Malaezu.ro

Hai să renunțăm la clasicele excursii cu clasa

Îmi plăceau la nebunie excursiile pe care le făceam cu colegii în timpul școlii. Nu vorbesc de tabere de vară, ci excursii cu clasa făcute în timpul anului școlar, de o zi, uneori două dacă aveam noroc. De obicei ne urcam la autocar dimineața și ajungeam înapoi în fața școlii până seara. Dacă rămâneam și peste noapte era deja un bonus.

Îmi aduc aminte că împărțeam locurile din autocar cu colegii, stabileam cine cu cine stă cu câteva zile înainte. Cea mai mare bătaie se dădea pe locurile din spate, de obicei acolo se strângea gașca veselă și era cea mai mare distracție. Era fain că majoritatea dintre noi, băieți sau fete, aveam pe cineva pe care admiram mai mult decât era cazul printre colegii de clasă. Adică profitam de excursiile astea ca să ne apropiem de persoana respectivă, să-i furăm un sărut, d-astea. Sau să bem cu o bere mai mult decât era cazul în anii de liceu.

Sună așa idilic tot ce zic eu și poate c-am stârnit vreun sentiment de nostalgie, dar apoi încerc să văd lucrurile și dintr-o perspectivă diferită și nu mai par chiar așa. V-ați pus vreodată întrebarea de ce se organizează astfel de excursii cu clasa? Pentru elevi răspunsul e simplu și tocmai ce l-am oferit eu mai sus: distracție, timp petrecut cu colegii, o bere în plus. Pentru profesori răspunsul e, deși diferit, la fel de simplu: pentru că trebuie să facă niște activități extrașcolare, dar cu tentă educațională cu elevii.

Nu se gândește nimeni că motivul real al drumețiilor ăstora ar fi educarea elevilor. Ăștia mici ar trebui să plece cu niște povești din excursiile astea, să acumuleze niște cunoștințe, să afle ceva și să fie interesați de ce află. Și nu-i neapărat vina lor, oricât de mult ne-ar plăcea să atacăm generațiile tinere că stau cu ochii în telefoane toată ziua, pentru că fix asta aș face și eu în locul lor.

În weekend am fost plecat #prinTaraHategului, un eveniment despre care o să povestesc ulterior. Și am văzut la un moment dat, la Cetatea Sarmizegetusa, un grup de elevi veniți în excursie cu clasa. Obiectivul turistic era „păzit” de un ghid care explica tuturor grupurilor care-s poveștile din spatele locului și care, scuzați-mi aprecierea, avea carisma unui melc concentrat la stropii de ploaie. Omul își spunea corect poezia, arunca date, ani, nume și evenimente, sperând că se găsește cineva care să le prindă din zbor.

Mă uitam la copiii din jur: unii își făceau selfie-uri, alții își puneau piedici și se tăvăleau prin iarbă, alții pur și simplu priveau pierduți de jur împrejur. Nu era nimeni atent. În momentul în care ghidul și-a terminat prezentarea și a întrebat dacă sunt curiozități, cercul de elevi din jurul lui s-a risipit instantaneu. Copiii ăia n-au rămas cu nimic, cel mai probabil c-au ajuns acasă și le-au zis părinților c-au vizitat un gazon cu pietre.

Și cred că-i vina tuturor: a ghidului care nu știa să se facă plăcut și să-i ademenească în poveste pe vizitatori, a elevilor că pleacă la drum cu gândul c-o să se oprească la un McDonald’s și-o să mănânce ceva și a profesorilor care organizează excursiile astea fără să-și cunoască elevii și să-și stabilească un obiectiv clar. „Hai să mergem la Sarmizetegusa, că-i un obiectiv istoric cunoscut!” nu e suficient.

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

2 Comments

  1. Emil Calinescu

    12 noiembrie 2016 - 2:32 pm
    Răspunde

    Problema cu ghizii este ca ei au acelasi discurs indiferent de publicul tinta. Ei nu sunt setati sa vorbeasca diferit unor elevi de 16 ani, unor studenti de 20, unor adulti de 30 ori unor batrani de 60. Ei considera ca toti vor sa auda aceleasi lucruri.

    Totusi, daca aia era elevi si elevii au venit insotiti d-un profesor, probabil de istorie, de ce nu le-a vorbit acel profesor? Macar profesorul ala ii cunostea.

    • Alexandru Ion

      12 noiembrie 2016 - 3:20 pm
      Răspunde

      Nu trebuie să fie de istorie, poate au venit cu dirigintele, care poate fi profesor de fizică. Plus că, așa cum am zis, e vina tuturor: profesorul ăla putea explica degeaba, putea fi la fel de carismatic ca Obama, dacă elevii au venit în excursie doar ca să mănânce la Mc la Otopeni, e degeaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.