Maniac e unul dintre serialele pe care Netflix le-a tot promovat în ultima vreme. E o mini-serie, ca să fiu mai exact, de doar 10 episoade destul de scurte; majoritatea au undeva pe la 40 de minute, sunt și episoade de 25, se vede rapid și ușor.

Dar îi are ca protagoniști pe Emma Stone și pe Jonah Hill, deci într-un fel e de înțeles faptul că e scos în față. Pe cât de bine joacă Emma, pe atât de prost joacă Hill, care-mi aduce aminte de Adam Sandler, iar Adam Sandler nu are filme bune în opinia mea, oricâte titluri mi-ai putea oferi ca să mă convingi de contrariu. Dar ea își joacă rolurile super bine.

Am zis roluri pentru că de-a lungul celor 10 episoade cei doi protagoniști trăiesc viețile mai multor personaje, aspect asupra căruia voi reveni peste două paragrafe. Până atunci e important de știut faptul că Maniac e despre niște oameni cu ceva probleme la cap care aleg să fie testerii unei companii farmaceutice și să ia niște pastile care, zică-se, te pot scăpa de orice tip de durere.

El e acolo pentru că are nevoie de bani și pentru că suferă de o formă de psihoză în care un frate pe care nu l-a cunoscut niciodată i se arată și îi spune că trebuie să salveze lumea. Ea e acolo pentru că e dependentă de una dintre pastilele pe care compania respectivă le produce și pentru că vrea să depășească un moment critic al vieții. Odată supuși testelor respective cei doi sunt nevoiți să retrăiască diverse momente din trecut, dar și să îmbrățișeze noi vieți cu scopul de a determina cauzele durerii și de a le contracara.

Iar asta ne aduce la ceea ce am spus anterior, cu personajele multiple. Dacă te uiți la trailer îți poți da seama de asta pentru că o s-o vezi pe Emma Stone cu urechi de elf, într-un fel de quest prin păduri magice sau pe Jonah Hill într-un tricou sport și cu o perucă scoasă din anii ’90. Practic cei doi trăiesc mai multe vieți împreună pentru a se descoperi și pentru a-și da seama ce e în neregulă cu ei.

Toate episoadele sunt super dubioase și cringe, iar personajele sunt duse cu capul. Da, e genul ăla de serial. La un moment dat apare o tipă care urinează diamante sau vezi cum cei doi protagoniști încearcă să salveze un lemur de protecția animalelor care vrea să-l ducă în Madagascar.

O altă chestie mișto e că în versiunea asta de viitor apropiat oamenii își pot plăti nevoile prin intermediul unui AdBuddy, care e exact ceea ce-i spune numele: o persoană care vine și îți citește reclame în funcție de valoarea produsului sau serviciului de care ai nevoie. Te-ai gândi că asta e o chestie mișto și că dacă ai avea posibilitatea ai apela la un AdBuddy care să-ți citească reclame șase luni, zi de zi, pentru a-ți putea permite noul model de iPhone, dar crede-mă că într-un final o s-o iei razna.

Dar odată ce treci de stratul ăsta exterior în care e împachetat serialul și depui puțin efort pentru a-l înțelege în profunzime o să-ți cam placă. Mie mi-a luat mai puțin de o zi să-l văd, deși recunosc că inițial am fost atras doar de marketingul făcut în jurul lui și de faptul că Emma Stone e una dintre plăcerile mele vinovate de la Hollywood.

A, un easter egg mișto e dat de faptul că numele personajului lui Jonah Hill e Owen Milgram, care face referire la Experimentul Milgram, un caz celebru ce testa capacitatea de obediență a oamenilor împotriva propriilor principii.