Azi, 23 aprilie, sărbătorim cu toţii Ziua Internaţională a Cărții și Drepturilor de Autor, dar în acelaşi timp şi Ziua Bibliotecarului Român! Nu că ar interesa pe cineva, sau ar avea cineva habar că aşa e, dar chiar aşa e. Am fost lovit într-un mod fulgerător de amintirile cu care mi-am încărcat atât copilăria cât şi anii tinereţii, amintiri ce au ca protagoniste câteva pagini de carte. Am să vă povestesc mai jos ce şi cum.

Scriitorul trebuie, din când în când, să mai şi citească, mă atenţiona Emil cu puţin timp în urmă. Într-adevăr, dar nu doar scriitorul, ci omul în general trebuie să le mai dea dracu de orice alte activităţi şi să-şi tocească privirea în interiorul copertelor unei cărţi. Dincolo de poveştile lui H.C. Andersen, primul roman pe care l-am devorat cap coadă a fost volumul I din seria Harry Potter. Nici că mai am idee câţi ani aveam atunci, dar ştiu că aveam jocul ăla pe calculator şi nu reuşeam să trec de un nivel. Aşa că mi-am cumpărat romanul, să văd cum Dumnezeu reuşeşte mocofanul de vrăjitor să scape din situaţie, iar eu nu. Imediat după primul roman au mai urmat alte şase; sute, mii de pagini alături de Harry Potter şi ai săi. Iar în caz că cineva e capabil să născocească vreun gând cum că nu aveam viaţă socială, îl rog să renunţe la viaţa sa socială în favoarea lecturii respective.

Am avut o copilărie zguduită de fenomenul fantasy, de titluri precum Cronicile Wardstone (a căror primă ecranizare va apărea anul următor sub numele de The Seventh Son), Vampiraţii (ştiu că sună mult mai pueril decât acţiunea pe care o dezvoltă) sau seria Goosebumps. Au fost, într-adevăr, momente în care paginile unor astfel de cărţi erau parcă ceva mai importante decât News Feed-ul de pe Facebook, decât rubricile #exclusive din tabloide sau decât toate ecranizările mai mult sau mai puţin reuşite.

M-am reprofilat ulterior pe romane ceva mai verosimile; atunci am descoperit literatura nordică, acţiunea şi poveştile unor autori celebri precum Lars Kepler, Johan Theorin sau Stieg Larsson. Total diferite de ceea ce abordasem mai înainte, romanele lor au reuşit totuşi să-mi prezinte o nouă lume, o nouă ideologie şi să-mi ofere noi perspective. Două titluri pe care le recomand în grabă acum, doar uitându-mă prin bibliotecă, sunt Ecouri de dincolo de moarte şi Sub hipnoza. Rememorez momente în care lumea mă mai întreba ce mai citesc, iar eu spuneam mereu aceeaşi poveste despre romanele nordice, confruntându-mă adesea cu reacţii de genul: dar tu nu te plictiseşti niciodată de astea? Well, no! 🙂

A existat totuşi un moment, un declic ce l-a transformat pe acest cititor într-un autor autentic. Cu aproape patru ani în urmă scriam primele rânduri din, gândeam eu pe atunci, ceea ce avea să însemne marea realizare a vieţii mele. Acum aproximativ un an şi jumătate, undeva pe la începuturile lui 2013, tastam şi ultimele rânduri, concluzionând astfel aproape 300 de pagini. În aprilie anul trecut, după câteva luni grele de editări şi reeditări, aveam să îmi ţin pentru întâia oară în mână produsul final al muncii mele, primul roman. L-am lansat oficial cu doar trei zile înainte de Ziua Internaţională a Cărţii, pe 20 aprilie. Acum, la un an distanţă de la acel moment, la un an de la publicarea sa, ţin să-i zic La mulţi ani! şi să-i mulţumesc că-mi aduce încă zâmbetul pe buze atunci când îl văd aşezat în biblioteca mea, dar mai ales a altora. No, şi dacă tot suntem la capitolul cu mulţumiri, să zic ceva de bine şi de cei de la Editura CD Press, fără de care nu mă mai puteam eu autointitula astăzi scriitor. Mulţumesc!

Iar cuvânt de final, dacă are cineva drum astăzi pe la Universitate, începând cu ora 18 piaţeta de acolo va fi pavată cu 10.000 (da, am scris bine, aţi citit bine) de volume de la Editura Litera ce vor fi oferite tuturor pasionaţilor de o lectură frumoasă; alături de o floare, pentru că aşa-i frumos, să asociem două dintre cele mai plăcute miresme cunoscute omului: cea a florilor parfumate şi cea a paginilor de carte.