Malaezu.ro

„Bonnie and Clyde’s Hideout”, primul escape room rejucabil din București

Mă gândesc că știți deja povestea celor mai celebri tâlhari din istoria Statelor Unite, nu? Bonnie și Clyde au fost considerați inamici publici între 1931 și 1934, fiind primii hoți ai Americii care reușesc să capteze atenția presei prin felul lor de a trăi. Întreaga poveste îi foarte faină, iar ideea de a o transpune într-un joc de escape room mi s-a părut chiar și mai tare. Iar pe lângă povestea în sine, o altă chestiune care mi-a atras atenția a fost aceea că urma să poposesc în primul escape room rejucabil din oraș; sau țară, nu știu exact. Mai pe românește, o evadare cu două scenarii posibile, ce pot fi încercate pe rând ori simultan.

Bonnie și Clyde lucrau deseori împreună, însă cariera lor de infractori i-a mai adus și în situația în care erau nevoiți să lucreze separat. Escape room-ul de la Locked Up prezintă exact un astfel de caz, în care jucătorii pot alege ce fir narativ să urmeze. Aveți o oră la dispoziție (ca de obicei) pentru a termina de jucat fie povestea lui Bonnie, fie pe cea a lui Clyde, sau, desigur, 90 de minute în cazul în care vreți să le jucați pe ambele deodată.

Pentru că a doua variantă mi s-a părut cea mai bună, am ales să fac ambele povești în același joc și să încerc să-i aduc pe tovarășii Bonnie și Clyde împreună, la final. În cameră am intrat alături de Alin, Sofia, Emil și Iulia, însă am abordat o strategie pe care nu am să o recomand mai departe. Planul nostru a fost să ne împărțim în două mini-echipe și să urmărim, în paralel, cele două fire. Eu cu Alin urma să mergem pe varianta Clyde, colegii noștri ar fi luat-o pe urmele lui Bonnie, iar atunci când ne aflam în impas să apelăm la ajutorul echipei celelalte.

E genul ăla de plan care pare perfect și la care n-are ce să meargă prost; până îl pui în aplicare. Pentru că s-ar putea întâmpla ca una dintre echipe să-și facă treaba, în timp ce cealaltă să meargă mai greu. Sau, desigur, s-ar putea să uiți ce-ai făcut tu, atunci când te decizi să îți abandonezi povestea pentru a da o mână de ajutor. Ori ai putea ca atunci când te muți în cealaltă barcă să n-ai habar despre ce se întâmplă acolo, și mai rău să încurci.

Mă, long story short, cel mai bine ar fi dacă v-ați concentra toți pe aceleași idei, pentru că așa le-ați da de cap mai repede și nu v-ați crampona de elemente care să vă perturbe. Sau dacă doriți, așa cum am mai spus, puteți face camera în două zile diferite, profitând de avantajul că știți care-i decorul, ce să căutați și unde. Asta, desigur, dacă vă coafează ideea.

Noi n-am reușit să terminăm ambele povești în cele 90 de minute de joc, însă mai aveam doar puțin. Ne-am mișcat greoi, am avut mulți timpi morți, căci altfel estimez că jocul s-ar putea încheia după vreo 75 de minute, dacă vă mișcați bine. Îs câteva elemente în camera ce au reușit să-mi atragă atenția, plus un concept de puzzle nemaiîntâlnit, despre care n-o să vă zic prea multe (fiți atenți la poza de la începutul articolului).

La Locked Up am mai fost deja, atunci când am vizitat dormitorul lui Christian Grey, o bibliotecă, plus camera Criminal Mind. Noua Bonnie and Clyde’s Hideout vine în locul bibliotecii și se anunță a avea ceva mai mult succes ca predecesoarea sa. Aveți aici pagina pentru rezervări; cât despre adresă, e aceeași ca data trecută: strada Matei Voievod, nr. 124.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.