Malaezu.ro

Am văzut His Dark Materials, un fantasy cu iz de Harry Potter

Adaptare a romanului cu același nume, His Dark Materials este cea mai scumpă producție BBC realizată până în prezent. Primul dintre cele opt episoade ale serialului debutează la HBO și pe HBO GO pe 4 noiembrie, în timp ce un al doilea sezon nu doar că a fost anunțat, ci a fost deja filmat în întregime. Ceea ce înseamnă că ai voie să te atașezi sentimental de producția asta.

Dacă ți se pare cunoscut subiectul, să știi că e posibil să-l fi mai văzut cândva, în filmul The Golden Compass (2007, cu Nicole Kidman și Daniel Craig). Și filmul ăla avea ambiții mari, dar n-a fost primit așa cum trebuie de public și s-a renunțat rapid la idee. His Dark Materials, totuși, e o cu totul altă treabă.

Într-o distribuție din care fac parte James McAvoy, Lin-Manuel Miranda sau Ruth Wilson, cel mai mult se remarcă Dafne Keen, copila pe care sigur o știi pentru rolul lui X-23 din filmul Logan.

His Dark Materials conturează o lume care-ți va aduce aminte încă de la primele cadre de Hogwartsul lui J.K. Rowling; sau, dacă ești mai hipster, o poți asemăna cu ceea ce-ai văzut în Carnival Row, o altă producție fantasy foarte bună lansată recent.

Scenariul e făcut astfel încât să te introducă destul de abrut într-o poveste ce pare a avea mai multe planuri narative (care se vor intersecta, probabil, spre finalul sezonului). Cu toate astea nu e greu să ții pasul cu personajele și cu poveștile lor, chiar și în situația în care nu beneficiezi de niciun context inițial; adică n-ai citit cărțile înainte.

Vei descoperi un ritm alert și un prim episod cu foarte multe întâmplări și evenimente. O să-ți placă maniera în care e construită societatea britanică în serial, dar și mai mult vei aprecia prezența pe micul ecran a animăluțelor numite daemons, acești pokemoni gândiți de Philip Pullman. Sunt șanse mari să ajungi să te întrebi la un moment dat ce formă ar fi luat daemonul tău dacă acesta ar fi existat, la fel cum mai mult ca sigur te-ai întrebat cel puțin o dată, uitându-te la Harry Potter, care-i forma patronusului tău; eu am făcut și niște teste online pe tema asta.

His Dark Materials e un fantasy clasic ce poate fi urmărit deopotrivă de latura ta matură, cât și de cea tânără; adică e și pentru adulți și pentru copii. Stă foarte bine pe partea de CGI, iar efectele vizuale sunt spectaculoase. Nu sunt neglijate nici alte aspecte ale producțiilor de gen, precum profețiile centrate pe protagoniști, relațiile de prietenie dintre un om și o ființă supranaturală sau călătoria inițiatică a eroului care va salva în final lumea.

Dar, desigur, la final contează cum împachetezi toate clișeele astea, iar serialul ăsta o face suficient de bine cât să-ți țină atenția captivă măcar pentru un prim sezon.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.