Mă gândesc că știți deja povestea celor mai celebri tâlhari din istoria Statelor Unite, nu? Bonnie și Clyde au fost considerați inamici publici între 1931 și 1934, fiind primii hoți ai Americii care reușesc să capteze atenția presei prin felul lor de a trăi. Întreaga poveste îi foarte faină, iar
Categorii: Escape Rooms
Partea a doua a maratonului de escape room din weekend; ultimele două camere; Mistery Room Escape; o bunicuță ușor plecată de-acasă și o navă extraterestră oleacă dubioasă; o reușită și un insucces; multe râsete; și mai multă ploaie; vacanța de vară. Voi vorbi despre două camere cât se poate de diferite: dacă prima
Pare că-s oleacă super-erou așa, nu? Asta că tot v-am obișnuit în ultima vreme cu articole despre eroi. În imaginația mea, dar și în contextul ăsta al escape room-urilor, chiar sunt, să știți! Sau, mă rog, depinde cum priviți toată povestea, căci la câte evadări am, pare mai degrabă că-s
Măcar examenele de escape room să le promovez și eu, dacă altfel nu se poate. Sâmbătă dimineață mi-am susținut ultimul examen la facultate de pe anul ăsta. La doar câteva ore distanță am simțit cum viața mea își pierde din sens, iar simplul gând că nu mai am niciun examen pentru
Una dintre legendele (ca să zic aşa) ce stau în spatele scufundării Titanicului spune că pe imensul vapor s-ar fi aflat trupul neînsufleţit al faimosului faraon Tutankhamun. Acesta ar fi urmat să fie transportat la New York, însă blestemul ce învăluie sarcofagul conducătorului egiptean ar fi dus la ciocnirea vaporului
E prea cald, John; prea cald. Îi un vers dintr-o melodie de-ale lui Connect-R, dar nu mă întrebați cum de-am dat de el. Cert că l-am ascultat oricum după ce-am fost închis într-o fabrică din 1917, unde abilitățile mele de evadare au fost solicitate peste măsură de mult prea multele
Abia întors de la Râşnov de doar câteva ore, am fugit rapid către o nouă evadare. Având alături o armată fejesecistă şi-un Şerban, ne-am schimbat puţin strategia (şi numele) şi am încercat să cucerim box office-ul de la RoomXcape. Dacă prima oară când am intrat pe teren sub denumirea de Blogbuster am reuşit
Ideea nu-mi aparține, trebuie să recunosc; e a lui Emil, însă mi-am permit să o împrumut. Deși Vali nu mai este în prezent la 10 lucruri, eu tot am să profit de ocazia de a realiza un articol ușor diferit pentru cele două camere cu care m-am confruntat la Escapart: Garsoniera
Chiar când credeam şi eu că toată treaba asta cu ACTA, SOPA, sau mai ştiu eu ce acronime dubioase, a luat sfârşit, descopăr că de fapt ea se reinventează. Forţele de ordine sunt pe cale să pună mână pe un anume domn Cypher, membru al grupării Anonymous, asta imediat după
Nu ştiu cum să vă anunţ, că n-aş vrea să vă bucuraţi prea tare pentru mine, dar am trecut de primul examen din sesiunea asta; cu bine, zic eu, deşi nu-i nimic oficial. Se pare că cele aproximativ două ore de învăţat s-au dovedit a fi esenţiale în acest triumf (sper)