Ante-Scriptum: abia acum, după destul de mult timp pierdut, îmi dau seama cât de mult mi-au lipsit părerile din jur; mulţimea de oameni, de opinii, de argumente pro, sau contra, care mă învăluie la publicarea fiecărui articol nou, este o senzaţie extrem de plăcută, şi de care chiar mi-a fost dor. Eu nu v-am uitat, voi nu m-aţi uitat, vă mulţumesc!

N-am să înţeleg niciodată de ce oamenii vor bani; de ce oamenii sunt atât de disperaţi să poată ţină în mână un teanc de hârtii care a mai fost folosit de atâtea şi atâtea ori înainte. E ca şi când ai conduce o maşină ce a mai fost folosită de zeci, sute de alţi şoferi, sau ai purta o rochie ce a mai fost îmbrăcată de sute de alte femei, e ca atunci când mănânci dintr-o farfurie din care deja au mai mâncat sute de alte persoane; nu e prea plăcut. N-am să înţeleg de ce oamenii privesc nişte hârtii cu atâta respect; am observat că respectă mai mult banii, decât îi respectă pe cei din jur, decât se respectă pe ei înşişi.

Imaginează-ţi pentru o secundă că eşti..  să zicem designer vestimentar; şi schiţezi o rochie, pentru o doamnă foarte bogată şi pretenţioasă, apoi o fabrici, iar doamna iţi oferă bani pentru a o avea. Dar tu îţi doreşti foarte mult o maşină, iar banii obţinuţi te duci şi îi oferi la schimb pentru maşina dorită. E exact acelaşi lucru cu situaţia în care tu îi oferi unei femei o rochie, iar ea îţi da la schimb o maşină, doar că în ecuaţia noastră mai apar câteva date, total nesemnificative: banii, ca monedă de schimb, şi cel care îţi oferă maşina. De aici reiese că banii nu au absolut nicio valoare, nimic concret, ci contează doar ce avem de oferit la schimb. Acum, dacă ne-am concentra mai mult pe ce avem de oferit, decât pe ceea ce urmează să primim, eu zic că am avea mult mai multe şanse de reuşită. Banii nu sunt altceva decât o monedă de schimb, lipsiţi de orice valoare, orice însemnătate. Cu toţii ne dorim bani; muncim pentru bani, o zi, o lună, două, trei, un an;  iar apoi vrem să plecăm într-o vacanţă, din banii câştigaţi, mergem la o agenţie, şi cumpăram bilete; ne chinuim un an întreg, muncim pentru a obţine un teanc de hârtii, dar nu avem nici cea mai mică ezitare în a scăpa de ei; banii nu înseamnă nimic.

Există, în mare, patru tipuri de oameni; patru mari categorii, în care ne împărţim fiecare dintre noi:

#1. Acei oameni care nu oferă nimic; care nu au nimic de oferit, sau care nu vor să ofere nimic din ce au; care apoi fie se plâng că nu le este oferit nimic, fie rămân indiferenţi la schimburile vieţii. Însă concluzia este una singură: acei oameni nu oferă nimic, nimănui, niciodată.

#2. Din nou cer de la voi puţină imaginaţie; de data asta să ne gândim, fiecare dintre noi, că suntem fabricanţi de pixuri. Sunt sute de mii de alţi fabricanţi de pixuri pe lumea asta, iar oamenii nu prea sunt interesaţi de tine, în mod special. Ceea ce ai tu de oferit este foarte comun, dar totuşi reuşeşti să dai ceva celor din jur, şi să primeşti ceva la schimb. Nu mult, însă destul cât să poţi trăi decent, niciodată însă nu îţi vei permite să aspiri la mai mult. Aici sunt majoritatea oamenilor, cei care muncesc mult, pentru puţin, şi refuză să iasă din anonimat, cei care oferă bunuri ori servicii comune, şi se mulţumesc cu ceea ce primesc la schimb.

#3. Din nou eşti fabricant de pixuri, însă, de această dată, nu te mulţumeşti cu asta, vrei mai mult. Şi începi să fabrici şi creioane, gume de şters, şi foarte multe alte produse de papetărie. Nu le oferi doar într-un magazin, într-un oraş, sau o ţară, ci în toată lumea.  Nu sunt lucruri ieşite din comun, dar, cu toate astea, reuşeşti să te ridici peste nivelul celorlalţi fabricanţi. Oferi bunuri sau servicii comune, utile, dar reuşeşti să ridici nivelul la ceea ce faci, iar asta îţi va aduce, de multe ori, recompense mai mari.

#4. Ultima categorie, dar nu cea mai puţin importantă, îi cuprinde pe cei care oferă puţin, însă foarte bun; cei care nu se mulţumesc în a fabrica pixuri, ci vor să ofere ceva mult mai complex, şi fabrică, de exemplu, maşini. Ei nu vor avea niciodată aceeaşi scară de producţie ca a unui fabricant de pixuri, însă cu siguranţă bunurile lor sunt mult mai valoroase, fapt ce ridică, din nou, recompensa primită ulterior.

P.S.: Ultimele două categorii mi se par cele ce au cea mai mare şansă de reuşită.

P.P.S: Nu uitaţi esenţialul: e important ce, cât, şi cum oferi, nu ceea ce primeşti (în special la sporturile de contact).