A fost aseară turul barajului pentru Cupa Mondială de la Rio, de la vară. Ştie deja toată lumea. Cea mai detestată naţională a lumii a jucat cu a doua cea mai detestată naţională a lumii. Adică Grecia – România. Nu, nu o zic eu, patrioţilor, a zis-o presa internaţională cu o zi înaintea mea. Cea mai detestată naţională a lumii ne-a bătut cu 3 – 1.

Concluziile sunt simple, nu pot fi interpretate şi nici contrazise obiectiv. Grecii ne-au dat 3, Stancu a reuşit s-o bage şi el în plasă o dată, iar asta ne aduce în postura de a câştiga cu 2 – 0, ori la un minim de trei goluri diferenţă manşa retur de la Bucureşti. Adică să facem ceea ce nu a reuşit nicio naţională europeană în ultimii doi ani: să-i dăm trei goluri Greciei. În caz contrar, foarte probabil că Dodel va sta şi va vedea meciurile de la Cupa Mondială pe aceeaşi canapea cu Ibrahimovic, Benzema sau Lewandowski (primii doi fiind în destul de mare pericol să rateze şi ei turneul final alături de naţionalele lor, Suedia respectiv Franţa, în timp ce naţionala lui Lewa, Polonia, a părăsit competiţia încă după încheierea primei faze preliminare).

Peste Franţa, Croaţia şi Suedia, dar sub Liechtenstein 

Au avut loc alte trei meciuri de baraj aseară. Croaţia a jucat în deplasare în Islanda, Cocoşul Galic a mers în est, în Ucraina, însă de departe derby-ul serii a fost între Cristiano Ronaldo şi Zlatan Ibrahimovic, în Portugalia – Suedia. Golul marcat de Bogdan Stancu aseară ne plasează, doar într-o statistică inutilă, peste Franţa, Croaţia şi Suedia, niciuna dintre cele trei formaţii nereuşind să marcheze vreun gol, asta deşi primele două porneau mari favorite. Şi totuşi, aceeaşi statistică ne duce sub cei din Liechtenstein, cărora grecii au reuşit să le înscrie două goluri în două meciuri. Nouă ne-au dat trei într-unul singur.

112 pentru naţionala 911

E un joc de cuvinte interesant. Pentru că am fost foarte atent aseară, în timpul meciului, şi nu am reuşit să vad UN UN-DOI dus până la capăt de jucătorii lui Piţurcă. Bai, niciunul. În schimb, am reuşit să implementăm, prin vocea şi inspiraţia barbugiului, sistemul de joc 9 – 1 – 1, în care Stancu şi Marica jucau în faţa celor 9 jucători de apărare pe care îi aveam. Asta doar în teorie, pentru că practic felul în care România s-a apărat aseară mi-a amintit de luptele gladiatorilor romani împotriva sclavilor cărora le era prea frică să ridice capul din pământ. Cam ca Tănase aseară, care n-a reuşit să dea o pasă bună. Dar desigur că s-a dovedit o variantă mult mai bună decât Maxim, care intrat cu 5 minute înainte de final nu a reuşit să arate mare lucru. Piţurcă a făcut, zic eu, o mutare curajoasă, atunci când l-a introdus în teren în minutul 87. Eu sincer aş fi aşteptat prelungirile.

Proenca ProGrecia

Arbitraj jalnic; nu, din contra, a fost un arbitraj atât de bun încât grecii nu vor reuşi nici după ani de căutări şi de analize tehnico-tactice să găsească o fază în care centralul portughez Pedro Proenca să fi decis în favoarea noastră. Noi am găsit deja prima fază în care ne-a dezavantajat, undeva prin minutul 14, la un gol de 1 – 0 marcat de Mitroglou dintr-un offside clar. Apoi nişte faulturi date în favoarea grecilor mai mult decât aiurea, nişte cartonaşe galbene acordate tricolorilor văzute doar de el, niciun avertisment pentru tragerile de timp ale grecilor care, la două lovituri libere, au stat mai bine de cinci minute adunate pe ceas să-şi pregatească schema. Să nu mai zic de eliminarea lui Lazăr din finalul meciului, care a venit după două galbene inexistente. Dar sincer vă zic că nu mă aşteptam la altceva de la un arbitru portughez faţă de o naţională greacă antrenată de un portughez.

Mai avem o şansă; peste patru ani

Da, mai avem o şansă şi la retur, dar e la fel de mare ca şansa articolului ăsta să prindă prima pagină pe GSP. Altfel, poate reuşim să ajungem la Mondialul din 2018, ăla din Quatar, desfăşurat iarna. Tot cu Lobonţ în poartă, evident, cu Goian în apărare, Cociş închizător, cu Bănel aripă şi Marius Niculae în atac. #UniţiSpreQuatar! Sau poate, cine ştie, cu un Maxim, Chipciu, Papp, Keseru, Filip sau Stanciu, echipa naţională a României ar arăta doar puţin altfel. Fără a menţiona aici de Chiricheş, Tătăruşanu sau Torje. Poate aşa…

Am făcut un scurt exerciţiu de imaginaţie aseară, imediat după meci, în care l-am pus pe Dan Petrescu selecţioner pentru campania următoare, cea pentru EURO 2016, şi am concluzionat că un obiectiv decent ar trebui să fie, nu calificarea în grupele unui turneu final de 24 de naţiuni, ci accederea în fazele eliminatorii. O echipă tip pentru campania următoare ar conţine doar doi dintre titularii de aseară şi ar arăta, în vederea mea, cam aşa: Tătăruşanu – Măţel, Chiricheş, Papp, Radu Ştefan – Pintilii, Filip – Torje, Maxim, Chipciu – Keşeru.