Pare greu de crezut, dar Black Mirror a debutat tocmai în 2011, șocând la momentul respectiv majoritatea privitorilor prin abordarea foarte realistă cu care prezenta un viitor probabil și imediat.

Serialul original Netflix s-a evidențiat încă de la început de alte producții SF prin modul actual în care-și construiește poveștile: episoadele antologice prezintă realități alternative de care pare că ne despart doar câțiva ani, nu decenii sau secole întregi. Cu alte cuvinte vorbim de un viitor pe care urmează să-l resimțim toți, nu unul îndepărtat pentru care n-are rost să ne facem griji.

Și mai e ceva care a atras atenția: premisele de la care pleacă episoadele sunt foarte ancorate în prezent, ceea ce face ca scenariul dezvoltat în jurul lor să fie cât se poate de plauzibil.

Primul episod al sezonului al treilea (Nosedive, 2016) ne arată o societate în care oamenii se evaluează reciproc într-o aplicație, iar ratingul fiecăruia decide beneficiile sau limitările pe care le are; un sistem aplicat deja la scară largă în China, dar pe care îl folosim și noi într-un context limitat pe Uber sau Glovo. Episodul „Joan is Awful” din sezonul 6 (2023) se plia la vremea respectivă pe controversa AI-ului folosit abuziv de Hollywood pentru a înlocui actorii cu ajutorul clauzelor din contract prin care aceștia își cedează drepturile, un echivalent deloc subtil la celebra bifă cu „am citit și acceptat termenii și condițiile.„

Sezonul al șaptelea din Black Mirror pare mai actual ca oricând și dă impresia că scenariile propuse sunt la o distanță de doar câteva luni, nu neapărat ani. Tema principală a celor șase episoade este singurătatea și distanțarea socială într-o eră hiper-tehnologizată, în care este din ce în ce mai clar că produsul suntem noi. Prin noul său sezon Black Mirror evidențiază faptul că avantajele oferite de tehnologiile moderne încep să fie treptat depășite de compromisurile pe care le avem de făcut pentru a le obține: ceea ce cândva reprezenta un beneficiu acum este o nevoie și fiecare decizie pe care o luăm în acest sens oferă și mai mult control companiilor responsabile cu tehnologia aia care inițial a fost vândută ca un avantaj,  dar care treptat a ajuns să se identifice cu un stil de viață captiv.

 

Common People

Primul episod este și favoritul meu din acest sezon. Prezintă fix ceea ce ziceam mai sus: sacrificiile pe are suntem nevoiți să le facem pentru a ne încadra într-un stil de viață modern. Atunci când o tehnologie revoluționară este folosită cu scop medical pentru a salva viața unei femei aflate în comă, aceasta se trezește brusc că aparține mai mult corporației din spatele inovației, decât propriei persoane. Libertățile ei sunt date de abonamentul pe care-l plătește, într-o realitate în care ajungem să avem plăți recurente nu doar pentru servicii de streaming sau delivery, ci pentru propria viață.

 

Bête Noire

Varianta în limba franceză a „oii negre” este titlul episodului în care două foste colege de școală se reîntâlnesc în cadrul aceleiași companii. Povestea oferită de Netflix abordează teme precum bullyingul și paranoia într-un mediu de lucru toxic în care orice decizie iei pare a fi văzută cu alți ochi de către conducere și colegi. Ai avut vreodată senzația că tu faci lucrurile ca la carte, dar pur și simplu deznodământul este total pe dos, reinterpretat greșit față de acțiunile tale? Fix despre asta e vorba.

 

Hotel Reverie

Din noul unul dintre preferatele mele, Hotel Reverie ilustrează modul în care Hollywoodul încearcă să se reinventeze în societatea modernă: un studio vechi de filme apelează la o soluție modernă pentru a face un remake unui film clasic, înlocuind însă protagonistul – un bărbat alb cu profilul lui James Bond – cu o femeie de culoare. Atunci când inteligența artificială și deep fake-ul fac toată treaba ajungi să te gândești că poate aptitudinile și aspectul fizic nu mai contează chiar așa mult.

 

Plaything

Plaything este un spin-off al filmului interactiv Bandersnatch, lansat de Netflix în 2018. Dacă nu-ți mai aduci aminte, este acel film unde puteai influența deciziile pe care le ia personajul principal, gândit de Netflix pentru a-ți demonstra că orice alegere ai face e greșită și că această libertate e de fapt o iluzie. Will Poulter își reia rolul creatorului de jocuri din Bandersnatch într-un episod menit să evidențieze modul în care oamenii se raportează la AI sau orice altă formă de viață considerată „inferioară„.

 

Eulogy

Cu Paul Giamatti protagonist, Eulogy este poate cel mai trist episod al sezonului: după decesul unei vechi cunoștințe și ajutat de un soft care-ți permite să accesezi poze vechi, un bărbat pornește într-o călătorie nostalgică printr-un album foto. Tot episodul e un carousel de emoții și trăiri și, poate pentru prima oară într-un episod de Black Mirror, te face să-ți dorești ca tehnologia aia să existe cu adevărat.

 

USS Callister: Into Infinity

Mult-așteptata continuare a episodului USS Callister din 2017 nu dezamăgește. Cristin Milioti și echipajul ei luptă pentru supraviețuire captivi într-un univers virtual după moartea lui Robert Daly, creatorul jocului. Into Infinity păstrează elementele SF, însă oferă mai multă complexitate personajelor și se concentrează pe o temă veche de când lumea, dar în curând suficient de actuală cât să ne atragă atenția într-un mod cât se poate de serios: conștiința AI-ului sau a formelor de viață virtuale; sigur, poate că „forme de viață” atunci când vorbim de personaje din jocuri video e cam mult, dar hai să vedem dacă mai avem aceleași opinii și peste un deceniu.