Cum să-ţi zic, dar o aşa întâmplare mai rar găseşti. E genul ăla de poveste pe care ai povesti-o iar, şi iar, doar pentru că nu îţi dai seama dacă ar trebui să râzi cu lacrimi sau să te aşezi confortabil pe gânduri. Şi vei vedea astfel de reacţii, cum unii oameni vor râde de se vor prăpădi, şi vor face mişto, şi vor râde de tine şi de toată lumea din jur, în timp ce alţii vor exclama oftând „hai să-mi bag…!” E genul de poveste care poate fi a mea, a ta, a vecinei de deasupra, a vărului de la ţară sau a colegului tocilar din liceu. E genul de poveste care poate fi a oricui.

Eram prin Centrul Vechi cu un amic. O să-i zic Gheorghiţă şi o să-mi cer scuze dacă am vreun prieten pe care îl cheama aşa şi de care nu-mi aduc aminte. Mi se mai întâmplă. Nici eu nici Gheorghiţă nu fumăm, iar pe masa localului unde ne aflam de mai bine de-o oră erau câte două beri; de căciulă. În scrumieră era aşezată o gumă deja mestecată de unul dintre noi, nu mai ştiu exact a cui e. Era cam plictiseală ce-i drept. Eu îmi verificam news feed-ul de la Facebook; sau mă foloseam de asta ca pretext să văd dacă-mi dă cineva like la check-in-ul pe care tocmai ce-l dădusem cu o oră în urmă. Aveam un like, de la Gheorghiţă. Stăteam amândoi şi ne uitam la ce poze şi-au mai pus toate tipele la care visăm şi pe care nu le vom avea niciodată.

Şi-apoi scoate Gheorghiţă al meu smartphone-ul lui, cu un zâmbet d-ala triumfător pe chip, şi-mi zice „stai aşa!”. Şi stau. Deschide o aplicaţie, el ştie ce-a făcut acolo, îndreaptă ecranul spre mine şi, menţinându-şi expresia de Făt Frumos tălâmb, îmi spune: „fii atent ce gagică îmi fac acuma!” Pe ecran apare poza unei tipe; nu era ea fotomodel, se vedea cu ochiul liber, iar la cele doar 50 de kilograme peste sută pe care le avea îţi dădeai din start seama că singura sală la care se duce e aia de mese. „P-asta, mă?” îl întreb, sughiţând de râs. „Aşteaptă!” zice Gheorghiţă, în timp ce îşi freacă arătătorul de ecran către stânga, dând poza la o parte. Mai apare o poză, de data asta ceva mai reuşită. Puteai vedea abdomenul bine lucrat, formele apetisante, zâmbetul larg, ochii pătrunzători. Îmi mut privirea mai jos, să-i descifrez numele: Sergay îi zicea. „Ţi-ai schimbat preferinţele, Gheorghiţă?” îl întreb eu, în timp ce el îmi schimbă iar poza.

Aşa da! Acuma chiar că-i bine: roşcată precum blana de vulpe, ochii strălucitori precum cristalul pur, zâmbetul mai misterios ca al celei mai focoase doamnă Bond, sânii scoşi din pictorialele celor de la Victoria’s Secrets. Aşa da! Gheorghiţă nu-şi mai freacă arătătorul către stânga, ci către dreapta, schimbând iară poza. „Ce-ai făcut, mă?” îl întreb. „Aşteaptă!” îmi zice. În scurt timp apare din nou pe ecran poza falsei cuceriri de mai devreme. Iar în stânga ei, poza lui Gheorghiţă. It’s a Match! scrie deasupra căpăţânilor lor. Ei, drăcie, cum adică it’s a match Gheorghiţă al meu cu vulpiţa focoasă? Sub poze era scris textul Send a Message. Apasă Gheorghiţă pe el, îi dă vreo două trei mesaje roşcatei, nu ştiu exact, că eu deja nu mă mai puteam uita de oftică. Mi-am terminat şi tura a doua de bere, aşa frustrat eram pe bafta lui Gheorghiţă.

În zece minute, poate nici atât, că mie oricum mi s-a părut că a mai trecut o oră, vine roşcata la noi la masă. Şi, să se topească zăpada de la Soci dacă vă mint, arăta şi mai mişto în realitate! Se pune ea între mine şi Gheorghiţă, începem să ne conversăm, eu cu două beri la bord, amicul meu cu o gumă de mestecat în gură, vorbim despre una despre alta, până când, mare mi-e mirarea ce se-ntâmplă. Se ridică vulpea de la masă, îşi aruncă paltonul peste umeri, îşi ia plicul ăla pe care-l poartă femeile pe post de geantă, şi ce credeţi că face nebuna? Mă întreabă dacă vreau s-o duc acasă. Pe mine, mă, nu pe Gheo al meu. Face ăsta ochii mari cât ai lemurului ce nu mai primeşte orez, o iau eu pe nebună de braţ, în timp ce lui Gheo îi fac cu mâna din mers; şi-i şoptesc să plătească el nota.

Mi-l sun pe amic abia dimineaţa următoare să-l întreb ce şmecherie a făcut cu o seară în urmă, în club. Şi mi-a zis Gheorghiţă tot. Aplicaţia pe care a folosit-o omuleţul pentru a atrage vulpea în capcană se numeşte Tinder, şi este concepută atât pentru iOS cât şi pentru Android. Este cea mai nouă aplicaţie de online dating apărută pe piaţă, iar conform celor de la time.com dependenţa americanilor faţă de ea a dus la peste 500 de milioane de swipe-uri zilnice şi 5 milioane de match-uri. Adică zilnic, 5 milioane de oameni îşi găsesc câte un partener de discuţie, sau poate mai mult, folosindu-se de Tinder.

Deşi lansată în urmă cu mai bine de un an, aplicaţia Tinder nu a fost cunoscută de public până la începutul lui 2014, atunci când numărul ei de utilizatori a crescut cu un milion, iar fondatorii săi au fost incluşi în lista Forbes „30 under 30”. Care e ideea poveştii? Dacă nu aveţi un prieten care să aibă aplicaţia instalată deja pe telefon, atunci vă sfătuiesc să îl rugaţi să o facă de îndată! Nu se ştie niciodată de unde sare.. vulpea! 🙂

Iar în caz că vă întrebaţi cum s-a desfăşurat noaptea alături de vulpe, vă aduc aminte că aveţi şi voi imaginaţie! 🙂 #ItStartsHere