40 de grade la umbră; te trezeşti la unu (ora de pe ceas, nu vecinu’ de deasupra) în amiaza mare; mănânci micul dejun la prânz şi iei cina în miez de noapte; soarele de pe cer indică ora şase, însă ceasul de la mână arată că e aproape zece; sucurile naturale de portocale sunt înlocuite cu berile reci; umbli la bustu’ gol prin casă şi transpiri atunci când cobori la parter să-ţi mai iei o bere; aştepţi cu nerăbdare săptămâna aia nenorocită în care pleci departe, la mare, cu tovarăşii ori gagica, şi înjuri de mama focului când eşti pe autostradă şi te întorci înapoi acasă; îţi aminteşti cu plăcere dar totodată cu nostalgie de nopţile nedormite, de beţiile întâmpinate cu multă euforie, îţi promiţi că nu mai pui gura pe alcool anul acesta, iar peste două ore râgâi iar prea multă bere; şi în cele din urmă îţi bagi picioarele în tot, că iară te-a lovit gândul ala fatal că zilele trec şi şcoala s-apropie… Aşa îţi dai seama că e vară.

Eu personal îmi dau seama că e vară atunci când mi se zbat în cap nenumărate idei, planuri măreţe ce necesită abordate şi îndeplinite în noul sezon; dar mult mai important decât atât, îmi dau seama de anotimpul fierbinte atunci când realizez că încă nu le-am finalizat pe cele de anul trecut.  Am stat apoi şi m-am gândit că poate, doar poate, dacă-mi tipăresc planurile bine undeva, poate că atunci mă ţin de ele; şi poate că dacă mai apare şi cineva care să le citească şi să mă mai tragă de mânecă zicându-mi „hei, boule, iară leneveşti?”, poate că atunci mă ţin şi eu de cuvânt; doar poate.

Acum, având în vedere că încă nu mi-am pierdut abilitatea de a fi dăunător de sec şi direct fac toată treaba asta în acelaşi stil caracteristic. Am scris o carte, probabil nu cea mai bună pe care o vei putea citi în viaţa asta, dar cu siguranţă nici cea mai nasoală; deci, poţi încerca. Romanul se numeşte „Viaţa Într-o Cutie de Carton”, are aici o pagină de facebook drăguţă, iar pentru cei interesaţi aveţi mai sus secţiunea de Contact unde îmi puteţi da un mesaj cu privire la treaba asta (sau oricare alta ce nu implică un limbaj „academic”). Da, treaba asta a fost un fel de reclamă, deci luaţi-o ca atare! 🙂

Mai departe pe „ordinea de zi”, ţin să-i mulţumesc lui Alexandru Mihai (Eugen) pentru minunăţia de logo upgradat foarte frumos în format HD şi îi urez multă baftă pentru proiectele următoare. Odată cu dispariţia unei canicule copleşitoare şi planarea delicată a frunzelor de prin copaci, odată cu noua recoltă de struguri şi cu noile butoaie de vin pline de inspiraţie voi aduce site-ul ăsta la un nou nivel: malaezu 2.0! O să cuprind aici cele mai fascinante poveşti de viaţă pe care le-am auzit vreodată, poveşti cu o morală tristă sau doar cu menirea unui amuzament copios, o să dezbatem împreună prostia înconjurătoare şi moartea clinică în care a intrat societatea contemporană într-o manieră pe cât de comică pe atât de serioasă. În acelaşi timp voi primi bucuros la secţiunea de Contact de care am mai menţionat mesaje cu privire la viitoarele articole şi voi încerca dezvoltarea unei rubrici speciale pentru dorinţele şi plăcerile vinovate ale cititorilor. În final, voi aduce pe site o rubrică nouă, în care voi întoarce pe toate feţele cutia de carton la care am lucrat până acum. Va fi o rubrică dedicată exclusiv romanului, cu articole scrise atât pentru cei ce îi cunosc povestea dar şi pentru cei ce sunt dornici să i-o descopere; vor fi poveşti nespuse în roman, informaţii şi idei despre naşterea şi expansiunea unei noi lumi, vor fi secrete dezvăluite şi răspunsuri la foarte multe întrebări.

Cu toate acestea, dar şi cu alte surprize drăguţele vă aştept pe noul Malaezu.ro, în curând! Până atunci, însă, bucuraţi-vă de vară, dragilor. Respect!