Da, v-aţi prins, poza de-alături înfăţişează un mini-malaez în prima lui zi de şcoală; e făcută acum 12 ani. Cu o privire de „sigur iau bacul” (ca să-mi citez un bun prieten), un papion agăţat de gât şi abecedarul pe bancă, aşa îmi trăiam pe-atunci începutul. Între timp, în 12 ani, am schimbat patru clase, două şcoli generale şi un colegiu naţional, am avut 4 diriginte diferite (plus o doamnă învăţătoare), peste 100 de colegi de clasă şi am fost pe rând atât olimpic cât şi în situaţie de corigenţă (chiar dacă doar pentru câteva ore).
Nu o să scriu un articol lung, pentru că sunt momente în viaţă, ca cele de acum, în care nu cuvintele sintetizează cel mai bine o emoţie. O să scriu, cu liniuţă, aşa cum m-a învăţat pe mine învăţătoarea, concluziile unui roman pe care l-am trăit, nu l-am scris.
- am început clasa I cu o dorinţă arzătoare de a-mi face prieteni mulţi; termin clasa a 12-a cu un gând, fie el şi mincinos, că am reuşit.
- primul lucru pe care l-am făcut în clasa I, imediat ce am păşit în sala de clasă, a fost să-mi întreb un coleg dacă locul de bancă de lângă el e liber; nouă ani mai târziu, când mi-am început aventura la liceu, am făcut fix şi exact acelaşi lucru, fără să-mi dau seama.
- am fost timp de patru ani parte dintr-o clasă de engleză-intensiv, pentru ca mai apoi să renunţ să mai dau examenul de bilingv, spunându-mi în gând că nu o notă aşezată pe o foaie de hârtie mă reprezintă; a fost primul moment în care am gândit aşa, iar acum, patru ani mai târziu, sunt mai convins ca oricând că am avut dreptate.
- am reuşit performanţa de a fi olimpic la matematică într-un an, şi să mă chinui să trec clasa în următorul; îmi aduc acum aminte ultimul lucru pe care mi l-a spus proful de mate din generală: bucuraţi-vă că m-aţi cunoscut, ăia la liceu vor încerca să vă distrugă!
- mai bine de cinci ani de zile mi-am dorit, ghidat de farmecul din jocurile de genul SimCity, să devin arhitect. Acum, la doi ani de la acele gânduri, singurul lucru pe care-l mai am în comun cu arhitectura e Eugen. Bafta pe mai departe, amice!
- ca să vedeţi şi voi evoluţia, am schimbat coroniţa de flori pe care o purtam la final de clasa a V-a cu pălăria asta neagră ce aduce a Harry Potter, şi pe care nu înţeleg de ce dracu am împrumutat-o de la americani.
- îmi aduc aminte de o compunere pe care o scriam undeva în şcoala generală şi în care spuneam că mă voi căsători cu prima fata de care o să mă îndrăgostesc. Acum, la sfârşit de-a 12-a, mi-am început ultima lucrare cu propoziţia: peste 10 ani de-acum mă văd, înainte de toate, burlac!
- primul calificativ pe care l-am luat în clasa I (ca oricare alt copil cu minim jumătate de neuron) a fost un Foarte Bine. 12 ani mai târziu, ultima mea notă a fost un 10.
- am început clasa I scriind bastonaşe şi codiţe de prucel; o termin pe a 12-a scriind romane. (mă scuzi, mama, că ţi-am împrumutat ideea)
- de asemenea am început aventura şcolară nu doar fără internet, ci fără a avea un calculator în casă; o termin cu un computer personal, două laptopuri, un smartphone şi, cel mai important, parte dintr-o lume social media de excepţie.
- nu sunt un sentimental; n-am fost şi nu voi fi; dar celor care au fost prezenţi în viaţa mea în ultimii 12 ani, colegi, prieteni, profesori, sau (mai ales) familie le mulţumesc.
1 Comentariu
adi
15 martie 2016 - 12:59 pmioiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii