Acum vreo 20 de ani un băiat despre care nu se știau și încă nu se știu prea multe s-a decis să urmeze visul american și să rupă norma la Hollywood. Ceea ce, într-un fel sau altul, ne dorim cu toții; nu neapărat să rupem norma la Hollywood, dar să ne prindem strâns de un ideal și să facem tot ce ne stă în putință pentru a-l atinge. Și de multe ori în viața asta vei auzi povești de succes ale unor oameni care n-aveau nimic altceva decât un vis și au reușit să-l împlinească după multă muncă.

The Room nu-i din filmul ăla; The Room e o producție lansată în cinematografele din Statele Unite în 2003 care a intrat în istorie drept unul dintre cele mai proaste filme făcute vreodată. „The greatest bad movie ever made” i-au zis. Pentru că sunt filme proaste la care nu te poți uita și sunt filme penibil de proaste la care nu înțelegi de ce continui să te uiți. Așa e și The Room și tot ce ai de făcut pentru a înțelege asta e să urmărești trailerul.

Filmul a fost scris, produs și regizat de un anume Tommy Wiseau, care și-a oferit de altfel și rolul de protagonist. Practic, după ce Tommy a fost ignorat sau luat în derâdere de toate agențiile și la toate audițiile la care a participat s-a gândit, conform zicalei „dacă tu nu mă vrei, eu te vreau” că cea mai bună idee e să-și facă propriul film. Asta prin ’99 așa. A scris la scenariu vreo doi ani, iar în 2001 s-a apucat să-l filmeze.

Tipul a scris unul dintre cele mai simpliste scenarii pe care le-ar putea gândi cineva vreodată, despre un bărbat care are totul, e realizat, are o parteneră de viață mișto, doar că într-o zi asta se decide să-l înșele cu cel mai bun prieten al lui. Ce face din The Room o producție inedită în peisajul ăsta e interpretarea exagerat de dramatică a lui Wiseau, care pune atât de multă pasiune în ceea ce el consideră a fi drama vieții lui încât transformă totul într-o comedie greu de suportat.

A făcut totul împreună cu cel mai bun prieten al lui, Greg Sestero, care ulterior a scris și o carte despre toată experiența asta, numită „The Disaster Artist: My Life Inside The Room, the Greatest Bad Movie Ever Made„. Iar după cartea asta James Franco a făcut și un film numit The Disaster Artist, care rulează acum în cinematografe și a primit și niște premii pe la Globurile de Aur anul ăsta, gen cel mai bun film de comedie și cel mai bun actor într-un rol principal de comedie pentru același Franco.

Filmul e fix despre Tommy Wiseau și despre cum a plecat el la drum cu proiectul ăsta super nebun. E o comedie bună, dar mie mi se pare că-i o dramă și mai bună. Că vorbește despre un om care și-a pus toată pasiunea într-un proiect destinat eșecului. Și e oarecum trist când vezi că un om care-și dorește să realizeze un lucru nu se pricepe de fapt la lucrul ăla.

E ușor când vezi o poveste despre un titan ca Steve Jobs căruia i se închid uși în nas, că știi că într-un final le arată el tuturor cine e șeful. Dar atunci când vezi că un om luptă pentru un vis pe care nu va reuși niciodată să-l atingă povestea se cam schimbă puțin. Și cred că fix ăsta e farmecul filmului; și motivul pentru care eu îți super recomand să-l vezi. O să empatizezi bine de tot cu Tommy până la final.