Ca s-o zic de la început aşa cum trebuie spusă, mi-am pus acum câteva zile întrebarea cu ce am rămas la 25 de ani de la căderea comunismului? Mă refer la drepturile pe care omul le are în epoca democraţiei, despre cât de mult sunt ele respectate şi despre cum ştie el, cetăţeanul, să se folosească de ele. Ieri, 11 martie, am vizionat în cadrul proiecţiei speciale pentru bloggeri organizată de cei de la One World Romania filmul documentar High Tech, Low Life.

Ce înseamnă jurnalism cetăţenesc? Citizen journalism reprezintă puterea pe care o poate avea un om cu o cameră în mână şi acces la internet. O putere imensă, de altfel. Jurnalismul cetăţenesc este practica ce o poate face oricare dintre noi, fără a avea studii de specialitate, ci doar din simpla dorinţă de a se implica în diverse forme de reportaj ori colectare de ştiri. Cu o astfel de iniţiativă m-am confruntat atunci când am urmărit povestea lui Zola şi a lui Tiger Temple, doi bloggeri crescuţi în China comunistă sub ideea că familia e statul şi statul e familia.

Tânărul Zola îşi începe povestea cu ideea că în China toate ştirile sunt bune; ceea ce e o porcărie, nu toate ştirile au cum să fie bune. Astfel că el alege să se descurce pe cont propriu într-o societate în care iniţiativa individuală nu pare a avea nicio şansă. Povestea spusă de Stephen Maing în filmul său ne dezvăluie doi jurnalişti-cetăţeni, aşa cum chiar ei se caracterizează, ce decid să ofere publicului larg o nouă perspectivă asupra vieţii cotidiene din China. Un fapt destul de dificil, privind către rigorile sistemului ce controlează populaţia chineză.

Filmul documentar are ca target prezentarea unei realităţi aparent paralele cu ceea ce se petrece în interiorul ţării noastre, unde democraţia primează. Filmata timp de patru ani, în intervalul 2008 – 2012, producţia lui Maing se învârte în jurul drepturilor omului la libera exprimare, în special în cadrul unei societăţi limitate. Cenzura adusă de sistemul chinez internetului, sub numele de The Great FireWall poate fi remarcată sub diverse forme: ştirea unei crime precedate de un viol este redată sub forma unei tinere fete ce s-a aruncat într-un râu, un blogger alege să îşi exprime părerile folosind drept acoperire perspectiva pisicii sale, în timp ce un altul îşi face un selfie alături de un sicriu pentru a-i asigura pe cetăţeni că nu este reporter; unii oamenii sunt nevoiţi să părăsească Beijingul în apropierea Anului Nou, pentru ca nu cumva părerile lor să strice sărbătoarea, în timp ce altora le este interzis să părăsească ţara tocmai pentru a nu o defăima dincolo de graniţe.

Privind către acestea nu pot să nu mă întreb oare cât de departe, sau poate cât de aproape ne situăm noi, românii, faţă de ei, chinezii. În mod cert rigorile întâlnite de noi, aici, nu se compară cu viaţa unui blogger chinez urmărit în permanenţă de organele statului, însă trecând peste acele câteva deosebiri, cât de multe sunt asemănările? Cât de mare este libertatea pe care statul ne-o pune la dispoziţie? Cât de mult este adevăr şi cât de mult este iluzie?

În cea de-a şaptea ediţie a festivalului One World Romania, organizatorii vorbesc despre drepturile omului şi despre cum sunt ele prezente în viaţa de zi cu zi, la 25 de ani de la căderea regimului comunist. În cadrul festivalului ce se desfăşoară în Bucureşti în perioada 17-23 martie poţi alege să urmăreşti filme din cadrul diverselor secţiuni puse la dispoziţie, precum După 25 de ani, Rebeli pentru cauze sau Clinica mass-media. Mai multe despre filme, locatii şi program, aici.

Am să îmi fac timp să merg la cât mai multe dintre filmele oferite de One World Romania, pentru că orizonturile cunoaşterii reprezintă o putere incredibilă în ziua de azi. Ţin să mulţumesc în final echipei Kooperativa şi Blogal Initiative pentru invitaţie, directorului festivalului, Alexandru Solomon şi gazdei noastre de aseară, Urbanesc, pentru o atmosferă superbă. (featured image)