Cei de la Bad Unicorn, alături de Cinema City au făcut un lucru care trebuie apreciat, aplaudat și lăudat cât de mult se poate, pentru că nu e deloc simplu: au adus pentru prima oară pe marile ecrane din România un film anime.

Iar asta cred eu că-i o realizare în sine, ținând cont de nișa către care se adresează, un public pe care eu l-am descoperit în repetate rânduri pe la edițiile de East European Comic Con la care am participat, cu oameni pasionați peste măsură de subiect, implicați și fini cunoscători ai fenomenului. Belle este un cadou oferit lor, adus atât în format original, în limba japoneză, cât și dublat în limba română pentru aceia mai tineri care-și doresc această experiență.

Belle este o reinterpretare unică a clasicei povești Frumoasa și Bestia, mutată din trecut în viitor, într-o perioadă în care explozia tehnologică face cunoștință cu stilul de viață tradiționalist din Japonia. Așa cum Mark Zuckerberg ne oferă metaverse-ul, Belle ne transportă într-o realitate alternativă în care tehnologia e accesibilă oricui își dorește să o ia de la capăt și să-și construiască propriul avatar într-o lume fictivă.

Protagonistă aici este Suzu, o tânără ce întruchipează personajul izolat și ignorat de bucuriile și plăcerile aduse de adolescență, o fată ce aspiră la popularitate și, poate mai important, la băiatul pe care-l admiră în secret din copilărie. Dar cum realitatea nu e la fel de ușor de modelat ca planul virtual, Suzu devine Belle și se refugiază într-o lume numită aici U, în care succesul și urmăritorii sunt de partea ei.

Și pentru că rețeta oricărui basm spune că opururile se atrag, în calea ei se aruncă Bestia, un avatar misterios și neînțeles, izolat în propriul său conac în timp ce este vânat de ochii ignoranți ai celor din jur. Sigur, ai mai văzut asta deja, știi cum se va termina. Belle vine însă cu două povești paralele construite astfel încât să te ajute să înțelegi că în viața reală nu există o frumoasă și o bestie așa cum le percepem noi din povești.

Filmul anime vine cu plusuri și minusuri: excelează la capitolul coloanei sonore, cu o serie de piese pe care le-aș include oricând în playlistul meu Spotify, dar și pe partea de identitate vizuală, cu distincții clare de cromatică și efecte între cele două lumi, cea reală și cea virtuală.

Pe de altă parte îi e greu să-și găsească o identitate și jonglează fără succes cu mai multe genuri: se ia prea mult în serios pentru a fi o comedie, însă e satiric în prea multe rânduri pentru a putea spune că e dramatic. Are momente muzicale, însă nu e un musical și parcă nici morala din final nu se ridică la nivelul așteptărilor lăsate de o construcție lentă și obositoare pe alocuri.

Cumva, din dorința de a-și face loc în mainstream cred că adoptă mult prea multe elemente din cultura americană, neglijându-și astfel originile. Eu unul mă așteptam la ceva mai mult decât la o reinterpretare a poveștii Frumoasa și Bestia într-un decor nou, și dau aici exemplu ceea ce a făcut Disney, lucrând cu studiouri de animație din Japonia pentru transpunerea unor povești originale Star Wars în universul anime, prin seria animată Visions.

Belle nu e deloc acel titlu nișat la care te gândești, despre care să spui că-i făcut pentru pasionații de anime, ci poate fi privit cu ușurință ca un film de familie cu câteva elemente mai tragice presărate pe ici, pe colo. Sigur, asta poate fi de bine sau de rău, depinde de perspectiva și de așteptările fiecăruia.

Fără a fi neapărat un fan al genului, ci doar copilărind cu seriale precum Yu-Gi-Oh!, Pokemon, Shaman King sau YuYu Hakusho, mi-ar plăcea ca universul ăsta să fie cât mai des exploatat pe marele ecran. Și atunci, în eventualitatea în care va fi așa, voi avea libertatea să-mi aleg mai atent titlurile pe care le voi urmări. Da, este într-adevăr animat superb, este o experiență unică din punctul ăsta de vedere care merită surprinsă la cinema măcar o dată-n viață, însă a venit cu o poveste pe care -și aici îmi asum defectul personal- pe mine n-a reușit să mă atingă.