Malaezu.ro

Libertatea a lansat colecția de benzi desenate Marvel Must Have

Foarte populară atât pe continentul american, cât și pe cel asiatic, industria benzilor desenate (și respectiv manga) începe să scoată capul la suprafață și în România, chiar dacă rămâne însă un subiect destul de nișat. Va fi un drum lung până în momentul în care piața de comicsuri din România va putea fi considerată măcar relevantă, însă fiecare pas făcut în direcția asta e de salutat.

East European Comic Con se întâmplă anual la București și am avut parte inclusiv de un debut la Cluj, cu Transylvania Comic Con, în timp ce Red Goblin organizează periodic Free Comic Book Day, un eveniment internațional în care se oferă reviste de benzi desenate gratis cu speranța că se pot atrage noi cititori care să le descopere.

Cu toate astea benzile desenate au ajuns, măcar la nivel conversațional, în atenția publicului larg prin intermediul cinematografiei; sau a serviciilor de streaming, după caz. Ultimii zece ani de filme cu super-eroi au făcut ca lumea să descopere, indirect, universurile celor de la Marvel și DC Comics în principal. Netflix a extins orizonturile cu adaptări din afara celor doi giganți menționați anterior, precum The Umbrella AcademyLocke & Key sau The Chilling Adventures of Sabrina.

Cu toate astea, deși publicul a ajuns familiarizat cu anumite personaje și evenimente, puțini sunt și cei dispuși să treacă dincolo de marele ecran și să citească revistele de benzi desenate propriu-zise. Și aici sunt mai multe motive, unul dintre ele fiind inclusiv nivelul de acces la comicsuri în România.

Sigur, sunt câteva magazine (online sau nu) de unde poți cumpăra, însă colecțiile disponibile sunt foarte puține. O altă problemă ar fi limba, pentru că, deși eu prefer să citesc benzile desenate în engleză, fiind varianta originală, pentru un cititor nou o limbă străină poate fi un impediment, în special dacă nu ești obișnuit cu diverși termeni sau mod de citire; plus comoditatea, poate mulți preferă limba română pentru a nu depune un efort suplimentar, iar revistele de benzi desenate traduse la noi pot fi numărate pe degetele de la mâini.

 

În contextul ăsta cred că e chiar de apreciat inițiativa celor de la Libertatea, care au decis publicarea unei colecții de volume de benzi desenate intitulată Marvel Must Have.

Așa cum îi spune și numele, ea conține acele povești din universul Marvel pe care ar trebui să le citească orice fan al acestei lumi, dar în același timp care să fie ușor accesibile și publicului nou. Concret, Libertatea îți propune să descoperi principalele evenimentele și cei mai importanți eroi Marvel prin intermediul unor numere care să te încurajeze să descoperi lumea benzilor desenate.

Colecția Marvel Must Have este anunțată cu 48 de volume săptămânale, la prețul de 30 de lei fiecare (cu primul număr redus la 10 lei). Majoritatea cărților au la bază evenimente consacrate deja prin intermediul filmelor din MCU: de altfel, primul număr este Civil War și este povestea care a servit drept material sursă pentru filmul Captain America: Civil War din 2016.

Printre numerele viitoare se regăsesc titluri precum Old Man Logan, Thanos Rising, Infinity Gauntlet, The Punisher sau Black Panther. După cum vezi, fiecare are la bază un eveniment sau personaj deja celebru datorită filmelor. Există și excepții pentru aceia care vor să meargă dincolo de bariera MCU și să descopere și povești noi din universul Marvel, precum Ms. Marvel, New Avengers, Secret Invasion sau chiar Marvel Zombies. Toate traduse în limba română, iar Libertatea afirmă pe site-ul oficial că fiecare volum va avea între 144 și 200 de pagini, deci suficient cât să te poți bucura de lectură.

Dacă ești nou în această lume și nu ai cunoștințe despre modul în care sunt scrise benzile desenate, fac aici precizarea că în general un astfel de volum adună împreună mai multe numere. De exemplu primul volum, Civil War, colecționează cele 7 numere cu același nume (Civil War #1-7), care au fost publicate individual de Marvel în 2006. Practic e povestea completă, deci nu trebuie să-ți faci griji că ratezi ceva sau că ești condiționat de o altă achiziție. Efectiv te poți uita pe lista de titluri propuse de Libertatea și ți le poți alege pe acelea care ți se par cele mai interesante.

Pe lângă povestea propriu-zisă primul număr (și presupun că și următoarele) vin cu niște conținut suplimentar pe care eu l-am apreciat enorm; poate chiar mai mult decât lectura de bază, pe care o știam deja. De exemplu în cadrul Civil War vei găsi la final, în ultimele pagini, atât un context pentru evenimentele din cadrul volumului, pentru a înțelege mai bine cum s-a ajuns acolo, cât și un scurt rezumat al evoluției acțiunii după încheierea poveștii. Vei vedea astfel cum s-au ramificat consecințele Războiului Civil în următoarele apariții Marvel, asta în cazul în care vei vrea să citești pe mai departe, independent de colecția Libertatea, alte volume care să ducă mai departe povestea.

Civil War este unul dintre evenimentele majore care a influențat universul Marvel, iar în 2006, la momentul apariției sale, a fost un fenomen unic în lumea benzilor desenate: o confruntare între eroi, unde nu există neapărat un villain, un personaj negativ, ci fiecare tabără are argumentele și dreptatea ei. Volumul în sine este ușor de citit și liniar, astfel că nu trebuie să-ți faci griji că vei avea dificultăți în urmărirea poveștii. Traducerea în română are mici scăpări, la un moment dat sunt inversate replicile unui dialog, puse în bule diferite, iar pe mine mă zgâria pe retină adaptarea exactă a lui „c’mon, man” cu „haide, omule„, dar aici e vorba de gust.

Per total însă Marvel Must Have este o surpriză plăcută, pe care ți-o recomand cu drag. Primul număr este deja disponibil la chioșcurile de ziare (sau chiar pentru comandă online), la prețul special de 10 lei, urmând ca viitoarele să apară săptămânal, în fiecare miercuri.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.