Free Guy a fost un film atât de așteptat, încât Ryan Reynolds însuși a făcut un spot de promovare în care se mira că filmul ăsta nu s-a lansat încă. În fine, știm contextul cu pandemia, nu mai reiau.

Free Guy s-a lansat în sfârșit în cinematografe weekendul trecut și a fost primul film pe care l-am văzut pe un ecran IMAX după vreo doi ani. Ocazie cu care mi-am dat seama cât de mult apreciez ecranul ăla. E uriaș. Serios. Am intrat în sala aia și nu se mai termina ecranul. Și știu că poate părea ușor deplasat, dar crede-mă, după doi ani fără IMAX am uitat cât de mult mă pot bucura de experiența unui film acolo.

În fine, poate am avut noroc și de film. E unul dintre puținele filme care chiar au efecte 3D reale, d-alea care-și justifică prezența acolo și prețul biletului și pe care le observi pe bune pe toată durata filmului. Nu știu dacă ai observat, era un trend în trecut – acum văd că s-a mai potolit – să se lanseze toate filmele în format 3D, dar după primele 10 minute nu mai puteai să-ți dai seama ce anume e 3D acolo. Nu e cazul la Free Guy.

Ryan Reynolds este tipul ăsta, Guy, care e un NPC într-un joc video; tradus PNP – personaj non-playable, ceea ce face ușor confuză denumirea dacă ești gamer și ai fost obișnuit toată existența ta cu termenul în engleză. Nu e chiar atât de enervantă traducerea, dar te zgârie ușor pe retină. Pentru cei mai noi pe internet, NPC-urile sunt acele personaje „de fundal” din jocurile video, cele puse acolo pentru a umple un oraș sau pentru a-ți oferi diverse misiuni secundare. Practic nu sunt foarte importante, dar să nu le zici și lor asta că s-ar putea să le rănești sentimentele.

Guy lucrează la banca locală din oraș, își repetă aceeași zi la infinit, bea aceeași cafea în fiecare dimineață și are aceleași replici zilnic. La fel ca el și restul NPC-urilor din film; sau joc, în fine. De cealaltă parte, jucătorii reali sunt cei care provoacă haos în lumea conturată în interiorul jocului video, cei care precum în GTA se duc și lovesc oameni cu mașina la întâmplare pe stradă, comit jafuri doar din plictiseală și te iau la bătaie doar pentru propriul amuzament. Conceptul în sine al filmului este o satiră la adresa GTA, with a twist: de data asta e privit din perspectiva NPC-urilor.

Într-o zi Guy realizează că viața lui înseamnă mai mult decât rutina binară impusă de programator și alege să facă fapte bune într-un oraș în care eroii sunt considerați cei violenți. Și, așa cum ai bănuit, deciziile sale dau peste cap algoritmul și provoacă haos nu doar în joc, ci și în birourile oamenilor care-l dezvoltă. Acolo unde, apropo, Taika Waititi (regizorul filmelor Thor: Ragnarok și Jojo Rabbit) face un rol absolut superb, este personajul meu preferat.

Așa începe un fel de conflict disputat pe două planuri, odată între oamenii care își dispută drepturile pentru jocul video în lumea reală și apoi între cei „captivi” în interiorul său.

Dar nu neapărat povestea e cea care te atrage la Free Guy, ci spectacolul vizual oferit, o avalanșă de efecte super mișto și un concept care să te facă să-ți dorești să iei tu controllerul în mână pentru a decide soarta protagonistului. Eu am zis că este o variantă ceva mai light, mai ușoară, a unui alt film similar: Ready Player One. O altă chestie super mișto la Free Guy, dedicată exclusiv gamerilor, e avalanșa de easter eggs și referințe la diverse titluri. N-o să-ți spoilăresc aici lucrurile cele mai importante, îți dau doar niște exemple: filmul are conexiuni cu Fortnite, Portal, Half-Life și chiar Mega-Man, dar e treaba ta să le descoperi.

Pe lângă asta Ryan Reynolds vine cu stilul său deja caracteristic de a face umor, acel mix de ironii și inocență pe care l-am mai putut vedea (evident) în Deadpool, dar și în Detective Pikachu.

Per total Free Guy își merită banii, fiind un film de care ar trebui să te bucuri la cinema, în condiții cât mai bune; eu recomand IMAX, acolo l-am văzut, e pur și simplu wow și cred că-i posibil să avem păreri diferite în funcție de ecranul pe care-l vedem, eu mai știu cazuri.