Tot zic că scriu articolul ăsta de ceva vreme; inițial voiam să povestesc întreaga chestie anul trecut, după ce-am luat bacul, dar intrasem rapid în focuri cu admiterea și-am abandonat ideea. Am vrut același lucru anul ăsta, doar c-a apărut imediat scrisoarea asta cutremurătoare a unei eleve de nota 10 și-am zis că-i prea mult dramatism pe metru pătrat ca să mai adaug și eu ceva. Acum nu știu exact ce mai e la modă, văd că lumea scrie fie despre violuri, fie despre cum să fii o soție perfectă sau, desigur, despre cât de fain îi în vacanță. Cu poze; multe poze. Așa că-mi permit să vin și eu c-o amintire din liceu. (sursa foto)

Am făcut trei ani de real. Adică trei ani plini de matematică, fizică, informatică, d-astea, știți voi. În ăștia trei ani, în fiecare dintre ei, am dat teze la materii diferite. În afară de materiile alea clasice, gen româna și matematica, începusem clasa a noua cu o ușoară pasiune pentru fizică; pasiune accentuată și de profă, recunosc (foarte faină profa mea de fizică din liceu).

După niște note dezastruase la tezele de la fizică, într-a zecea am trecut pe chimie. Șocant, dar chiar înțelegeam materia aia, era mult mai abordabilă decât cea din anul precedent, aveam și niște note ok. Cu matematica aveam eu probleme serioase. S-a ales praful de chimia mea într-a unșpea, plecase profa, nu se mai ocupa nimeni de materia aia, iar susținerea tezei în mod cert nu mai reprezenta o opțiune. Am trecut pe biologie, completându-mi tripla și îndreptându-mă cu pași repezi către un careu greu de atins.

A urmat apoi momentul ăla de glorie în care am realizat că, bă, io dacă dau bacul la mate s-ar putea să mă frig rău; și nu vreau asta. Așa c-am făcut demersurile necesare să mă mut la uman. Adică ce să mai, imaginați-vă voi trei ani întregi de studiat latina, pe care eu aveam să-i învăț în trei zile, ca să pot să susțin examenele de diferențiere. V-ați imaginat, da? Eh, stați liniștiți, oricum nu s-a întâmplat. Adică partea cu examenele, da, a avut loc, dar partea cu mine stând și învățând a fost lăsată deoparte.

Mi-am completat careul de teze atunci când, pentru al patrulea an la rând, am dat o teză la o nouă materie diferită: istoria. Doar că urma bacul, și-aici treburile devin haios de interesante. Adică știam că trebuie să dau bacul la română și istorie, că n-aveam d-ales, tocmai ce fugisem mâncând pământul de matematică. Dar apoi? A treia materie? V-am zis de treaba cu tezele diferite ca să înțelegeți că n-aveam absolut nicio direcție în care m-aș fi putut îndrepta.

Aveam de ales între geografie (o materie fascinantă, care n-are ce căuta în școli), psihologie (una dintre disciplinele pe care le-am așteptat cel mai mult când am început liceul, recunosc; mi-a trecut repede, cam după prima săptămână), sociologie (asta cred că-i aia în care vorbești de familie; nu știu, eu n-am studiat-o, era doar în programa de clasa a unșpea la uman, iar eu am făceam realul p-atunci) și filosofie (uite un subiect interesant! problema era că dacă nu filosofeam la fel ca cei din comisia de corectare, o ardeam eu un Platon Malaez degeaba).

Intră directoarea în sala de clasă cu niște hârtii în mână și ne cere să semnăm că avem de gând să dăm bacul, dar și la ce materii urmează să susținem examenele. Pauză. Blanc. Adică tre’ s-aleg eu una? Nu poa’ s-aleagă alții pentru mine? Mentalitatea românească, știu. Stați o secundă, zic. Rup repede o foaie dintr-un caiet și scriu pe ea numele celor patru materii disponibile. Le rup în fâșii subțiri, le bag în penar, fac o cruce fictivă și trag la sorți. Aia e, ce-o fi, o fi!

Cum să vă zic, dintre toate cele trei probele, cea mai mare notă am luat-o fără drept de apel la sociologie. A fost materia pe care am extras-o în ziua aia din penar, materie pe care n-am studiat-o în viața mea la liceu, însă de care m-am ocupat singur în perioada anterioară bacului. Am luat-o de la zero, nu aveam habar absolut nimic despre ea. Dacă mi-aș fi dat interesul oleacă mai tare, luam o notă și mai mare, însă știam că nu-mi cere nimeni notele de la bac la FJSC.

Numa’ atât voiam să spun: să n-o mai aud p-aia cu bacul e așa un examen greu, al maturității. Dacă nu te-ai maturizat până la 19 ani când tre’ să-l susții (prima oara), e nasol. Altfel, poți să-l iei și fără să faci liceul. Doar c-ar fi indicat să-l urmezi ca să intri în bac. Atât.