Noul Joker e, din punctul meu de vedere, cel mai bun film al lui 2019; probabil la concurență cu The Irishman al lui Scorsese, dar pe el nu l-am văzut încă.
E filmul cu cel mai puternic impact emoțional pe care ai putea să-l vezi anul ăsta. E filmul cu cea mai reușită interpretare a unui protagonist în 2019, pentru că ceea ce face Joaquin Phoenix cu personajul său e greu de descris în cuvinte și aruncat pe paginile internetului.
Dar hai s-o luăm pe rând. Joker e cel mai cunoscut antagonist al lui Batman în benzile desenate în care eroul a sărbătorit recent frumoasa vârstă de 80 de ani. Probabil că știi puțin din istoria sa pe marele ecran: a fost portretizat de Jack Nicholson în ’89, însă cea mai reușită versiune a sa e cea a lui Heath Ledger din The Dark Knight, în 2008.
După interpretarea lui Ledger și moartea sa lumea de la Hollywood s-a ferit să-l mai folosească pe Joker pe marele ecran pentru a nu strica moștenirea lăsată în urmă de filmul lui Nolan. Asta până în 2016, când Jared Leto și-a pus machiajul de clovn pentru filmul Suicide Squad, unde a avut mai degrabă un rol episodic, de afiș. Leto avea să recunoască ulterior că majoritatea secvențelor sale au fost scoase la montaj, gurile rele zic că s-ar fi certat cu Warner Bros. din cauza asta, iar acum filmează cu Marvel pentru Morbius; în fine.
De-asta lumea a fost ușor sceptică atunci când Todd Phillips a anunțat că face un film dedicat lui Joker; mai mult, în momentul în care a venit și precizrea că filmul său n-o să aibă la bază vreo poveste clasică din benzile desenate fanii au fost și mai deranjați. Poate nu știi, dar Joker n-are tocmai un origin story în comicsuri. Au fost câteva încercări, niște explicații, dar nimic foarte convingător sau care să rămână întipărit în arhivele istoriei. Ăsta e farmecul personajului, el există, e acolo, dar nu știi cine e și de ce e.
Povestea din Joker se întâmplă în ’81 într-un Gotham care pare că se pregătește de adevărata criză ce va să vină; e un Gotham aflat înaintea erei Batman, mai luminos prin imagine, însă la fel de întunecat prin fapte. E un Gotham aflat în apogeul unei revoluții sociale cu iz anarhic în care clasa săracă se pregătește să se ridice împotriva celor bogați.
E nevoie de un singur gest pentru ca simbolul unei astfel de revolte să se nască, iar Arthur Fleck, personajul interpretat, încă o dată zic, magistral de Joaquin Phoenix, e fix acolo unde trebuie să fie. Jokerul lui Phoenix e un personaj dramatic, un om bolnav, conștient de propria-i afecțiune și dornic să se trateze într-o societate ce nu-i oferă posibilitatea asta.
Cu fiecare secvență trasă, personajul lui Phoenix mai încasează câte-o lovitură din partea cetățenilor și a statului, însă cele mai dure nu sunt nici pe departe cele fizice, ci cele exprimate în cuvinte. Te va da peste cap inevitabil momentul în care Arthur Fleck, un animator ce-și câștigă puținii bani înveselind copiii bolnavi din spitale le recunoaște autorităților despre condiția sa de om bolnav; iar aceștia îl întreabă dacă e reală sau e doar parte din numărul său.
Te vor da peste cap dialogurile sale cu oamenii care ar trebui să-l ajute și care refuză să-i asculte traumele și gândurile, așteptând parcă ora 4 pentru a putea pleca acasă de la birou. Și, desigur, la fel de greu îți va fi să treci peste momentele în care naivitatea lui, exprimată adesea prin gândul că-și dorește să aducă zâmbete și fericire, este călcată în picioare de oameni ce râd de condiția sa.
Este Joker un psihopat pasionat de omoruri fără motiv? În final, da, este. Și am citit multe păreri ale oamenilor care dezbat subiectul ăsta: ar trebui să-l judecăm pentru ceea ce face sau pentru motivele ce stau la baza acțiunilor lui? Îl judecăm pentru că a ucis și-a devenit, fără să vrea, liderul unei mișcări anarhice sau îl compătimim pentru povestea tragică din spate și încercăm să căutăm răspunsuri și ajutor? Nu cred să existe vreun răspuns corect la întrebările astea.
Și poate tocmai d-aia Joker e atât de bun. Pentru că nu știi. Nu știi ce-i real și ce nu, nu știi care-i perspectiva corectă sau dacă există măcar una. Te uiți la filmul ăsta și discuți cu cei din jur despre ce crezi tu că s-a întâmplat, ce-i bine, ce-i rău, ai teorii și presupuneri. Dar adevărul e cel spus de Phoenix într-un interviu pentru Jimmy Kimmel: „nici măcar eu nu știu care-i adevărul.„
Sper ca Joaquin Phoenix să ia un Oscar pentru rolul ăsta.
2 Comments
Florin
3 octombrie 2019 - 8:56 amAr fi bine sa citesti The Killing Joke de Alan Moore, banda desenata, unde o sa gasesti originea lui The Joker. Nu e un repros, dar este una dintre cele mai bune benzi desenate despre Joker.
Alexandru Ion
3 octombrie 2019 - 9:06 amAm citit The Killing Joke, e într-adevăr excelentă. Dar, deși există asemănări între ea și film (gen actorul de stand-up comedy ratat), povestea în sine nu e deloc aceeași.
Plus că, da, Joker are o poveste considerată drept origin story, dar nu e nici pe departe acel „origin” pe care-l au alte personaje de notorietatea sa, la fel cum povestea din The Killing Joke n-a influențat misterul din jurul personajului. Există inclusiv teorii care spun că-s mai mulți jokeri, ca semn al unei mișcări sociale.