La final de Black Panther ziceam că filmul ăla o să rămână în istorie drept „filmul de dinainte de Infinity War”. Ce-i drept că între timp a câștigat și niște Oscaruri și a avut parte de câteva controverse ca urmare a subiectului abordat, dar în ochii fanilor Marvel în continuare nu reprezintă mai mult decât un film care precede cel mai ambițios proiect al studiourilor.

Cam asta e și Captain Marvel, un film făcut pentru a acoperi spațiul dintre Infinity War și Endgame. Într-un univers în care era clar că nu poți spune o altă poveste între Avengers 3 și 4 studiourile Marvel au ales să se întoarcă în timp și să-i ofere un origin story unuia dintre cele mai puternice personaje create de ei vreodată.

Captain Marvel (sau Carol Danvers, conform cu numele ei pământean) e unul dintre cele mai importante personaje ale benzilor desenate Marvel, membru Avengers, team-lider în ceea ce-a reprezentat Civil War 2 (unde lui Danvers i se opunea Tony Stark, precum i s-a opus lui Captain America în primul Război Civil) și, foarte probabil, personaj decisiv în stabilirea sorții lui Thanos în Endgame.

N-aș vrea să intru în detalii despre povestea ei pentru că aș spoilări filmul în sine, deși, cum ziceam, dacă ești fan Marvel atunci știi cam tot ce trebuie. Ce trebuie menționat aici e că ea se află în centrul unui război intergalactic destul de important, între skrulli și kreezi (urâtă traducere, băi, pentru Imperiul Kree). Ambele tabere au o istorie bogată în comicsuri, însă skrulli n-au putut fi folosiți până acum de Disney din simplul motiv că drepturile lor erau la Fox, împreună cu Cei 4 Fantastici.

Povestea lui Carol Danvers începe în 1995, odată cu (teoretic) primul contact al Pământului cu o rasă intergalactică; mă rog, în MCU. Face echipă cu o variantă dubios-întinerită a lui Nick Fury (Samuel L. Jackson) și cu o pisică. Au o chimie chiar mișto, nu mă așteptam la asta, Fury poate fi chiar amuzant dacă e cu 20 de ani mai tânăr.

Poate ai citit ceva controverse despre cum filmul ăsta e feminist, vestea bună e că nu-i așa. Mă așteptam să văd women’s empowerment la greu, dar cred că singura referință în sensul ăsta e când îi zice un pilot de sex feminin altui pilot de sex feminin ceva gen „hai să le arătăm bărbaților cum se face.”

Vestea proastă e (și nu credeam c-o să zic asta vreodată) că Marvel a încercat să copieze rețeta de succes a lui Wonder Woman. O să vezi niște asemănări, gen femeia cu origini străine care ajunge într-o civilizație complet nouă și încearcă să se adapteze, având alături de ea un bărbat care o ajută să se integreze și alături de care luptă pentru salvarea unei lumi pe care nici măcar n-o cunoaște. Dacă citești fraza asta fără context nu știi dacă e vorba de Wonder Woman sau de Captain Marvel.

Per total filmul e digerabil, am râs de vreo două-trei ori, dar e departe de lucrurile mișto făcute de Marvel în ultimii 10 ani. Mă rog, nu e nici Iron Man 3 sau Thor 2, ceea ce e super bine. E ceva ce-ar trebui să ne mai potolească hype-ul până apare Endgame; sau, din contră, sa-l intensifice.