Malaezu.ro

După EECC 2015: despre actori, întrebări, răspunsuri și, desigur, povestea selfie-ului cu Manu Bennett (Partea a II-a)

Citiți aici partea I, nu vă apucați așa, direct cu asta, că s-ar putea să pierdeți niște detalii. V-am povestit câte ceva despre ce-am întâlnit eu în weekend-ul de Comic Con și cum mi-am împărțit timpul pentru a încerca să fac cât mai multe. Am omis partea de cosplay, adaug acum. Puține costume, însă foarte bune. Mi-a atras atenția o Sperietoare, Harley Queen, un Joker, Han Solo și niște membrii ai Ligii Asasinilor. În cele ce urmează am să încerc să acopăr panelurile la care am fost și să vă relatez și vouă ce mi-au auzit mie urechile de la actorii invitați.

Am să încep cu Robert Knepper, acest T-Bag arhicunoscut în Universul geekşilor, al fanilor Prison Break, Heroes, Arrow, The Flash sau mai ştiu eu de unde e posibil să-l ştie fiecare. Robert a intrat pe scenă filmând; iar apoi a urcat clipul pe Twitter, cu mesajul „te iubesc, România!Îl găsiţi aici.

Prima idee pe care a spus-o e că posibil să revină Preason Break; apoi a lăsat-o aşa, n-a mai zis nimic despre subiect, a aruncat bieţii fani într-o suferinţă copleşitoare. A răspuns la o mulţime de întrebări despre perioada T-Bag, despre cum e să joci un personaj negativ atât de detestat. Însă în paralel a dovedit o bunătate deosebită şi ne-a arătat că are o inimă mare; a ţinut neapărat să nu fie confundat cu rolurile pe care le interpretează.

A povestit cum a ajuns în România în urmă cu 30 de ani, la Cluj, acolo unde a fost întâmpinat de Ceauşescu. A povestit despre aplauzele mecanice, comandate, pe care le asculta în sala de teatru de acolo şi a fost impresionat de puritatea celor oferite de generaţia Y astăzi. S-a emoţionat atât de tare încât parcă s-a văzut o lacrimă în colţul ochilor săi; sau era de la lumina puternică. Oricum, mulţi ar spune că e doar un actor bun.

John Noble a adus pe scenă un aer universitar. Profesorul a povestit despre perioada Fringe în deosebi, însă s-a raportat şi la celelalte roluri de care a avut parte de-a lungul carierei. Are o cultură impresionantă şi un intelect pe măsură. Anii ce s-au abătut asupra frunţii sale ridate şi a părului ce încărunţeşte treptat pe zi ce trece au lăsat în urmă poveşti frumoase, demne de a fi povestite la astfel de evenimente.

Osric Chau, băiatul ăla, Kevin, din Supernatural, a urcat pe scenă costumat în ceva ce părea a fi un personaj din Assassin’s Creed. Dar oricum n-a stat prea mult acolo, pentru că l-a rugat o domniţă să-i ofere o îmbrăţişare. Şi, bănuiesc că vă aşteptaţi deja la asta, de îndată ce-a coborât în mulţime, au sărit toate pe el. Spre teroarea absolută a celor de la pază, care nu ştiau cum să-l mai scoatăpe Osric de-acolo; exceptând faptul că lui chiar îi plăcea.

Apoi a început să se plimbe printre rândurile cu scaune, să răspundă la întrebări, să mănânce jeleuri, să interacţioneze şi mai mult cu fanii şi să le provoace şi mai multe dureri de cap cameramanilor care nu reuşeau să ţină pasul. Dar un lucru e cât se poate de sigur cu privire la prezenţa sa în România: s-a bucurat de ea cât de mult a putut.

Manu Bennett şi-a făcut apariţia pe o trotinetă; atât în panelul său cât şi în timpul panelului lui Robert, trollândul foarte frumos pe acesta. În primul panel a luat câţiva fani pe scenă, în timp ce răspundea la întrebări, iar apoi a executat magistral faimosul dans haka. Shall we begin? Aveţi aici înregistrarea făcută de mine.

În ziua a treia m-am stabilit primul la microfon, privind către coada imensă ce se forma în spate. Şi după ce l-am întrebat ce-am avut să-l întreb am urcat şi eu lângă el, pe scenă. Şi, evident, dacă tot eram acolo, am zis să facem şi-ul selfie, că aşa e frumos. Apoi m-am aşezat confortabil pe canapeaua din spatele lui şi am privit către.. um.. posteriorul său pentru următoarele 50 de minute.

Manu a fost, dacă e să mă întrebaţi pe mine, de departe atracţia Comic Con-ului acesta. Carismatic, mereu vesel, plin de umor, un adevărat entertainer, un foarte bun actor şi sunt convins că un şi mai bun prieten (pentru norocoşi). Pe lângă secvenţele cu dansul haka, de-a lungul zilelor Manu a mai luat parte la reconstituirea unei lupte din The Hobbit şi ne-a arătat cum a decurs audiţia sa pentru rolul lui Deathstroke.

Vă las cu videoul ăsta, nu înainte să precizez că, deşi nu-mi aparţine, este exact ce-am văzut şi eu de pe scenă; acolo am stat, la un moment dat mi se vede un genunchi, parcă.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.