Am să vă povestesc astăzi despre o lecţie de viaţă. Una din acele lecţii pe care nu le vei învăţa la şcoală vreodată, pentru că nu există nimeni capabil să ţi-o predea aşa cum trebuie. Am să vă povestesc despre cum să reuşeşti să-ţi atingi visele tale, iar mai apoi, să poţi deveni chiar tu visul celor din jur. Am să vă povestesc despre una dintre cele mai emoţionante experienţe de care m-am bucurat în viaţa asta.
Înainte să-mi dau seama, m-am trezit în mijlocul unui fenomen despre care nu ştiam nimic, şi pe care aveam să-l apreciez enorm în final. O poveste dintre acelea de viaţă, cum nu găseşti oricât de multe filme ai viziona. Vorbesc aici despre povestea Danielei, o fetiţă de doar 13 ani, a cărei viaţă depăşeşte puterea imaginaţiei noastre, a celor ce ducem lipsa grijilor. Rămasă fără părinţi, fără o situaţie materială măcar decentă, aflată în grija bunicii sale, într-o casă mai veche decât gândurile noastre, Daniela a avut ocazia de a se bucura, în final, de o viaţă trăită frumos.
Mă refer la iniţiativa celor de la LouLou, care au reuşit să-i aducă din nou zâmbetul pe buze copilei, oferindu-i acele mici nimicuri de care noi ne bucurăm zi de zi: hainuţe noi, un cadou de la Moş Crăciun, sau o ieşire la mall. Surprizele pregătite de cei de la LouLou au continuat vineri, 10 ianuarie, atunci când au organizat o întâlnire între Daniela şi Nicole Cherry. Toată lumea o ştie pe Nicole; sau cel puţin, toată lumea are impresia că o face. Eu o ştiu pe Nicole, şi vă spun că nu e deloc aşa cum v-o imaginaţi voi. E mult mai tare!
„Sunt, de fapt, o zăpăcită!”, se descrie Nicole înainte de orice alt detaliu. Mărturisesc că am cunoscut câteva vedete fiind vedete chiar şi în timpul liber. În timpul ei liber, Nicole e doar o puştoaică de cincisprezece ani care nu uită niciodată să zâmbească. Clasa a noua la Colegiul Naţional „Dinu Lipatti” din Bucureşti, în cadrul secţiei de percuţie şi pian, Nicole s-a apucat de cântat cu cinci ani în urmă, atunci când avea doar zece ani. Dar nu am să vorbesc aici despre artistul Nicole Cherry, ci despre omul Nicoleta Ghinea. Exact aşa cum spunea chiar ea, „pe scenă sunt Nicole Cherry, în rest însă sunt doar Nicoleta Ghinea.”
Nu are niciun fel de avantaj şcolar datorită numelui, şi se loveşte, la fel ca toţi ceilalţi elevi, de marile provocări ale vieţii de elev. Mărturiseşte că nicio zi din viaţa ei nu seamănă cu alta pentru că, exceptând orele petrecute la şcoală, de fiecare dată face altceva. Conştientă de talentul şi de potenţialul ei, Nicole recunoaşte însă că norocul reprezintă un ingredient important în reţeta succesului, însă nu uită să amintească nevoia de a-l îmbina cu multă muncă şi ambiţie. Am întrebat-o care ar fi primul sfat pe care i l-ar da cuiva ce îşi doreşte să îi calce pe urme. „Să nu renunţe niciodată la visul lui”, mi-a spus.
Abordează un stil ce aminteşte de fiecare dată de meleagurile îndepărtate ale Jamaicăi, însă Nicole râde amuzată şi, întrebată unde a fost filmat videoclipul piesei ei de debut, Memories, răspunde cu zâmbetul pe buze: „Aici aproape, la noi în Vama Veche.” Îmbină perfect statutul de elev cu cel de vedetă, dorind să-şi continue studiile, dar menţionând în acelaşi timp că are noi proiecte în lucru, ce vor apărea curând. În momentul în care o întreb ce s-a schimbat în viaţa ei după lansarea primului său single, Nicole îmi răspunde veselă: „Acum am fani!”
Şi totuşi, Nicole avertizează că atingerea succesului are preţul ei. Vorbeşte despre oamenii ce o înconjoară, afirmând că „puţini sunt aceia ce-ţi vor binele, şi te sfătuiesc din suflet”, adăugând apoi că „în astfel de momente îţi dai seama cine îţi sunt prietenii adevăraţi”. Concluzia pe care Nicole mi-o împărtăşeşte este destul de simplă, însă deloc plăcută: „trăim într-o lume plină de invidie!”
Care sunt concluziile mele? Apreciez mult dezinvoltura şi relaxarea cu care „cireşica” ne priveşte pe noi, fanii ei; apreciez inocenţa din privirea ei, şi faptul că nu a uitat nici o clipă cât am stat de vorbă că este copil. Sunt fascinat de căciuliţele ei, care observ că au devenit un fel de brand propriu. Iar în final amintesc despre un scurt schimb de replici uşor amuzant. Întrebat dacă vreau să-mi dea un autograf, i-am răspuns zâmbind: doar dacă facem schimb!
P.S.: Nicole citeşte „Viaţa într-o cutie de carton!” 😀
0 Comentarii