Malaezu.ro

De Moş Nicolae vreau să vi-l prezint pe St. Vincent

Vă mai aduceţi aminte de filmul lui Nick Castle, Dennis, pericol public? Urmărindu-l pe Bill Murray în rolul lui Vincent am remarcat o uşoară asemănare cu filmul apărut în ’93, însă cu un schimb de roluri între copilul glumeţ de pe atunci şi bătrânul care-i cade victimă. Dacă mentalitatea sarcastică şi morocănoasă adoptată de personajul lui Murray rămâne, St. Vincent îi oferă bătrânului şi umorul necesar pentru a trece prin viaţă, în timp ce puştiul Jaeden Lieberher încearcă din răsputeri să înţeleagă supărările din spatele privirii sale.

Regizorul şi scenaristul Ted Melfi pare că a gândit povestea lui Vincent avându-l pe Bill Murray în cap; actorul a fost, de altfel, şi prima sa alegere pentru a interpreta rolul. Melfi rememorează originile proiectului său amintindu-şi că totul a început cu o simplă temă pentru acasă. După ce fratele său mai mare a murit, regizorul a înfiat-o pe fetiţa acestuia şi s-au mutat cu toţii în Sherman Oaks, California. Acolo, fetiţa în vârstă de 11 ani a primit o temă de la şcoală în care trebuia să aleagă un sfânt catolic care o inspiră, iar apoi să găsească pe cineva din viaţa reală care să aibă calităţile acelui sfânt. Iar nepoata l-a ales pe Sf. William din Rochester, care este Sfântul Copiilor Adoptaţi, şi pe Melfi drept persoana potrivită cu acesta.

Revenind la film, Maggie (Melissa McCarthy) şi fiul ei Oliver (Jaden Lieberher) se mută în Brooklyn şi devin noii vecini ai lui Vincent (Bill Murray). În timp ce mama are de luptat cu fostul soţ pentru custodia copilului, Vincent se confruntă cu propriile probleme cu banii, refuzând însă să renunţe la stilul de viaţă depravat ce-i oferă atât de multă satisfacţie. Un parior notoriu al curselor de cai, un om ce apreciază băutura în cantităţi mari şi un bătrân ce continuă să apeleze la serviciile unei prostituate (Naomi Watts), acesta este Vincent MacKenna.

Pe de altă parte, Oliver este un copil exagerat de cuminte ce încearcă să se integreze la noua lui şcoală, acolo unde colegii îi fac farse şi îl iau peste picior. Orele târzii petrecute de mama sa la muncă îl aduc pe Oliver în casa bătrânului Vincent, care se oferă să aibă grijă de copil în schimbul unei sume de bani. Iar acesta este începutul unei mari prietenii, am putea spune. Vincent îl ia pe copil cu el peste tot pe unde merge, îl duce la cursele de cai, în baruri, cluburi, îi prezintă o doamnă a nopţii şi îl învaţă că e nevoie de muncă pentru a putea primi o răsplată. În acelaşi timp, Oliver se ataşează de bătrân şi începe să vadă dincolo de aparenţele urâcioase pe care acesta le evidenţiază.

Rolul lui Bill Murray este unul frumos care, zic eu, ar merita apreciat pe undeva printre rândurile membrilor Academiei, la fel cum şi puştiul Lieberher interpretează un personaj de care te ataşezi uşor. St. Vincent spune povestea ce se ascunde dincolo de aparenţele fiecăruia dintre noi, adânc în sufletele noastre; este metafora călătoriei pe care un om o are de la viaţa sa într-o casă amărâtă, până la a deveni un sfânt. Dacă nu într-un calendar religios, măcar în ochii unei singure persoane, fiecare dintre noi poate deveni acel sfânt care să merite apreciat şi care să poată oferi bucurie în jur.

Sf. Vincent este adus în cinematografele din România de CineForum într-o perioadă cum nu se putea mai bună, cea a lui Moş Nicolae. Filmul a intrat în cinematografe pe 5 decembrie, aşa că vă invit să vă duceţi şi să-l urmăriţi!

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.