20 decembrie ’12. Ultima zi înaintea unui sfârşit anunţat de măcar 50 de ori până acum. Am 17 ani şi deja am trecut peste vreo 4-5 apocalipse, aşa că o invit pe următoarea să dea tot ce are mai bun. Asta dacă, desigur, nu îi e frică să îşi facă apariţia. Iar dacă toţi asteroizii ăia, cutremurele, sau extratereştrii, toate creaturile mitice legendare, supranaturale, alături de o variantă malefică a Zânei Măseluţă şi a Iepuraşului de Paşte, nu îşi vor face apariţia, atunci cu siguranţă vom avea parte de un alt sfârşit: incheierea apoteotică a 2012 ani de glorie.

Cineva m-a întrebat cum aş vrea să îmi petrec sfârşitul lumii. Am spus că aş da fuga la un non-stop, mi-aş cumpăra o pungă de floricele cu caşcaval, o sticlă de Pepsi la 2.5, că acum, în perioada sărbătorilor, e la promoţie, apoi m-aş urca pe cel mai înalt deal pe care îl am în apropiere. Aş sta acolo, întins pe iarba tocită, acoperită de zăpadă, înfofolit bine, precum un pinguin autentic, şi aş privi cu jind în jos, către o societate pierdută, ce aleargă disperată în toate direcţiile, aş privi către sărmanii oameni răi, care gonesc haotic pretutindeni, pentru a-şi salva vieţile mizere. Şi, pe cuvântul meu, că m-aş bucura al dracului de tare, să văd cum o lume întreagă se sfârşeşte la picioarele mele. Încă îmi menţin gândul ăsta, încă sper.

În altă ordine de idei, nu cred în căcatul ăsta, numit apocalipsă. Din simplu fapt că mayaşii ăia (geniale făpturi), au calculat sfârşitul lumii fără a lua seama de anii bisecţi, astfel că, raportându-ne la calendarul lor, concluzia triumfală a vieţii umane ar fi trebui să se producă acum câţiva ani buni. Apoi, e incredibil cum guvernul mexican scoate milioane bune, sute de milioane, din ceea ce ei numesc „turism de apocalipsă”, în care oamenii sunt invitaţi să viziteze şi să se roage la vechiile ruine mayaşe. Bravo lor, pentru iniţiativă. Probabil că dacă ar fi urmat o pandemie, o invazie a vampirilor, cu epicentrul în castelul lui Dracula, nu venea nici dracu’ la noi în ţară, dar asta e altă poveste. Merg mai departe, şi pomenesc despre o serie de oameni, diverşi oameni, care îşi umplu conturile bancare cu o mulţime de bani, profitând din plin de naivitatea ţărănimii de a „îşi pune economiile la loc sigur”.

Mă tot gândesc, iar apocalipsa asta, pur şi simplu nu are cum să vină; Elodia încă nu a fost găsită, Băsescu nu şi-a terminat mandatul, nu am aflat încă ce Dumnezeu înseamnă „ler”, iar Dinamo încă nu a jucat în Champions League ( da, sunt stelist :)) ). Anyway, în caz că s-ar întâmpla şi cataclismul ăsta, eu îmi imaginez întreaga secvenţă cu melodia lui Fuego – Împodobeşte Mamă Bradul, pe fundal, iar pe Gigi Becali apărând călare pe un cal alb, îmbrăcat în armură de căpcăun, fiind comandant de oşti în faţa extratereştrilor. În spatele său, o imensă turmă de oi politice, dansând Opa Gangnam Style, plângându-şi de milă că nu vor mai avea ce să fure. Mi-i şi imaginez pe Dan Diaconescu şi pe Marinar luptând spate în spate pentru a salva poporul român, pentru că, nu-i aşa, nimeni nu are voie să îl distrugă, în afara lor. Îmi imaginez cum Justin Bieber va cânta în deschiderea unui concert LaLa Band, numit sugestiv „LaLa concert de apocalipsă” ( n-am să înţeleg niciodată de ce oamenii ăia adaugă apelativul de „lala” înainte de orice frază… ). Iar în final, doamnelor, domnişoarelor, şi domnilor, mi-o închipui pe Lady GaGa coborând dintr-un ou, din înaltul boltei cereşti, chemându-şi toţi monstruleţii la ea. Ei, drace, chiar că ar fi ceva drăguţ.

Stau şi mă întreb, dacă tot e să vină sfârşitu’, ce se întâmplă apoi? Mă roade gândul ăsta, curiozitatea asta, şi mă intrigă faptul că, probabil, nu vom afla niciodată. Aşa că, sfatul meu, hai să nu fim proşti, să aşteptăm un deznodământ al unei poveşti ce încă nu se poate termina; hai să ne construim basmul ăsta, aşa cum vrem noi, acum, nu după cum şi-au dorit nişte frustraţi cu pene pe cap, acum câteva mii de ani.

P.S.: dacă ăsta va fi, într-adevăr, ultimul meu post, îmi cer scuze tuturor dinamoviştilor; chiar mi-aş fi dorit să îi văd jucând şi pe ei în Champions League… cândva…

P.P.S: Sunt fericit şi mă simt bine!