Cu întârziere pentru că încerc să nu scriu la cald despre un subiect sensibil, să nu o fac în necunoştinţă de cauză şi să nu mă manifest mai vehement decât ar fi cazul. Şi nici că aveam de gând să scriu, dintr-un fapt simplu, acela că s-au spus deja prea multe pe tema asta. Mi-am pierdut ultimele 24 de ore dezvoltând teoria chibritului despre cum ar fi putut fi salvaţi mai repede oamenii ăia, încât cred că o să ajung să dau blocare termenului de „prăbuşire” pe Google.

Am citit câteva articole bune, câteva explicaţii logice şi pertinente despre treaba asta; într-o mare de articole prost gândite şi prost informate. George Buhnici alături de Cătălin Radu Tănase prezintă câteva modalităţi inedite pentru localizarea mult mai rapidă a pasagerilor în articolul de aici. Cabral vine cu două articole foarte bune, unul despre efortul depus de salvatori în nişte condiţii mizerabile, şi încă unul despre nepăsarea cu care autorităţile tratează astfel de cazuri. Acelaşi George Buhnici scrie şi pe blogul personal despre situaţie, în timp ce pe Piticu.ro găsiţi tristele concluzii ale ultimelor zile.

Mai departe. Personal, nu mă interesează absolut, dar absolut deloc dacă îşi dă cineva demisia, dacă sunt daţi afară, dacă rămân toţi pe loc, dacă pică guvernul, sau Băsescu. Personal mă interesează că unul dintre cei mai buni piloţi români a murit salvând alte cinci vieţi, în timp ce autorităţile au stat şi s-au scărpinat la ouă. Personal mă interesează că o copilă ce şi-a dorit să facă bine a murit cu lacrimile îngheţate pe obraz. Personal mă interesează că poate mâine când mă urc în autobuz să mă duc la liceu am parte de un accident, şi nimeni nu e în stare să facă nimic în privinţa asta.

Trăim într-un secol XXI în care chinezii pun la punct planurile despre clonare şi teleportare, în care armele nucleare au început să devină o rutină pentru majoritatea armatelor mari ale mapamondului, în care studiul cu privire la activitatea extraterestră este mai avansat ca oricând, în care oamenii visează la colonizarea lunii, dar cel mai important, într-un secol XXI în care a avea un telefon mobil reprezintă doar o formalitate. La nivel teoretic, România face parte din acelaşi secol XXI. La nivel practic, în urmă cu doar câteva ore, un pădurar a fost nevoit să tragă focuri de armă în aer pentru ca pasagerii avionului prăbuşit în Apuseni să îl poată ghida către locaţia exactă.

Nişte oameni stau captivi într-un frig teribil preţ de şase ore, supravieţuiesc, dar mor în drumul către ambulanţe. De ce? Pentru că au fost găsiţi de nişte localnici pregătiţi doar cu o geacă mai groasă, nu de o echipă de intervenţii, special echipată pentru astfel de cazuri. Un milion de euro, bani proveniţi din donaţii publice, a costat un avion al SMURD pregătit pentru situaţii neprevăzute; avionul e în revizie tehnică de o lună. Autorităţile îşi îndreaptă arătătorul de la unul la altul, în timp ce eu îmi îndrept degetul mijlociu către toţi.

Poliţia română declară că, deşi dispune de o tehnologie ce se putea dovedi utilă în cazul de faţă, nu au putut-o folosi în lipsa unui ordin judecătoresc, şi în absenţa unui caz penal. Remarca #1: în cele şase ore de căutări, judecătorul care ar fi putut semna o hârtie avea suficient timp să-şi scrie lucrarea de doctorat (nu că ar fi fost nevoie, din punct de vedere social, de o astfel de semnătură). Remarca #2: săracii medici răniţi trebuiau să le spună autorităţilor că se duceau la Cluj să vândă organe, poate aşa devenea caz penal şi puteau fi localizaţi.

În caz de război, foarte probabil că autorităţile române vor sări cu gura că noi nu ne putem lupta pe timp de noapte, ori în condiţii meteo nefavorabile; dacă sunt inamicii drăguţi să amânăm până la vară, că e ziua mai lungă. Sunt tare curios cum ar fi reacţionat autoritătile dacă unul de-al lor era în avionul ăla; sau dacă era un avion de deputaţi. Aşa, erau doar nişte amărâti de medici, nu prea contau.

Îmi cer scuze dacă citiţi aceleaşi idei pentru a zecea oară. Faptul ce m-a determinat să scriu articolul ăsta e descoperirea a foarte multor articole ce îi acuză, pe rând, pe săteni, pe pasageri, chiar pe regretatul Iovan, articolele unora ce nu înţeleg cum funcţionează un sistem de localizare GPS, spre exemplu, sau ce e aia o conexiune la internet. Articole scrise fie din incompetenţă, fie la ordin. Păcat. O viaţă bună vă urez!