Am citit recent un interviu acordat pentru The Hollywood Reporter de creatorii seriei moderne Planet of the Apes, Rick Jaffa și Amanda Silver, care spuneau că au în plan nu mai puțin de nouă filme. Cu șase mai mult decât ar indica limita bunului simț, dacă mă întrebi pe mine, dar lăcomia Hollywoodului de a mulge până la extrem diverse francize care erau cândva de succes nu are limite.

Spun asta pentru că, în timp ce primele trei filme ale seriei au fost chiar ok, Kingdom of the Planet of the Apes mi se pare de departe cel mai slab de până acum, o extensie deloc necesară a poveștii care-și prezentase cumva firesc concluzia odată cu War for the Planet of the Apes.

Kingdom of the Planet of the Apes reciclează o poveste clișeică despre aroganța rasei umane în fața unei noi specii dominante, cu un mesaj pe care l-am tot văzut despre cum oamenii distrug orice ating și nu sunt capabili să conviețuiască armonios, and so on.

Cel mai nou film al seriei se întâmplă la o distanță de trei secole de la precedentul și deschide porțile unei noi trilogii. Evenimentele din primele părți sunt acum menționate la nivel de folclor, însă nu prezintă o legătură directă cu filmul de azi. Altfel spus acesta poate fi văzut fără probleme și de cei care, dintr-un motiv care-mi scapă, sunt la primul contact cu franciza. Tot ce trebuie să știi e că în viitor maimuțele sunt specia dominantă pe Pământ, iar în trecut aceștia au avut un lider revoluționar numit Caesar care le-a facilitat ascensiunea. Cam asta ar fi.

Spre deosebire de primele părți prezența umană e semnificativ redusă, cu literalmente doar trei actori care să reprezinte această tabără a conflictului: Freya Allan în rolul protagonistei, William H. Macy care n-are un rol foarte important și Dichen Lachman cu o apariție scurtă în final. În rest îi găsim pe Owen Teague, Kevin Durand și Peter Macon printre alții în roluri de tip motion-capture pentru portretizarea maimuțelor.

Povestea este centrată de această dată pe conflictul intern dintre triburile de primate, acolo unde Noa (Owen Teague) pornește într-o călătorie de răzbunare, după ce așezarea de care aparține a fost atacată, iar familia sa ucisă. Pe drum îl întâlnește pe Raka (Peter Macon), un urangutan care-l introduce în istoria francizei, prezentându-l pe Caesar, salvatorul și eliberatorul primatelor, sub forma unei figuri mesianice. Un fun fact interesant aici, Kevin Durand a declarat recent că interpretarea sa pentru antagonistul Proximus se bazează pe Elon Musk. Iar dacă-l cauți pe Durand pe Google o să vezi că inclusiv din punct de vedere fizic seamănă cu Musk.

Kingdom of the Planet of the Apes e lent și deseori obositor de urmărit. Nu e nici film artistic, nu e nici blockbuster de vară: secvențele antrenante de acțiune sunt puține, iar lipsa componentei umane cel puțin în prima jumătate a filmului face ca dialogurile dintre primate să fie greoaie. Desigur, punctează foarte bine la capitolul CGI, efecte vizuale și cam tot ce înseamnă peisagistică. Este mult superior rateului numit Godzilla x Kong, dacă ar fi să-i acord premiul ăsta de consolare.

Are o concluzie mișto, totuși, nu intru în detalii și spoilere dar mi-au plăcut ultimele 15 minute, duc într-o direcție bună. Mi-a plăcut mult și de Freya – apropo, ți-o mai aduci aminte în primul sezon din The Witcher? A cam crescut de atunci, joacă super bine și sper s-o mai vedem și în următoarele filme, dacă tot au de când să facă nouă.

Filmul este disponibil în format IMAX 2D, jur că apreciez enorm fiecare decizie de a face filme 2D și de a ne potoli odată cu moda 3D-ului, că 90% dintre producții nu au niciun motiv pentru care să fie 3D. Dar IMAX 2D e fix ce trebuie, ți-am zis, stă super bine pe imagine.

Concluzionând, Kingdom of the Planet of the Apes e deja disponibil în cinematografe, cred că funcționează ca alegere pentru un film de weekend, la mall.