Când băieţii care au gândit treaba asta cu 4DX-ul au decis să-l pună undeva în România, n-a fost nici urmă de îndoială că locul perfect ar fi Pantelimonul. Oamenii de-aici sunt deja obşnuiţi cu mirosurile puternice, zgomotul de şantier şi haosul care se produce zilnic în măreţul cartier Bucureştean; mai greuţ cu apa, dar nu cred c-a fost aşa greu să conectezi sala de 4DX din MegaMall la sistemul de stropire a gazonului de pe Naţional Arena. Revenind la ale noastre, de curând am aflat că există un loc pe lumea asta şi mai bătut de soartă şi de catastrofe decât acela în care locuiesc eu: San Andreas.

Filmul regizat de Brad Peyton nu are legătură cu jocul din seria GTA, în cazul în care mai sunt printre voi persoane care se aşteaptă la acest gen de conexiuni. Iar pentru cei care au jucat deja jocul, s-a văzut încă din trailer că nu vorbim despre un hoţ care fură maşini şi dă în cap oamenilor pe stradă, ci mai degrabă despre un nou sfârşit al lumii, după ce acela din 2012 s-a tot amânat pe motiv de criză. Dezastrul din San Andreas este un film ce vrea mai mult să te pregătească pentru sfârşit decât să ţi-l anunţe şi ridică numeroase semne de întrebare cu privire la ce ai face dacă.

În mod surprinzător, protagonistul Dwayne Johnson reuşeşte să reziste cu brio tentaţiei de a se bate cu cineva sau a folosi muniţie pe parcursul celor peste 100 de minute de film. Ray este un tată măcinat de grija unui divorţ, ce se vede nevoit să-şi privească soţia, pe Emma (Carla Gugino), şi fiica (Alexandra Daddario) îndepărtându-se de el în favoarea unei noi prezenţe masculine pline de carismă şi bani.

În timp ce Daniel Riddick (Ioan Gruffudd) se alege cu fata, Ray trebuie să se mulţumească doar cu statutul de erou local, în calitatea sa de şef al departamentului de pompieri. Atunci când un cutremur cum nu s-a mai văzut loveşte oraşul San Andreas şi se îndreaptă cu paşi mari către întreaga Californie, niciun cetăţean american nu mai poate fi sigur pe viaţa sa; nu vorbim aici şi de celebrul drapel al Statelor Unite, care flutură cu mândrie chiar şi după cele mai mari dezastre imaginate de vreun scenarist vreodată.

Ray trebuie să îşi salveze atât soţia cât şi fiica, însă încercarea sa de a le recupera pe cele două se dovedeşte a fi aproape la fel de complicată precum povestea din Finding Nemo. Blake, fata sa, este ajutată de Ben (Hugo Johnstone-Burt) şi de fratele său mai mic, Ollie (Art Parkinson) pentru a supravieţui unui lanţ de cutremure ce pare a nu se mai opri.

Acum că am trecut uşor prin poveste, revin la ideea amintită anterior: 4DX, copii! 4DX! San Andreas poate fi un film bun pentru IMAX, merge vizionat în 3D, însă nimic, dar absolut nimic nu se compară cu senzaţia trăită în 4DX! Nu ai cum să experimentezi cutremurele alea, mirosul acela apocaliptic de praf şi cauciuc încins, tsunami-urile care vin cu tupeu către tine, în altă parte decât în sala specială din MegaMall.

Dezastrul din San Andreas face parte din acea categorie de filme care se bucură (personal vorbind, desigur) de unele dintre cele mai bune efecte vizuale, sonore şi, mai nou, dinamice văzute vreodată; de exemplu, melodia asta semnată Sia, care e superbă. În România, filmul a intrat de vineri, 29 iunie, adus de Freeman Entertainment.