminică, la studiourile din Buftea. Dar cu mai multe informaţii despre eveniment voi reveni curând, într-un alt articol. Până atunci, La Mulţi Ani, România! 🙂

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.