Malaezu.ro

Cu ce am rămas după PR Forum 2015

Aşa cum îmi stă în caracter, mereu mă laud când merg pe la vreo conferinţă: înainte, în timpul şi după. Evenimentul pe care l-am ţintit de data asta se cheama PR Forum şi, după cum e evident încă din titlu, n-are nevoie de vreo altă prezentare. Student la relaţii publice cum sunt, dar şi mândru posesor de blog, nu aveam cum să lipsesc de la o asemenea conferinţă. Mai ales că pentru mine a fost prima, chiar dacă ea şi-a consumat cea de-a noua ediţie. Şi cum se poate vedea în poza de-alături, e al şaptelea eveniment dedicat social media la care merg, în mai puţin de un an.

Foarte multe dezbateri despre domeniul relaţiilor publice, multe întrebări ce şi-au primit răspunsul dar şi suficiente întrebări noi, ce vor provoca Evensys să organizeze şi cea de-a zecea ediţie. Prilej de revedere şi socializare cu online-ul într-un mediu offline, discuţii, glumiţe, idei, bloggeri şi oameni de PR puşi în aceeaşi sală. Prezentări pe cinste, speakeri bine aleşi, dialoguri, deci comunicare. Am încercat să rezum cum a fost ziua de 26 martie la JW Marriott Grand Hotel, la PR Forum.

Cred că cea mai inovatoare idee a zilei a fost SMS Wall-ul amplasat de cei de la Evensys pe unul dintre pereţii sălii de conferinţe. Cu un simplu SMS puteai trimite, sub anonimat, întrebarea ta pentru speakeri sau impresiile tale referitoare la prezentări; mesajele urmau să fie afişate live pe SMS Wall-ul de care ziceam, iar răspunsurile întrebărilor de acolo aveau să-şi găsească un răspuns în cel mai scurt timp.

Prima dezbatere a zilei, moderată de Cristian Manafu, i-a avut în prim plan pe Veronica Dogaru (Orange România), Corina Vasile (Raiffeisen Bank), Cristina Popescu (Danone), Crenguţa Roşu (DC Communication), Sorana Savu (Premium Communication), Hortenisa Năstase (LOWE Group) şi pe Alexandru Păiuş (IMAGE PR).

Câteva idei reţinute de la cei mai sus menţionaţi:
– valoarea PR-ului într-o companie este, de fapt, valoarea bunului simţ;
– frumusețea în business e că nimeni nu te judecă după cum te îmbraci sau cum arăți, ci după ceea ce faci;
– trăim o viaţă instagram-ready, în care facem anumite lucruri doar pentrua le putea povesti online;
– nevoia de PR există, dar nu este conştientizată; iar atunci când o nevoie e indusă, se numeşte manipulare;
– nu vârsta e importantă, ci mai degrabă modul în care un om este folosit într-o companie.

Alte idei cu care am rămas în urma celei de-a doua sesiuni, unde speakeri au fost Paul RenaudIoana ManoiuVlad Tăuşance şi Oana Bulexa:
– fii un stalker dacă (şi doar atunci când) trebuie;
– cine seamănă spam, va culege trolling;
– nu suntem în social media pentru colonizare, nu suntem conquiztadori;
– în online e greu să minţi pe termen lung;
– exact ca-n relaţiile de cuplu, brandurile îi împing pe consumatori către alte branduri.

Aşa, şi-acum să vă mai zic câte ceva şi despre ultima parte a zilei, micro-conferinţele. Eu am fost la panelul de Best Campaigns, acolo unde speakeri au fost Ana Maria Diceanu, Otilia Priceputu, Ramona Ciocodei, Mihaela Lungu, Bogdan Berdea, Alexandru Negrea, Costin Cocioabă, Anne-Marie Chelariu şi, desigur, Cristian China Birta.
– nu te poţi aştepta să faci bani din Facebook fără să bagi bani în el;
– prima campanie pe Instagram din România a fost făcută în 2012 de Vodafone şi Manafu pentru Webstock;
– un vlogger nu este un billboard plin cu reclame, nu îl trataţi ca pe unul;
– dacă aveţi nevoie de bloggeri, sau ajutor în domeniu, apelaţi cu încredere la Chinezu şi la Manafu.

În final vă las cu prezentarea integrală a lui Alex Negrea, intitulată „Cum să ai succes pe Facebook„:

01

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.