Vineri seară am fost la Lokal, pe Eminescu 57, unde m-au invitat fetele de la Ranevents pentru a-l cunoaște pe Adrian Pavlovschi, unul dintre cei mai șmecheri cascadori români la ora actuală; și zic asta pentru că omul are un portofoliu senzațional, a lucrat cu Sergiu Nicolaescu, a jucat rolul lui Mihai Viteazu în „Bătălia de la Călugăreni”, l-a dublat pe Florin Piersic, s-a „bătut” cu Van Damme, Steven Seagal și Nicholas Cage și are la activ peste 200 de filme.

Povestea lui Adrian Pavlovschi debutează practic odată cu începuturile cascadoriilor în România, atunci când Sergiu Nicolaescu a înființat prima școală de gen din țară. Și continuă cu foarte multe filme, cascade (cum le zic ei), bătăi, vânătăi și momente memorabile. O chestie care mi-a atras atenția legat de cascadorii români e faptul că sunt super căutați de oameni din afară și de străini care vin să filmeze în România.

Cică marele nostru avantaj ar fi că avem cascadori pricepuți să facă de toate, de la cascadorii cu cai și mașini și până la cele cu foc sau sărituri „în gol” de pe clădiri înalte. Asta în timp ce majoritatea străinilor sunt specializați pe un singur lucru, deci nu poți lua același om să-l pui să facă cine știe ce accident cu mașina azi, iar mâine să poarte un costum în flăcări.

Adrian Pavlovschi povestea despre cum e să lucrezi cu marii actori ai Hollywoodului cu bătăi, ca să-i zic așa. L-a dat exemplu pe Jean Claude Van Damme, spunând că la cei peste 50 de ani ai lui, omul e de o elasticitate incredibilă: dacă își pierde echilibrul executând o cascadă reușește să se ridice de pe jos în aceeași secundă în care atinge pământul. Asta așa, la plusuri.

La minusuri povestea de Steven Seagal, cum că omul n-ar prea ști de glumă și se bate pe bune cu toți cascadorii care-i ies în cale. Cică nu se ferește să lovească tare și pe bune și că degeaba faci tu niște repetiții cu el în care să-i arăți că trebuie să-ți dea una în partea stângă, acolo unde ai apărătoare, că în timpul filmărilor el uită și îți dă în dreapta. E pe improvizație omul, deși am înțeles că în meseria asta nimic nu e întâmplător, oricât de naturale ar părea secvențele alea pe marele ecran. Adică fiecare pumn sau ciocnire de sabie se repetă în detaliu înainte, astfel încât se știe exact care va fi poziția corpului de fiecare dată.

Una dintre poveștile care mi-au atras atenția în mod special era despre o cursă de cai între Adrian Pavlovschi și un alt actor care trebuia să-l biciuiască. Ideea era că atunci când Pavlovschi avea să primească un bici pe spate, el trebuia să sară de pe cal și să aterizeze pe niște cutii. Și cum nu era suficient buget să pui cutiile alea de-a lungul întregii curse, biciul și săritura aia trebuiau să vină exact în momentul în care apăreau și cutiile. Doar că lovitura a venit cu o secundă mai târziu; la fel și săritura de pe cal. Apoi a urmat momentul ăla în care vezi cutiile cum sunt doar puțin mai în spate și tu realizezi că le-ai ratat și că urmează să aterizezi pe pământ. De neprețuit.

În fine, am avut parte și de o demonstrație care pentru mine a părut super reală, chiar dacă știam că oamenii ăia nu-și împart pumni pe bune în fața mea; semn că făceau ei ceva bine acolo! E vorba de o secvență cu săbii din filmul Ben-Hur, reinterpretată de doi cascadori români ce îi dublau pe protagoniștii Judah Ben-Hur și Mesalla.

Film care-i ok, dacă mă întrebați pe mine, fără să văd producția din ’59; am înțeles că ăla ar fi și mai bun. Dar altfel, în afară de un final cam tras de păr și cu prea multă conotație religioasă pentru gusturile mele (d-alea că totul e bine, că trebuie să ai credință, etc.), are niște efecte mișto și o scenă de curse cu care trase de cai în arenă super captivantă. Filmul a apărut deja în cinema, deci dacă sunteți curioși puteți băga o fisă zilele astea.