Mi se pare fascinant cum funcționează axa timpului: gândește-te că tu și cu mine ne aflăm în momentul ăsta în anul 2024, în timp ce studiourile Sony Pictures sunt în continuare blocate în 2003. Marvel pregătește terenul pentru Deadpool 3, anunță un nou Fantastic Four cu Pedro Pascal și Vanessa Kirby, dar și o continuare a seriei animate X-Men din anii ’90, în timp ce Sony lansează Madame Web, un film care să rivalizeze cu Daredevil (2003), Elektra (2005) și Ghost Rider (2007).

Și o fac cu bună știință, ca și cum nimeni nu și-a dat seama acolo că e ceva greșit după ce-au scos Venom și Morbius, filme cu 30, respectiv 15% scoruri pe Rotten Tomatoes. La ora la care scriu articolul ăsta Madame Web are 13%, apropo.

N-am să pretind că știu mai bine cum funcționează toată experiența producerii unui film, dar în egală măsură mi se pare corect ca atunci când rezultatul nu este unul ok să punctez treaba asta. Subiectiv vorbind, ca în cazul oricărei forme de artă.

Iar rezultatul Madame Web nu e deloc ok. Sony ia un univers asupra căruia are niște drepturi, din punct de vedere legal, dar pe care nu-l înțelege: are dreptul de a folosi toate personajele din jurul lui Spider-Man, dar nu are voie să-l folosească pe Spider-Man ca urmare a unui acord cu Disney. Nu trebuie să fii vreun geniu ca să-ți dai seama că toate poveștile din jurul antagoniștilor lui Peter Parker se află în strânsă legătură cu eroul și multe personaje nu pot „trăi” fără acesta.

Joker spunea mereu în benzile desenate de la DC Comics că viața lui de villain nu ar avea sens fără Batman și că scopul lui nu e să-l ucidă pe Cavalerul Întunecat, ci să se provoace unul pe celălalt în a deveni mai buni în ceea ce fac.

Personajul lui Venom avea sens pentru că reprezenta latura întunecată a Omului Păianjen, la fel cum mulți alți antagoniști ai acestuia își au originea în rangul animal: Vulture, Rhino, Scorpion, Lizard sau Doctor Octopus. Epopeea lui Kraven the Hunter și povestea din seria Kraven’s Last Hunt publicată în 1987 au la bază motivația unui vânător de a scăpa de cel pe care-l consideră atunci drept prădătorul suprem. Scoate-l pe Spider-Man din ecuație și o să-ți dai seama de originea cuvântului cringe.

Personajul lui Madame Web este relevant într-un univers dominat de variante multiple ale lui Spider-Man. În seria animată din 1994 Madame Web vine în ajutorul eroului în cadrul evenimentului numit Secret Wars, acolo unde mai mulți Spider-Men din realități paralele își unesc forțele împotriva unei amenințări comune: Spider-Carnage.

În același timp personajul lui Ezekiel (interpretat în filmul Madame Web de Tahar Rahim) are un rol important în cross-overul Spider-Verse publicat de Marvel în 2014, acolo unde este un aliat al păianjenilor și încearcă să-i protejeze pe aceștia de Morlun, un antagonist care se hrănește cu esența de viață a Spider-Menilor din fiecare univers. În filmul ăsta Ezekiel este antagonistul, un tip cu superputeri care e bântuit de viziunea conform căreia ar urma să fie ucis într-o zi de un grup de Femei Păianjen. Și pentru a împiedica viitorul să aibă loc alege să le vâneze pe acestea înainte să-și primească puterile.

Sony marketează greșit (ca să nu zic direct răuvoitor) filmul Madame Web prezentându-ne o echipă de Spider-Women condusă de Cassandra Web (Dakota Johnson), din care mai fac parte Julia Carpenter (Sydney Sweeney), Anya Corazon (Isabela Merced) și Mattie Franklin (Celeste O’Conner). Toate trei reprezintă diverse variante ale personajului Spider-Woman în benzile desenate, însă acest fir narativ nu e deloc explorat în film, în ciuda impresiei pe care o poți avea dacă urmărești trailerul.

Filmul are o mulțime de dialoguri forțate, de-alea cum mai vedeai pe la desenele animate din anii ’90 acolo unde nu aveai timp în 20 de minute de episod să dezvolți foarte tare contextul și trebuia să fii foarte explicit atunci când spuneai ce fac personajele. Sunt atât de multe momente penibile încât cineva făcuse pe Twitter un card de bingo cu ele.

Madame Web se întâmplă în 2003, o decizie care ar fi putut avea sens dacă ar fi existat un plan prin care Sony să dezvolte diverse conexiuni între filmele sale: un film petrecut cu două decenii în urmă și cu 13 ani înainte de debutul lui Spider-Man în MCU (în Captain America: Civil War, 2016) ar fi putut servi drept origin story pentru mai multe personaje și ar fi putut prezenta o lume „pre-Spider-Man.”

Zic c-ar fi putut avea sens dacă cineva ar fi citit pe Wikipedia biografia Peter Parkerului interpretat de Tom Holland, care e născut în 2001, deci cu doi ani înainte de evenimentele din Madame Web. Așadar Madame Web nu se poate plasa nici în MCU, nici în universul lui Tobey Maguire (care era deja erou cu acte în regulă în acel moment), nici în cel al lui Andrew Garfield (care ar fi însemnat să aibă 9 ani în evenimentele din The Amazing Spider-Man).

Așadar fără trecut sau viitor, Madame Web doar există. Așa cum zice incluziv protagonista la un moment dat, „partea bună la viitor e că nu s-a întâmplat încă„, iar eu de aici sper să fie vorba despre viitorul acestui personaj și a Universului Spider-Man din care face parte.​