Au fost odată ca niciodată o mână de bloggeri (sau două mâini, mai exact) veseli şi cu chef de explorat şi exploatat noi teritorii. De îndată ce teritoriile s-au ivit la orizont, bloggerii nu au mai stat pe gânduri şi au acceptat provocarea venită prin e-mail de a participa la un workshop de improvizaţie senzaţional. Găzduit de Doina Ionescu, seminarul de improvizaţie din cadrul şcolii de teatru QFeel a fost una dintre cele mai interesante activităţi la care am luat parte vreodată. Dar s-o luăm pe rând, pas cu pas, pentru a înţelege despre ce vorbesc eu aici.
Improvizaţia înseamnă mult; şi multe. Înseamnă o atenţie distributivă, înseamnă spontaneitate, înseamnă să accepţi şi să dai mai departe, înseamnă să-ţi găseşti rolul şi locul în peisaj, dar să ştii în egală măsură care este locul celorlalţi actori aflaţi în jurul tău pe scena vieţii. Şcoala de teatru QFeel se ocupă exact cu treaba asta, iar de la cursuri introductive de imprivizaţie până la piese de teatru montate pe marile scene ale ţării, toţi paşii sunt acoperiţi astfel încât rezultatul final să se bucure de gălăgia aplauzelor.
Pentru a ajunge să stăpâneşti arta improvizaţiei ai nevoie de mult exerciţiu, de control, stăpânire de sine, de o coordonare minte-corp impecabilă, ai nevoie să îţi cunoşti locul tău, dar şi pe al celor din jur, ai nevoie să te cunoşti pe tine mai întâi şi să-ţi cunoşti partenerii de joacă ulterior. Cu toţii avem pretenţia de la noi că ştim să fim spontani, să improvizăm şi să ducem până la capăt un joc actoricesc, însă în momentul în care suntem puşi în faţa unui fapt ce trebuie împlinit, siguranţa noastră începe să se clatine.
Workshopul de improvizaţie pus la punct de Şcoala de teatru QFeel pentru bloggeri a încercat, printre altele, să demonteze un mit: acela al egoismului, al individualismului. Este cunoscut faptul că un blogger scrie pentru el, este propriul său şef în majoritatea situaţiilor şi, pornind tocmai de la această idee s-a dezvoltat o teorie conform căreia lucrul în echipă nu e pentru noi, bloggerii.
Pornind de la un joc destul de clasic în omogenizarea unui grup de oameni, zece bloggeri simpatici au primit provocarea de a construi o poveste pornind de la un titlu dat, contribuind fiecare cu câte un singur cuvânt. În urma unui prim rezultat dezastruos, în care Insula Comorilor s-a dovedit a fi tentativa de poveste a unor personaje ce se căţărau într-un pom, admirau sirene şi se împrieteneau cu un cimpanzeu sălbatic, ceea ce a urmat a fost, poate, una dintre cele mai reuşite poveşti word-by-word spusă vreodată.
Aceiaşi bloggeri care au dus la capăt povestea aia fantastică de care spuneam eu (nu cea cu copacul şi cimpanzeul, cea de-a doua) s-au gândit să ducă totul la un nou nivel. În zilele următoare, pe mai multe bloguri veţi putea citi în detaliu povestea workshopului organizat de QFeel. Tot ce aveţi de făcut este să mergeţi, treptat, din link în link, pornind de la articolul de faţă, şi veţi descoperi întreaga noastră aventură.
Primul care va duce povestea mai departe este Spanac, pe care îl invit să continue ceea ce-am încercat eu să rezum în articolul de faţă, adăugând propria lui doză de subiectivism, impresii şi informaţii.
3 Comments
Iancu Madalina
3 martie 2015 - 11:12 amDragut articol. Ai surprins foarte bine tot ce s-a intamplat acolo si mi-ai reamintit si mie unele detalii care imi scapasera.
Alexandru Ion
3 martie 2015 - 7:48 pmMersi! Păi cu asta rămânem după ce uităm: cu articolele pe care le-am scris la momentul potrivit.