Ne aflăm în ultima zi a anului. Um, nu, nu e încă 31 decembrie, nu vă panicaţi cum că aţi ratat Crăciunul. O să vină şi Moşul ceva mai încolo. 31 octombrie este ultima zi din calendarul celtic. Celţii sărbătoreau pe 1 noiembrie, deci practic în prima zi a anului, toţi sfinţii în care credeau; la grămadă. Se numea sugestiv All Saints’ Day. Pentru că ne aflăm la originele fenomenului de discriminare, atunci când spiritele rele s-au revoltat că ele nu sunt celebrate niciodată, celţii au înfiinţat All Hallows’ Eve. Adică Halloween-ul de astăzi.

Ideea iniţială era destul de simplă: în noaptea dintre 31 octombrie şi 1 noiembrie toţi demonii aveau liber la picnicuri şi filme în aer liber. Ei alegeau în schimb să străbată aşezările celţilor şi să-şi ceară ofrandele. Astfel că, în speranţa unui viitor an mai prosper, cei vii lăsau în pragul casei lor câteva daruri pentru spiritele supărate. Problema din legendă apare atunci când, conform vechilor povestiri, demonii făceau trecerea din lumea lor în lumea noastră. Este cunoscut faptul că poporul celtic era dependent de prezenţa supranaturalului şi se legau de predicţiile druizilor pentru a-şi calcula viitorul. Demonii ăştia parşivi împiedicau druizii în a-şi mai folosi puterile. Supăraţi nevoie mare pe confraţii lor mai morţi, oamenii celţi se costumau în acea noapte cu diverse piei de animale şi se prefăceau că îşi ghicesc viitorul unul altuia. În zilele noastre treaba asta ţine de penal, dar pe ei nu avea cine să-i taxeze. Cu excepţia a câtorva sute de demoni.

Odată cu apariţia Evului Mediu şi britanizarea mai tuturor termenilor vechi, All Hallows’ Eve devine simplu Halloween. În ciuda crezurilor actuale şi a propagandei americane foarte prompte legate de originile sărbătorii, Halloween-ul este originară din Anglia. Sistemul protestant rigid din Noua Anglie îi împedică pe oameni să celebreze noaptea de 31 octombrie aşa cum se cuvine, însă datina este preluată instant de coloniştii din America. Cei de acolo renunţă însă la poveştile de speriat copiii şi adoptă o atitudine ceva mai veselă. Astfel Halloween-ul devine prilej de sărbătoare, de poveşti de groază în jurul focului şi un motiv incontestabil pentru micuţi de a se costuma în demonii copilăriei.

Cum poveştile circulă repede iar legenda demonilor ce se hrăneau cu ofrandele celţilor ajunge la urechile copiilor americani, aceştia, costumaţi în spirite rele pornesc în căutarea ofrandelor, conform obiceiului. Şi un copil nu poate fi împăcat decât cu dulciuri; multe dulciuri. Aşa a pornit celebrul joc de trick-or-treat. Unii consideră practica acestor colinde pentru dulciuri ca fiind preluată după vechile parade din All Saints’ Day, atunci când cei săraci primeau pomană în schimbul unei rugăciuni pentru sufletele celor morţi. Aceeaşi poveste atestă faptul că, pentru a nu fi recunoscut de demonii ce umblau liberi în noaptea de Halloween trebuia să te costumezi conform acestora. Deşi celţii considerau prezenţa spiritelor în viaţa cotidiană ca fiind un lucru comun, în Evul Mediu aceştia sunt rapid asociaţi cu sosirea pe Pământ a Satanei, iar motivele de sărbătoare se transformă în motive de frică. Oamenii acelor vremuri practicau obiceiurile de Halloween nu din amuzament ori credinţa, ci din spaima de a nu fi răpuşi de mesagerii Diavolului.

În secolul XVIII sărbătoarea de Halloween aduce după ea o serie de obiceiuri şi tradiţii noi, majoritatea dintre ele raportându-se la taina căsătoriei. De exemplu, dacă o fată gusta în noaptea de Halloween un amestec de castane, alune şi nucşoară înainte să adoarmă, ea îl va visa pe viitorul soţ. Sau, o altă practică spune că, în cadrul unui concurs, fata care găsea prima o gâlmă pe o castană urma să fie prima care să se căsătorească. Treptat, obiceiurile şi raportările la căsătorie au fost înlocuite cu apariţia creaturilor supranaturale, precum vampirul, vârcolacul, vrăjitoarea. Interesantă asociere între aceşti demoni şi căsătorie, dacă mă întrebati pe mine.

Principalul simbol al Halloween-ului a rămas însă celebrul Jack-o-Lantern; adică dovleacul luminat. Având ca origine folclorul irlandez, povestea lui Stingy Jack vorbeşte despre un beţiv care se întâlneşte cu Diavolul pe drumul său de întoarcere acasă de la o tavernă. Diavolul îi solicită să-l însoţească în iad, dar Jack îl convinge să se urce într-un copac din apropiere ca să culeagă un măr. Odată urcat, Jack înfige o cruce în trunchiul copacului pentru a-l tine pe Diavol captiv acolo. Totuşi, Jack ajunge la o înţelegere cu Diavolul, lăsându-l pe acesta liber în schimbul promisiunii că nu îl va lua niciodată în Iad. Atunci când moare însă, Jack nu este primit în Rai din cauza păcatelor sale cu alcoolul, însă nu are loc nici în Iad datorită înţelegerii cu Diavolul. Plictisit, Jack îşi ia un dovleac, îl găureşte şi aşează în interiorul său o candelă. Foloseşte dovleacul pentru a se plimba în voie între cele două lumi.

#uniţiosută – în curând pe Malaezu.ro!