Malaezu.ro

Copiii ar trebui încurajați să urmeze cursuri de IT

Mă știți, eu sunt printre cei profund deranjați de felul în care funcționează sistemul educațional în România; la orice nivel. Și mi s-ar părea greșit ca acum, după ce-am trecut prin 12 ani de școală să mă detașez total de ce se întâmplă acolo și să nu-mi mai pese. Dar aici apare discuția aia eterna cu materiile care se bat cap în cap cu interesele copiilor și nu vreau să intru pe teritoriul ăsta acum.

Ideea e că fiecare disciplină e utilă doar din momentul în care cel care o studiază o face cu plăcere. Doar că mi se pare greșit să limitezi universul de cunoaștere al unui copil la niște materii prestabilite fără să ții cont de mersul lucrurilor în anul de grație 2016. Adică să-i spui copilului că-i ok să studieze religia, indiferent dacă el crede sau nu în treaba asta, ori latina, limbă moartă și îngropată din care mai ies la suprafață de câteva ori în viața asta niște zicale pe care e bine să le știi, în loc să-l ajuți să învețe chestii de actualitate.

Gen domeniul IT sau tot ce ține de tehnologie în general. Ok, poate puștiului nu-i pasă că Nihil Sine Deo, dar ar vrea să înțeleagă ce-i ăla un limbaj de programare și cum se poate folosi și el de unul. Adică, nu știu, mie mi-ar fi plăcut să mă întrebe cineva la 10 ani ce pasiuni am și ce-aș vrea să învăț; i-aș fi spus că-mi place să desenez și c-aș da cu plăcere orele de mate pe cele de desen.

Îmi place când văd că există inițiative de genul, care îi încurajează pe copii, dar și pe părinții lor să gândească puțin outside the box și să încerce experiențe pe care școala nu le oferă în mod direct. O treabă d-asta se întâmplă la Code School, unde oamenii organizează pentru copiii între 6 și 14 ani cursuri de IT prin care să-i învețe să-și creeze propria aplicație sau propriul joc.

Locul este un fel de club de tehnologie unde puștii învață diverse chestii despre programare cu ajutorul jocurilor și al roboților, fiind supravegheați îndeaproape de traineri cu experiență în domeniu. Cursurile implică înțelegerea și controlul unui sistem de operare, lucrul în Google Drive, folosirea programului Adobe Photoshop pentru modificarea fotografiilor, Prezi pentru editarea prezentărilor, Powtoon și Movie Maker pentru editarea video, dar și parte de HTML, CSS și Javascript. Recomand să aruncați un ochi pe pagina de curriculum de pe site ca să vă faceți o idee completă pe subiect.

O altă chestie mișto la Code School e că oferă 10% reducere la înscriere fiecărei fete pentru a le stimula și a le ajuta să prindă curaj într-o industrie dominată de bărbați. Chiar dacă România este una dintre primele țări din Europa în care femeile studiază tehnologia computerelor, procentul este unul destul de scăzut, de doar 13%.

Mi-aș dori ca pe viitor să văd cât mai multe astfel de inițiative, nu neapărat pe IT, ci în orice alt domeniu: programe care să-i încurajeze pe cei mici să-și urmeze pasiunile, care să pună accent pe educația prin joc și joacă și să formeze, pe cât se poate, specialiști încă de la vârste fragede.

Tagged in:, , ,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.