Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze  “viaţa într-o cutie de carton”, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul “Viaţa Într-o Cutie de Carton” este povestea unui erou care refuză să se mistifice. – Marin Iancu

Am început proiectul Cutiei de Carton undeva acum trei luni de zile; pe vremea când afară era încă vară. M-am apucat de scris articolele cu gândul că ele vor duce mai departe o idee transmisă deja de mine prin intermediul romanului. Am publicat primul articol pe doi septembrie, deci acum mai bine de două luni.

De atunci în fiecare zi  de luni, timp de zece săptămâni, aţi avut ocazia să deschideţi cutia de carton, să-i descoperiţi treptat enigmele, răspunsurile dar şi întrebările. Am avut parte de o majoritate de reacţii pozitive, iar asta reprezintă un plus personal pe care mi-l asum. Am întâlnit reacţii de tipul „abia aştept să treacă weekendul ăsta, pentru a putea citi următorul episod„. Nu mă laud cu treaba asta; am trecut de mult de momentul în care aş fi avut nevoie de aşa ceva. Cine a ajuns să citească până aici e posibil să aibă habar despre ce vorbesc, cine s-a apucat să citească de acum înainte, l-as sfătui să o ia înapoi.

Timp de zece săptămâni am vorbit pe rând despre cum a luat naştere romanul, despre cum au fost concepute personajele sale, am vorbit despre importanţa titlului, mai apoi despre cea a publicului, am discutat semnificaţia cutiei de carton şi am făcut cunoscute părerile celor aflaţi dincolo de graniţele publicării romanului. Săptămâna trecută însă am lansat ipoteza unui deznodământ alternativ, pe care l-am încheiat cu sintagma „va urma”. Şi exact aşa va fi. Până atunci însă, scriu acest utlim articol din Cutia de Carton pentru a trage nişte simple concluzii.

1. Fără a le lua din merite tuturor celor implicati în crearea lumii despre care eu vorbesc azi, afirm că sunt mândru de ceea ce am realizat până acum. Dar, privind în urmă, am tendinţa de a-mi îmbunătăţi performanţele considerabil. Cum nu pot schimba trecutul, voi umbla la viitor.

2. În ciuda unei percepţii deformate ce ar putea fi desprinsă despre modul în care eu abordez viaţa precizez încă o dată: aroganţa reprezintă nimic mai mult decât recunoaşterea propriei valori în faţa acelora ce o contestă. Adică sunt arogant atunci când sunt mai bun ca tine, iar în rest mă prezint ca un umil incontestabil.

3. După ce citeşti punctul doi şi după ce îl şi înţelegi atunci poate vei observa faptul că societatea contemporană e profund îndobitocită. Dacă sunt arogant cu multă, foarte multă lume, e pentru că foarte mulă lume o merită.

4. Dacă n-ai făcut nimic cu viaţa ta până la 18 ani, mai ai timp până la 20. Dacă nici atunci, poate până la 24. Apoi poate până la 30. Mereu ai şansa de a reprezenta ceva, de a lua parte la conceperea istoriei moderne. Deşi mărturisesc că e al dracului de genial să ai în spate plăcerea unei realizări. Tocmai pentru că sunt din ce în ce mai puţini oameni care fac ceva cu viaţa lor, atunci când tu reuşeşti asta capeţi un salt considerabil înaintea lor.

5. Atunci când am publicat romanul şi dădeai un search pe Google la „Viaţa într-o cutie de carton” îţi apăreau nişte articole despre Meme Stoica, Rapid, şi nişte copii cu o cutie deasupra gâtului care dansează, sau ceva de genul. Şi acum apar astea, doar că primele trei pagini îmi aparţin. #proudofmyself

6. Am mai menţionat despre treaba aia cu lumea ce te strigă cu „hei, scriitorule!”. Vreau acum să zic şi despre cealaltă categorie de oameni care au ajuns să mă întrebe dacă mai locuiesc într-o cutie de carton. Nu, frate, stau în Pantelimon. Dar apreciez grija.

7. Legându-mă de punctele cinci şi şase, afirm foarte, dar foarte mândru că am creat un mic, amărât dar totuşi vizibil pui de brand. Adică e simplu: aduceţi-vă aminte ce vă trecea prin cap atunci când vă găndeati la o cutie de carton acum un an. Iar apoi realizaţi unde vă duce cu gândul aceasta sitagmă în prezent. Despre asta vorbesc.

8. Dacă mai aud pe cineva vreodată că leagă romanul meu de vreo sumă de bani ori de vreo plăcere financiară (de genul întrebărilor cretine „şi ai câştigat şi tu ceva cu cartea asta?„) îl bag în… cutia de carton, o sigilez şi-l trimit la pinguini. Da, băi, da, am câştigat şi bani de pe urma cărţilor ăstora. Bani de care, ce credeţi, nu-mi pasă. Am câştigat ceva mult mai important decât atât.

9. Nu, nu o să zic ce anume am câştigat. Multă lume ştie deja, şi îmi reproşează, din nou, că-s arogant. Aşa că mă abţin. Sunt arogant oricum.

10. Tot în vederea punctului opt, ăla cu banii, dacă cineva vrea să facă ceva în viaţa pentru hârtiile alea, o să ajungă naşpa rău. Banii vin pentru că ai realizat ceva, nu stai să realizezi ceva pentru bani. Cunosc cazuri ale unor personaje cu un viitor promiţător ce şi-au dorit mult prea mult banii şi au dat-o în bară.

11. Cel mai util lucru pe care l-am făcut în viaţa asta (în afară de câteva senvişuri atunci când muream de foame) a fost atunci când m-am aşezat pe un scaun, mi-am pus capul în palme şi m-am întrebat: bă, sunt şi eu bun de ceva? Nu poţi primi răspunsul dacă nu stai să-ţi pui întrebarea.

12. Am lansat acum câteva luni un mesaj despre un viitor măreţ la care lucrez. Nu va fi o lume roz plină de curcubee fericite şi unicorni virgini, însă va fi ceva spectaculos. #historyisnow

13. Acum că voi pune (pentru moment) capacul cutiei de carton, vă invit să fiţi în continuare de alături de mine pe blog; am convingerea că împreună vom scrie istorie. Nu, eu voi scrie, voi doar o veţi înfăptui. Dar cred că e ceva şi cu asta. Vă mulţumesc şi vă respect! 🙂