Malaezu.ro

Fascinanta poveste a lui Stephen Hawking, în ecranizarea „The Theory of Everything”

Eddie Redmayne primeşte atât Globul de Aur cât şi nominalizarea la Oscar pentru interpretarea magistrală a faimosului om de ştiinţă Stephen Hawking. The Theory of Everything este dublu câştigător la Globurile de Aur de anul acesta şi are nu mai puţin de cinci nominalizări la Oscar, printre care şi cea pentru Best Picture. Fascinanta poveste a cosmologului aflat prizonier într-un scaun cu rotile ajunge în România exact la fix pentru a se bucura de recunoştinţa primită la nivel internaţional.

Povestea din Teoria Întregului începe în anii ’60 atunci când, student fiind la Cambridge, Hawking (Eddie Redmayne) o cunoaşte pe Jane (Felicity Jones), femeia care urma să-i fie soţie. Stephen Hawking aduce puţin cu prototipul tocilarului absolut, însă o privire mai în ansamblu asupra sa îl scoate din sfera aceea. Este posesorul unui umor pe cât de inteligent, pe atât de simplu, uşor de înţeles şi de minţile mai puţin luminate din jur; este un tânăr plin de carismă şi bun simţ, un fel de tocilar cuceritor prin prezenţă.

Deşi are în faţă un viitor strălucit, urmând să-şi susţină teza de doctorat în fizică şi să se căsătorească cu Jane, Hawking descoperă că este posesorul bolii neuronului motor, maladie ce îi afectează activitatea neuronală şi îi provoacă treptat paralizia totală. Stephen este nevoit să se deplaseze întâi în baston, apoi este aşezat într-un scaun cu rotile, iar viaţa sa de zi cu zi va fi coordonată de soţia sa, care-i va sta în permanenţă alături.

Deşi pronosticul doctorilor cu privire la şansele sale de supravieţuire era de maxim doi ani, cosmologul trăieşte suficient de mult cât să devină tatăl a trei copii, să-şi dea doctoratul, să-l contrazică apoi, să publice o carte şi să devină unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă pe care i-a dat istoria. Cu toate astea, viaţa lui Hawking a fost, nu grea, ci aproape imposibilă. Aflat în permanenţă sub supraveghere, atât din partea soţiei, a prietenilor sau a doctorilor, protagonistul îşi pierde treptat din funcţiile ce definesc un om normal şi sănătos.

Fiind chemat ca invitat de onoare la Opera din Bordeaux, Stephen Hawking se îmbolnăveşte de pneumonie iar singura şansă pe care o mai are de a rămâne în viaţă este să renunţe la capacitatea de a mai vorbi. Şi totuşi, un scaun special conceput de prietenii săi îi oferă posibilitatea de a comunica cu cei din jur şi de a progresa în viaţă şi carieră. Modul în care boala sa avansează este redat de o interpretare excelentă din partea lui Redmayne, care îşi merită din plin laudele pentru un rol dus până la capăt impecabil.

The Theory of Everything redă aproape de perfecţiune viaţa lui Hawking, cu bucuriile şi greutăţile ei, un lucru cu atât mai greu de realizat pentru o persoană aflată încă în viaţă decât pentru povestea cuiva care ne-a părăsit. Omul de ştiinţă îi transmite regizorului James Marsh printr-un mail că în anumite momente din film trăia cu impresia că se viziona pe sine, fapt ce confirmă că filmul său este o reuşită. Distribuit de Ro Image, filmul intră în cinematografe începând cu 20 februarie.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.