Christopher Nolan, regizorul, scenaristul, producătorul, omul. În spatele minţii sale a stat cândva ascunsă una dintre cele mai motivaţionale idei cu care avea să se confrunte societatea acestui 2014, iar cel mai mare câştig al omerii este transpunerea cinematografică a ideilor de care acesta se bucura de unul singur. Interstellar: Călătorind prin Univers este nu doar cel mai aşteptat film al toamnei dar şi un mare pariu pe care Nolan, iar odată cu el toată echipa care a bus bazele unui asemenea proiect, şi l-au asumat.

Într-un viitor apropiat o criză agricolă pune stăpânire pe Pământ şi pare a-i prevesti sfârşitul. Cu fiecare recoltă ce trece omenirea devine din ce în ce mai săracă iar viaţa pe Terra se apropie de un iminent sfârşit. Pornind de la acest context se naşte una dintre cele mai îndrăzneţe misiuni realizate vreodată, a unui echipaj NASA ceva mai futurist care îşi propune cucerirea unui Univers nedescoperit încă. Filmul lui Christopher Nolan nu face referire la sistemul nostru solar, la galaxia noastră, ci la o dimensiune pe care publicul o poate cu greu percepe drept reală.

Până atunci însă privim cu interes către Cooper (Matthew McConaughey) şi familia sa, cetăţenii unei Americi (evident că e vorba de Statele Unite, e deja ştiut faptul că în caz de sfârşitul lumii ei vor fi ultimii rămaşi în picioare) măcinate de lipsa hranei, a apei şi de furtunile de praf din ce în ce mai dese. Povestea lui Cooper este o poveste emoţionantă despre un tată care are datoria de a-şi proteja nu doar copiii, ci întreaga populaţie a lumii. Astfel se naşte discrepanţa dintre obiectivitate şi subiectivitate, se naşte conflictul dintre deciziile protagonistului de a-şi pune familia pe primul loc sau de a asigura continuitatea speciei umane.

Cele aproape trei ore (!?) de film nu par a conta în vreun fel în momentele în care eşti prins de o poveste fascinantă şi captiv într-un Univers al imaginilor spectaculoase, concepute exact aşa cum Nolan şi-a dorit dintotdeauna. Vorbim despre un mix excelent între o ştiinţă desprinsă parcă din revistele pentru copii (avem parte de o explicaţie simplă dar evidentă a mecanismului de funcţionare a unei găuri de vierme) şi o ştiinţă pe care numai viitorii absolvenţi ai Politehnicii din Bucureşti ar putea-o concepe.

Dincolo de acest aspect, rolul filosofiei în înţelegerea şi parcurgerea poveştii este unul major şi trebuie tratat ca atare. Trebuie să uităm de cunoaşterea noastră tridimensională, să uităm care sunt regulile după care timpul se ghidează pe Pământ şi să pătrundem într-un Univers al relativităţii, unde fiecare răspuns naşte cel puţin o altă întrebare. E important să fim atenţi la fiecare detaliu pe parcursul filmului, indiferent de aparenta neînsemnare pe care el ar oferi-o, pentru că în final vom înţelege exact un sistem abordat impecabil de Nolan şi de restul echipei sale.

Filmul are o poveste emoţionantă şi premiază atât altruismul cât şi nevoia de supravieţuire a rasei umane. Vorbim de această dată nu de o cursă contratimp pentru salvarea propriului ego (cum fac toţi oamenii ăia care aleargă disperaţi în 2012) ci de o aventură greu de descris în cuvinte despre continuitatea existenţei oamenilor. Michael Caine, Anne Hathaway şi Jessica Chastian îşi joacă de asemenea impecabil rolurile ajutându-te să înţelegi mai bine importanţa fiecărei rotiţe din acest mecanism complex al evoluţiei.

Pentru a putea vedea exact direcţia către care rasa umană se îndreaptă şi pentru a te bucura întocmai de acest Univers nedescoperit şi plin de necunoscut, filmul Interstellar: Călătorind prin Univers trebuie obligatoriu vizionat în format Imax. Iar pentru asta te vei duce începând de vineri, 7 noiembrie, în cinematografe şi îl vei vedea; şi până atunci vei urmări şi trailerul de mai jos! Distribuitorul, căruia ţin să îi mulţumesc pentru că a făcut posibilă o aşa experienţă, este Freeman Entertainment. O să-i mulţumiţi şi voi după ce vă duceţi la film. Şi-mi veţi mulţumi şi mie!