Ieri am fost la un eveniment, undeva prin zona Izvor-Cișmigiu; o să vă povestesc zilele următoare despre el și ce-am băut acolo. Dar pentru că am ajuns ceva mai devreme, însoțitoarea mea de drum, Diana, mi-a propus să ne mai plimbăm oleacă. Și-am ajuns la picioarele unei Coloane a Infinitului Bucureștene pe care, spre rușinea mea de om de periferie, o vedeam pentru întâia oară.
Și ca să vedeți ce înseamnă să te plimbi prin București cu un absolvent de Geografie care mai și lucrează la ceva ce se numește Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România (nu, nu a Holocaustului din România; înțelegeți voi, nu eu l-am denumit așa), Diana mi-a explicat foarte pe scurt și pe-nțelesul meu ce-i cu monumentul cu pricina.
Coloana se numește Monumenul Holocaustului și se află acolo încă din 2009, atunci când a fost inaugurată pentru a marca sărbătorirea Zilei Holocaustului în România, pe 9 octombrie. Are o înălțime de 17 metri, diametrul variază între 1.40 m și 1.55 m, iar pe ea se poate citi termenul Zahor, traducerea în ebraică a îndemnului amintește-ți!.
La picioarele ei se află un relief din granit ce simbolizează calea ferată pe care au fost transportate victimele Holocaustului. Memorialul e completat de o încăpere ce se află ascunsă parțial sub nivelul solului și care seamănă cu un fel de cuptor. Pentru a ajunge la ea trebuie să cobori niște trepte puse în diagonală, care amintesc la rându-le de traseul și de viața parcurse de cei uciși în perioada cu pricina. În interior, pe pereți se află mai multe tăblițe portocalii acoperite de numele evreilor și rromilor care au murit în urma Holocaustului.
Partea cu adevărat înfiorătoare, zic eu, se găsește la exteriorul sălii respective, care aduce incredibil de mult cu lagărele naziste; adică tot ce lipsește din peisaj sunt niște dușuri care s-atârne de undeva. Tot Diana îmi spunea de jocurile de lumini și umbre care învăluie întregul peisaj. De exemplu, Memorialul conține și o sculptură ce înfățișează celebra Stea a lui David, iar proiecția ei oferită de lumina razelor soarelui se poate vedea cel mai bine fix în data de 9 octombrie (nu mă întrebați cum și de ce fix atunci).
Ce mi se pare fascinant e faptul că trăim cu toții (indiferent de cartierul, orașul sau țara în care locuim) într-o lume plină de inedit, însă refuzăm s-o înțelegem. Adică eu, dacă n-aș fi avut alături pe cineva care să știe ce-i cu monumentul cu pricina, mai mult ca sigur aș fi trecut pe lângă Memorialul Holocaustului cu simplul gând că cineva s-a gândit să mai arunce o coloană în inima Bucureștiului.
0 Comentarii