Ieri am fost la facultate într-un maraton incredibil de epuizant de opt ore; un personal best, aș putea spune. N-am o problemă cu timpul, că stau opt ore la birou fără probleme, ci cu gestionarea timpului ăla și cu utilitatea lui. E o chestie pe care eu am tot susținut-o în ultimii ani, despre cum prefer să fiu lăsat să aleg singur ce să fac cu viața mea și să-mi asum la final dacă prefer să dorm toată ziua sau să învăț chestii și să mă dezvolt pe diverse planuri.

Am avut un seminar despre gestiunea proiectelor în organizație unde m-a prins foarte tare o discuție despre priorități; și despre cum nu sunt studenții lăsați să aleagă singuri care sunt prioritățile lor. Ideea e în felul următor: eu lucrez încă din primul an de facultate, am reușit să-l termin p-ăla, să rămân la buget (adică am avut ceva note decente, dacă asta contează), apoi să-l termin și pe următorul. Practic, cred că mi-am făcut treaba în ceea ce privește responsabilitățile pe care le aveam pentru facultate.

În final rămân alegerile pe care le-am făcut eu și informațiile pe care le-am asimilat eu pe baza lor, indiferent că-s mai multe sau mai puține. Ar trebui să fie alegerea mea despre cum îmi gestionez timpul, cu câte idei noi ies din facultate, pe care le consider utile și despre care cred c-ar fi greșite. Chiar dacă nu am dreptate, pentru că nu vorbim despre o știință exactă sau alte teoreme care nu pot fi contrazise.

Am pus ieri în cadrul seminarului respectiv o întrebare simplă: cum facem să-i convingem pe ceilalți despre prioritățile noastre? Concret, ce are de făcut un student pentru a-l face pe profesor să înțeleagă faptul că nu poate veni la toate cursurile lui fără să riște să nu mai intre în examenul de licență. Am primit un răspuns referitor la faptul că profesorii aleg dacă înțeleg sau nu situația. Cu alte cuvinte, ei decid care-s prioritățile. Ce să faci? N-ai ce să faci.

Mi-am făcut un calcul și semestrul ăsta am nevoie de minimum 21 de prezențe la cursuri, fără să iau în calcul și seminariile, unde numărul e mult mai mare. Un curs are două ore, drumul până la facultate este între 30 și 60 de minute, în funcție de trafic și de zona din care vin, deci încă măcar o oră jumătate pe drum, dus-întors. Vă dați seama ce iese.

Și nu mă înțelegeți greșit, sunt cursuri și seminarii mișto, la care mă duc pentru că-mi face plăcere. Și sunt altele la care mă duc pentru a scrie după dictare pagini întregi, în deceniul în care toată informația poate fi găsită la un mail distanță. Zic doar c-ar putea fi economisite niște ore dacă materialul respectiv ar fi trimis pe mail; sau măcar în orele alea să se dezbată chestii concrete ori să se aplice anumite teorii în mod practic, nu să iei notițe după dictare.

Bun, deci eu îmi cunosc prioritățile și le comunic la rândul meu mai departe, știu cum să mă împart responsabil între job, facultate și alte evenimente astfel încât să fiu productiv pe toate planurile. Atunci de ce simt că mi se pun bețe în roate cu fiecare profesor care vine și-mi spune că-i prezența obligatorie?

Sursa foto: facebook.com/fjsc20