Se gândea Oprescu în urmă cu cinci ani, când s-a apucat el să ridice cel mai grandios proiect al mandatului său, magnificul Stadion Naţional, că la doar câteva luni după Apocalipsă, cele peste 55.000 de scaune ce-l acoperă nu vor fi suficiente pentru mulţimea frenetică ce doreşte să-l calce în picioare? Nici măcar edilul nu cuteza să fie atât de optimist încât să spere că marele său pariu cu alegătorii avea să fie un real succes. Sau poate totul se datorează doar Războinicului Luminii, care a conceput, în ani de suferinţă, de lupte cu un sistem dornic să-l îngenuncheze, echipa aceea de gladiatori ce avea să umple până la refuz Colosseum-ul românesc.

Începutul lui martie ’13 găseşte trupa de comando (conform noului spot publicitar ProTV) a îmbătrânitului Gigi foarte aproape de apogeul post-comunist, atins în 2006. Într-o formă de excepţie, pentru un nivel mediocru în care se zbate săracul fotbal românesc, mult-prea-iubita echipă FC Steaua Bucureşti este, sper eu, cred alţii, pregătită să treacă la nivelul următor, să înfrunte, nu doar simpli sclavi ce calcă timid pe iarba bătătorită a Arenei, ci adevăraţi lei spumegând. Ai putea spune că, în pragul unui meci la superlativ, înainte ca nimeni alta, decât campioana Europei însăşi, să calce dincolo de Piaţa Iancului, către Stadionul Naţional, cea mai bună variantă ar fi să purtăm zilnic câte o dezbatere în care să analizăm din absolut toate unghiurile posibile şansele echipei favorite la triumf; o echipă ce urmează să devină, poate pentru prima oară în acest sezon, din formaţie de gladiatori, în trupa aceea de condamnaţi, aliniaţi în faţa unei execuţii publice. Sau poate că nu.

În mod cert însă, laudele furibunde, optimismul exagerat, şi încrederea lipsită de orice raţiune, au fost umbrite în ultima perioadă de isteria provocată de nişte amărâte de tichete de hârtie; (doar) 55.600 la număr. Precum Schwarzenegger, costumat simbolic în supererou, şi alergând obsesiv după un sărman roboţel de jucărie, în arhicunoscutul „Jingle All The Way”, exact aşa a fost suporterul stelist în ultimele săptămâni. Exceptând faptul că nu avem un singur Arnold, ci vreo 100.000. Şi mai avem ceva mai bine de 55.000 de bilete vândute, nu ştiu cum, în doar câteva ore. Disperarea era atât de mare, încât auzi oameni care-ţi spun că au refuzat să mai iasă din casă în celebra noapte în care biletele au fost puse spre vânzare online. Iar dimineaţa următoare aveai să realizezi că săraca Black Friday a fost cu mult surclasată de o noapte albă, în care toţi hackerii şi toţi bişniţarii, şi-au unit forţele pentru una dintre cele mai de succes operaţiuni pe care ar fi putut-o elabora vreodată.

În timp ce sluga credincioasă a ciobanului anunţă că mai sunt 15.000 bilete la meci, ele dispar ca prin minune, aruncate pe covorul lui Aladin, sau ghidate de bagheta lui Harry Potter. Dar nu fug toate, mai rămân 8.000; servantul revine cu un nou anunţ, în care anunţă vestea, menită să umple de bucurie inimile bărbaţilor depresivi, ce au rămas fără cadoul de 8 (sau mai exact 7) martie, pentru scumpele lor neveste, ori iubite. Iar cele 8.000 se fac 2.000; şi în doar câteva ore, acestea devin 200. Cel al cărui nume seamănă foarte bine cu chemarea sălbatică a unui miel muribund (n.red. Mihai „Meme” Stoica) anunţă vesel că, DA!, mai sunt ultimele 200 de bilete, hai să vă văd, fraţilor, cum vă daţi în cap pentru ele. Normal că prostimea duce o luptă cruntă, pe viaţă şi pe moarte, pentru tichetele magice, însă doar înainte ca cei 200 de norocoşi să-şi facă glorios apariţia din mulţime, şi ultima lor speranţă se pierde undeva, nu se ştie unde, pe mâna bişniţarilor entuziaşti.

Şi abia acum urmează partea mea preferată; ţineţi-vă! Indignaţi peste măsură că situaţia le scapă de sub control, faimoşii oficiali ai clubului militar cer autoritar organelor statului să intervină. Ce fac organele statului? intervin, normal. O acţiune amplă a jandarmeriei române menită să nenorocească visul frumos al „traficanţilor” de bilete este pusă în mişcare, urmând ca, într-un final, oricât de îndepărtat, biletele să ajungă în mâna adevăraţilor fani, acelora ce sprijină necondiţionat echipa lor de suflet, doar când aceasta câstigă, desigur. Pac! apar mascaţii, hoţii încep să tremure la vederea bulanelor pregătite să intervină în forţă şi, încolţiţi, arată biletele luate excesiv de la clubul sportiv. Precum un elev zăpăcit, ce filmează cu telefonul o bătaie între colegii de clasă, aşa filmează jandarmeria scena, pentru ca mai apoi să se poată lăuda cu superba captură: 78 de bilete… Băi, 78 de bilete? 😐

Să nu râdă nimeni, că e mult mai frumos de-atât. Din cele 78, câteva nu erau bilete, ci mai exact locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, dar bine că au fost recuperate şi alea, cine ştie ce jandarm în scaun cu rotile ar fi vrut să vadă meciul, şi nu a mai prins loc de parcare. Dar adevărata poveste, fraza aceea pentru care m-am decis să scriu toată polologhia asta, abia acum apare: mai mult de jumătate dintre biletele confiscate de către organe (şi-aşa destul de multe) sunt, ce să vezi, pentru un alt meci… Unul la care, doar întâmplător, am fost şi eu; unul la care puteai găsi lejer bilete, la nişte preţuri mai mult decât accesibile, chiar cu câteva ore înainte de primul fluier. Cred că e de prisos să mai afirm şi eu, răsucind violent cuţitul în rană, cum jandarmeria română a fost ţepuită de nişte bişniţari care, tot ce au avut de făcut, a fost să le arate stimabililor nişte bilete greşite, să achite în treacăt o amendă, şi să-şi continuie calea în viaţă, bucurându-se de restul biletelor, ascunse probabil în vreun alt buzunar al gecii. Frumos, sau ce?

Ne mai rămâne doar să felicităm promptitudinea cu care instituţiile statului au intervenit, oprind o ilegalitate, şi să sperăm că poate, doar poate, data viitoare vor fi ceva mai atente. Bineînţeles că ar fi frumos ca cineva să îi avertizeze pe olandezii ce găzduiesc finala Europa League de anul acesta să fie foarte atenţi când distribuie biletele. Se ştie deja că Steaua va ajunge acolo, şi n-am vrea ca autorităţile locale să îi împiedice în vreun fel pe „comercianţii” noştri în a-şi face treaba.