Ziceam acum vreo doi ani, când a apărut filmul Enola Holmes că ar putea da startul unei francize de succes; pentru că mi-a plăcut mult și automat m-a bucurat vestea confirmării unui sequel.

Enola Holmes 2 debutează la Netflix vineri, pe 4 noiembrie, cu aceeași Millie Bobby Brown în rolul protagonistei, alături de Henry Cavill interpretându-l pe faimosul frate mai mare Sherlock Holmes, și Helena Bonham Carter în rolul mamei Eudoria Holmes.

Partea a doua a aventurii începute în 2020 duce mai departe povestea de o asemenea manieră care s-o poată face a fi privită independent de primul film; nu că te-aș încuraja să faci asta, că-i o minunăție ăla, și setează niște context și prezintă personajele de-acum. În mod firesc, Enola Holmes 2 nu mai are nevoie de introduceri și momente de așezare în spațiu a personajelor sale cu care în mod normal ar trebui să fim deja familiarizați. Iar asta oferă mai mult spațiu de manevră în jurul noului mister pe care tânăra îl are de rezolvat.

Ziceam că poate fi tratat independent fix din punctul ăsta de vedere: vorbim de un nou caz, o nouă intrigă deconectată de ce am avut în prima parte și legată exclusiv prin prezența personajelor. Dincolo de cei trei amintiți mai sus îl mai avem aici pe Louis Partridge, care revine în hainele lui Tewkesbury într-o distribuție căreia s-au mai alăturat David Thewlis, Serrana Su-Ling Bliss și Hannah Dodd.

Millie Bobby Brown rămâne și de această dată principalul centru de interes al producției printr-o carismă cuceritoare și momente inedite de dialog cu publicul (breaks the fourth wall). Impactul nu este totuși la fel de puternic ca în urmă cu doi ani – dar nici noi nu mai trăim într-o pandemie care ne-a răpit majoritatea filmelor pe care le-am fi așteptat – iar efectele sunt ușor diminuate. Îmi aduce aminte din punctul ăsta de vedere de Deadpool, care a fost un succes incontestabil la vremea lui, dar al cărui sequel nu s-a ridicat neapărat la nivelul primului pentru că șocul era deja produs.

Enola Holmes 2 are la bază o întâmplare reală, transpusă evident într-un caz fictiv de persoane dispărute și comploturi machiavelice, așa cum îi stă bine unei povești bazate pe personajele lui Arthur Conan Doyle. În 1888 în Londra a avut loc „Greva Fetelor de Chibrit” atunci când femeile care lucrau într-o fabrică de chibrituri au reacționat în fața abuzurilor la care erau supuse. Chiar dacă evenimentele din spatele acestei acțiuni și contextul sunt ușor diferite, filmul regizat de Harry Bradbeer construiește frumos în jurul sentimentului de rebeliune pe care clasa muncitoare îl nutrește în fața burgheziei.

Într-o societate de care Enola Holmes se chinuie să aparțină, regăsindu-se în permanență în umbra mult mai celebrului frate – bărbat – Sherlock Holmes, intriga este dată de apariția unei copile aflată într-o căutare disperată a surorii dispărute. Așa cum îi stă bine unei povești cu detectivi, ceea ce se anunța inițial a fi un caz banal se transpune rapid într-un complot la nivel în alt, cu intri politice (fie ele și destul de subțiri, că nu suntem în House of Cards) și câteva fire narative cu iz romantic.

Cu o abordare destul de light, Enola Holmes 2 te va prinde de la început și până la final, fără a-ți oferi vreun regret cu privire la vizionarea pe care ai ales-o și fără a veni înaintea ta cu timpi morți. Rămâne însă greu de ținut minte peste ani în favoarea primei părți, care s-a poziționat deja pe o treaptă înaltă a clasamentului, însă ne dovedește că franciza asta chiar funcționează și că, tratată așa cum e, își poate vedea viitorul prin multe alte cazuri și povestiri.