Un lucru pe care n-am crezut vreodată să-l văd la cinema: un film horror împachetat într-un spectacol de cabaret; sau invers. Edgar Wright revine în atenția publicului cinefil după succesul Baby Driver cu un film pe care nu știi de unde să-l iei inițial.

Last Night in Soho se prezintă în același timp un film horror, o poveste de dragoste, un film de epocă și în egală măsură un musical. Prea mult, ai fi tentat să spui, reproșându-i lui Wright că n-a reușit să găsească o identitate producției sale. Crede-mă, filmul ăsta este în egală măsură toate lucrurile de mai sus, și încă ceva în plus.

Last Night in Soho spune povestea lui Ellie (Thomasin McKenzie), o tânără studentă de modă acceptată la London College of Fashion. Ellie provine dintr-o familie cu un istoric de probleme psihice, cu o mamă care s-a sinucis, iar tranziția dintr-o localitate de provincie în capitala Angliei nu poate fi altfel decât dificilă. Cu toate astea Thomasin McKenzie impresionează prin simplitatea și inocența sa, prin entuziasmul și pasiunea pe care i le oferă personajului său.

Pentru că realitatea nu este tocmai cea pe care o visa, viața la cămin nu este chiar un lux și devine rapid subiectul bârfelor noilor sale colege, fata se refugiază în ceea ce aparent e o viață de noapte paralelă, o realitate alternativă pe care o descoperă în vis, sub pătura din noul ei dormitor.

Dacă ți se pare că totul are un iz de basm, să știi că ai perfectă dreptate: Ellie o descoperă pe Sandie, interpretată de încântătoarea Anya Taylor-Joy, o artistă aspirantă în anii ’60. Prin intermediul ei cele două descoperă cumva simultan societatea londoneză a acelor vremuri, viața de noapte și localurile aristocrate luminate în culori neon. Se conturează așadar visul pe care protagonista îl preferă în dauna realității cenușii; cel puțin la început. Prin ochii lui Sandie Ellie învață să fie femeie, își etalează în același timp curajul și ambițiile, dar nu se dă înapoi în a-și lăsa garda jos atunci când în viața sa se regăsește șarmul unui britanic desăvârșit, în persoana lui Jack (Matt Smith).

Nu vei găsi un membru al distribuției care să te dezamăgească, iar pe lângă triunghiul amintit anterior le vei putea vedea într-o ultimă apariție pe marele ecran pe regretatele Diana Rigg și Margaret Nolan, ambele încetând din viață anul trecut.

Last Night in Soho este definiția unei povești, așa cum ne-ar plăcea tuturor s-o urmărim pe marele ecran, cu intrigi și întorsături de situație, cu suficiente secvențe de dragoste cât să nu poate fi considerat un film romantic, dar poate cel mai important cu niște personaje scrise și conturate impecabil. Este ceea ce Edgar Wright face poate cel mai bine în filmul de față, împrumutând cumva din stilul deja consacrat al lui Mike Flannagan, care a impresionat prin miniseriile The Haunting sau Midnight Mass.

În același timp însă Wright te scoate din tiparul horrorurilor clasice, acelea cu imagini sumbre și întunecate, în favoarea unei atmosfere efervescente, viu colorate și parcă aflată într-o ușoară contradicție cu povestea pe care o spune. Dar asta nu face decât un mare serviciu filmului însuși, care se dezbracă de orice clișeu al genului și te duce pe un teritoriu necunoscut, pe care cu greu îl vei putea compara cu ceva văzut anterior.

Coloana sonoră se regăsește deja pe repeat în playlistul meu de pe Spotify și face doar să ofere și mai mult din ceea ce ne este doar pe scurt prezentat în trailer: o serie de piese culese atent de pe vinilurile anilor ’60. Don’t Throw Your Love Away, Starstruck, You’re My World, Puppet On A String sau Anyone Who Had a Heart sunt doar câteva dintre titlurile care-ți vor aduce zâmbetul pe buze în timpul momentelor muzicale.

Nu în ultimul rând, pentru că n-aș vrea să ignor, deși nu-mi este caracteristic să fac remarci pe subiectul ăsta: e absolut incredibil cum Anya Taylor-Joy face ca orice rochie să curgă impecabil pe ea. Și nu e prima oară când o spun, am mai zis-o și după vizionarea The Queen’s Gambit. Poate că e prea devreme să am o părere, dar cred că măcar o nominalizare la Oscaruri pentru costume tot s-ar cere aici.

Per total Last Night in Soho mi-a dat un trip spectaculos prin combinația de culori, muzică și interpretare pe care le oferă, totul împachetat într-o poveste de groază pe care cu greu ai putea-o încadra într-o sub-categorie a genului. Este neapărat de văzut și ar fi păcat să nu te bucuri de el așa cum trebuie pe marele ecran.