Cu o distribuție care întoarce orice privire, cu Millie Bobby Brown protagonistă, alături de Henry Cavill, Sam Claflin și Helena Bonham Carter, Enola Holmes a urcat direct în topul preferințelor mele.

Apare pe Netflix pe 23 septembrie, însă până atunci hai să vedem ce-i de capul lui și de cred eu că reprezintă două ore foarte bine investite.

În primul rând trebuie să înțelegi foarte clar că ăsta nu-i un film despre Sherlock Holmes. Nu trebuie să-l asociezi în niciun fel cu ceea ce-au făcut Cumberbatch sau Downey Jr. în trecut. Filmul Enola Holmes are la rându-i la bază romanul The Case of the Missing Marquess, primul din seria de șase romane dedicate surorii lui Sherlock scrise de Nancy Springer. Vorbim de o serie relativ modernă, scrisă în perioada 2006-2010, o serie care ar putea „găzdui” mai multe filme și care ar putea la rându-i continua în funcție de popularitatea lor. De-aia am zis că filmul ăsta poate porni o franciză de succes.

La fel ca-n roman, intriga e dată de dispariția misterioasă a mamei Enolei (Helena Bonham Carter) și a drumului inițiatic pe care tânăra îl parcurge în vederea rezolvării primului ei caz de detectiv. Dincolo de dorința ei de a-și găsi mama și de motivația dată de ideea rezolvării acestui mister, fuga de acasă a fetei este cauzată și de decizia fraților ei mai mari de a o trimite la un internat care să-i educe bunele maniere și să „o transforme într-o domnișoară”.

De altfel vei vedea în Enola Holmes o Millie Bobby Brown băiețoasă și tupeistă, o adolescentă ce judecă și pune sub semnul îndoielii mai toate regulile societății în care trăiește. Fără să fie un lucru rău, Millie reușește să aducă acestui personaj puțin din caracterul vulcanic al lui Eleven din Stranger Things; dacă pur și simplu așa a fost el scris sau e strict aportul actriței n-am idee.

Millie reușește fără probleme să treacă de bariera celui de-al patrulea perete pentru a-l pune pe privitor în context. O face adesea cu umor și aduce filmului acea atmosferă necesară oricărei producții din universul lui Sherlock Holmes. Dacă vrei, poți compara momentele de „breaking the 4th wall” din Enola Holmes cu monologurile deja caracteristice mult mai celebrului dedectiv.

Ziceam mai sus că nu trebuie să privești filmul ăsta ca pe unul dedicat lui Sherlock Holmes. Vreau să revin puțin asupra subiectului cu mențiunea poate singurului punct negativ pe care am reușit eu să i-l găsesc. Cred că Enola Holmes ar fi fost un film chiar și mai bun decât e deja dacă nu i-ar fi inclus fratele. E greu să faci din Sherlock un personaj secundar din simplul motiv că prezența sa „pe scenă” atrage toată atenția; așa e el construit.

Henry Cavill, adus direct de pe platourile de filmare de la The Witcher, a venit inevitabil cu câteva dintre trăsăturile lui Geralt la pachet. O să vezi un Sherlock înțelept și calm, cu puține replici și foarte multe „mhm-uri”. O să vezi un Sherlock care este, într-adevăr, un frate mai mare ce-și susține sora în călătoria ei, însă un personaj diferit de acel Sherlock vorbăreț, arogant și egocentric cu care te-ai obișnuit.

Sigur, Cavill nu are un rol prea complex și e mai mult pentru afiș aici, însă sunt convins că s-ar fi putut găsi un înlocuitor mai bun pentru personaj (zic de personaj, da? nu am nimic cu actorul): un unchi, un profesor, un prieten de familie, cineva care să nu vină cu backgroundul ăsta încărcat. Cred că un eventual sequel s-ar putea folosi corect și eficient de numele lui Sherlock Holmes și fără să-l plaseze în mijlocul poveștii; i-ar da astfel un caracter ceva mai mistic.

Dincolo de asta cred că Enola Holmes este un film superb și a zburat direct în topul favoritelor mele din ultimul an. Este un film alert, unul dintre puținele care nu mi-au oferit impulsul de a verifica ceasul și care m-a făcut la finalul celor două ore să-mi doresc să mai țină măcar zece minute. Ți-l recomand fără ezitare și sunt convins c-o să te bucuri de el așa cum m-am bucurat și eu.