(Aproape) ca în fiecare an, şi de această dată ne-am menţinut nivelul mediocrităţii când vine vorba de Eurovision. Şi nu vreau s-aud texte d-alea patriotice la un concurs de muzică bazat pe voturi geopolitice. Putem fi patrioţi când ne lăudăm cu o zonă turistică sau când zicem că femeile noastre sunt frumoase, nu când suntem conştienţi că Sharapova e peste Simona Halep iar Voltaj a mers la (teoretic) cel mai mare concurs internaţional de muzică cu o melodie cel puţin depresivă. Să nu acuzăm maniera de votare pentru locul 15 pe care s-au clasat ai noştri, dacă nici măcar Italia n-a vrut să ne mai dea puncte.

În ată ordine de idei, foarte bună piesa câştigătoare. Bunescu a anunţat-o încă din martie, iar undeva în mintea mea i-am dat dreptate de pe-atunci; chiar dacă nu cu voce tare. Surprinzător de bine au stat ruşii, care au fost un fel de Steaua Bucureşti ai muzicii: lideri în majoritatea timpului, dar detronaţi pe final de ASA-ul suedez.

Revenind la melodia lui Måns Zelmerlöw, foarte bună, într-adevăr; de ascultat. Sincer cred c-ar fi prins şi mai bine la public (sau ar fi urmat să prindă în sezonul estival ce stă să-nceapă), dacă acesta n-ar fi ascultat-o deja de nenumărate ori în vara trecută. Nu exact varianta asta, ci varianta lui David Guetta.

Aveţi mai jos cele două melodii; anunţăţi-mă dacă doar eu sesizez asemănarea. În rest, pot doar să mă întreb dacă mai participăm şi anul următor. Că doar asta se discută în fiecare an după un Eurovision ratat: mai are rost să mai încercăm o dată?