Lăsând în urmă Spider-Man: No Way Home, Doctor Strange in the Multiverse of Madness a devenit rapid cel mai așteptat film Marvel al acestui an și a beneficiat de una dintre cele mai intense strategii de promovare pe care le-am văzut eu în ultima vreme.

Marvel și Kevin Feige au ridicat ștacheta atât de sus încât așteptările conturate în jurul unui film capătă uneori dimensiuni fanteziste, de aici și dezamăgirea care poate apărea uneori după ce vezi producția în cauză. S-a întâmplat chiar cu WandaVision, serialul Disney+ care este cel mai conectat de acest nou titlu din MCU și care a beneficiat de teorii ale fanilor de nivelul zecilor, care mai de care mai fantezistă, dar totodată posibilă. Bazându-se inclusiv pe materiale sursă pentru benzile desenate Avengers Disassembled și House of M, Marvel a alimentat imaginația fanilor care s-au arătat nemulțumiți în final, deși timpul ne-a demonstrat că n-au avut neapărat dreptate. Aici recunosc că și eu m-am dus pe niște fente cu Mephisto sau vreun cameo mutant în final.

Doctor Strange in the Multiverse of Madness a dus fantezia asta la un alt nivel, devenind în cele din urmă victima propriei campanii de marketing. Fără a fi deloc un film prost, senzația de dezamăgire pe care o poți resimți în cerul gurii odată ce ieși din sala de cinema își va lăsa destul de puternic amprenta asupra entuziasmului tău; sau cel puțin așa a fost în cazul meu. Dar hai s-o luăm pe rând.

În primul rând, foarte important de menționat, scriu articolul ăsta lipsit de orice fel de spoiler major al filmului, deci nu-ți face griji din punctul ăsta de vedere. Cu toate astea intru în detalii referitoare la firul narativ și discut elemente pe care le poți regăsi în trailer, așa că dacă nu vrei să afli chiar nimic, nimic, te-aș sfătui să te oprești aici, să-i dai un bookmark și să te întorci după ce ai văzut și tu filmul.

Ziceam de Multiverse of Madness că se concentrează a fi mai degrabă un fan service decât să aprofundeze o poveste coerentă. Pare că de multe ori Marvel (și aici nu mă refer strict la Sam Raimi, ci la cei de deasupra lui) l-a gândit mai mult pentru a impresiona fanii, lăsând în plan secund toată construcția la care s-a lucrat în ultimul an și jumătate. Cu mențiunea că nu-i vorba neapărat de niște cameos; care nu-s chiar așa de multe, apropo.

Atunci când îl vezi pe Patrick Stewart interpretându-l pe Charles Xavier încă din trailer te aștepți ca filmul să fie o nebunie, altfel de ce ni l-ar fi dezvăluit? Citisem fix un comentariu în direcția asta, gen „oare ce ne ascunde Marvel dacă ni-l oferă pe Professor X din trailer?” E o reacție complet justificată. De-aia mi-aș fi dorit să nu știu că apare, că poate aș fi apreciat mai mult un moment care din punctul meu de vedere nu e deloc spectaculos și nu aduce cine știe ce plus valoare; asta raportându-ne la intrările lui Andrew Garfield și Tobey Maguire în No Way Home.

Noul Doctor Strange e mai degrabă un film dedicat Wandei decât personajului lui Benedict Cumberbatch, dar contrar multor opinii pe care le-am citit zilele astea și care-l acuzau fix de acest lucru, mie mi se pare că ăsta e un plus. Oricum cred că Scarlet Witch e un personaj mai ofertant, a avut una dintre cele mai bune evoluții din MCU și își merită popularitatea; deci dacă filmul se numea Scarlet Witch in the Multiverse of Madness nu s-ar fi supărat nimeni.

Personajul lui Elizabeth Olsen iese cel mai mult în evidență și, pentru prima oară, Marvel vine cu un film care e literalmente imposibil de înțeles dacă n-ai văzut un serial înainte. Sigur, au mai fost filme strâns legate între ele, dar niciunul nu s-a legat de un serial până acum. WandaVision e un must have aici, și am o presimțire că cifrele Disney vor avea o creștere impresionantă în următoarea perioadă în jurul său, la fel cum și Daredevil urcase în top după Spider-Man: No Way Home.

Multiverse of Madness suferă însă de același păcat capital ca Morbius: toată promovarea din jurul său e missleading, te îndreaptă către o pistă falsă. Sunt replici în trailer care sunt fie scoase din context, fie nu apar deloc în film, ca să-ți ofere o impresie greșită despre ce-ar urma să se întâmple. Nu e ceva rău atunci când un trailer nu dezvăluie acțiunea, din contră, problema apare atunci când ea e prezentată greșit într-un mod deliberat.

Filmul lui Sam Raimi ignoră complet evenimentele din No Way Home și Loki, asta după ce Kevin Feige însuși a zis că cele două producții l-au făcut posibil. Din punctul ăsta de vedere pare a fi mai degrabă un film de phase one, care n-are vreo legătură cu nimic altceva în afară de WandaVision și primul Doctor Strange. Asta în timp ce el a fost prezentat ca având un impact major asupra viitoarelor povești Marvel și construind următoarea mare bătălie. Fără a-ți da spoilere, există un singur element pe durata filmului care te-ar putea duce cu gândul la apariția Secret Wars, cândva într-un viitor foarte îndepărtat, dar dacă nu ești fan dedicat al benzilor desenate Marvel posibil să nu-l prinzi oricum.

Pe partea pozitivă Sam Raimi își face treaba impecabil și oferă în premieră o dimensiune cu tente horror universului Marvel. Atmosfera este încântătoare, efectele vizuale spectaculoase, coloritul și coloana sonoră se remarcă adesea, iar ecranul IMAX pe care l-am văzut eu a amplificat toate elementele astea. De-aia spuneam de la început că Doctor Strange in the Multiverse of Madness nu e un film deloc rău.

America Chavez își găsește bine locul în acest univers, nefiind doar un personaj aruncat acolo pentru a da la număr; asta deși prezența sa în MCU pare ușor grăbită și întâmplătoare. Mi-aș fi dorit ca Ms. America să beneficieze de o introducere ceva mai graduală, poate prin niște post-credits sau cameos în serialele Disney+, m-ar fi ajutat să empatizez mai tare cu ea. Niște concept arts o prezentau în No Way Home, dar în cele din urmă a fost scoasă din film.

Un film corect, de altfel, Multiverse of Madness e o călătorie frumoasă în marele carousel al entertainmentului, așa cum Marvel tot livrează de mai bine de un deceniu, însă nu poate ieși de sub umbra propriilor scamatorii care în loc să lărgească granițele multiversului par a le reduce semnificativ. Filmul care ar fi trebuit să dezlănțuie nebunia acestui nou și foarte mult așteptat concept îți lasă însă în încheiere un oftat și-o întrebare: asta a fost tot?