După o pauză pe care noi, fanii Marvel de rând, am resimțit-o din plin, zilele de miercuri vor avea din nou farmec odată cu premiera lui Moon Knight, cel mai nou serial din portofoliul Disney+ și cel mai nou titlu din Universul Cinematografic Marvel.
Moon Knight marchează totodată și primul serial din MCU dedicat unui personaj complet nou, necunoscut publicului; asta după ce până acum am avut parte de patru producții dedicate cumva unor personaje secundare în filmele anterioare: WandaVision, The Falcon and the Winter Soldier, Loki și Hawkeye, la care se adaugă animația What If…?. Asta arată și că strategia lui Kevin Feige este una reușită, iar interesul pentru lansările Marvel este mai ridicat de la un titlu la celălalt, indiferent că avem parte de personaje cu care suntem familiarizați deja sau eroi complet noi în peisaj.
Despre Moon Knight sunt destul de multe de povestit, pentru a-ți oferi un ușor context atât despre personajul propriu-zis, cât și despre lumea din care face parte, totul fără spoilere înainte să poți da play la serialul ce debutează pe 30 martie pe Disney+.
Cine este Moon Knight?
Poate cea mai importantă întrebare. Oscar Isaac îl interpretează pe Marc Spector, un bărbat ce suferă de dedublarea personalității, o boală mintală ce aduce în interiorul psihicului aceluiași om mai multe personalități care pun stăpânire pe comportamentul său în diverse momente.
Se știu destul de puține despre adaptarea personajului în noua serie Marvel, așa că ce-ți spun aici se bazează exclusiv pe originea sa în benzile desenate. Marc Spector este cunoscut în același timp sub nume precum Steven Grant sau Jake Lockley; fiecare personalitate are propriile amintiri care nu se întrepătrund cu ale celorlalți. De exemplu Marc este un fost soldat și boxer profesionist, în timp ce Steven este un playboy bogat, iar Jake este un șofer de taxi.
O mențiune specială aici pentru un anume Mr. Knight, o variantă „oficială” a lui Moon Knight, care colaborează cu autoritățile și adoptă mai degrabă trăsăturile de detectiv ale personajului, lăsând latura violentă pentru cealaltă personalitate.
Tot raportat la benzile desenate e bine să știi că Marc Spector capătă identitatea lui Moon Knight după ce moare în cadrul unei expediții în Egipt. Acolo el are o viziune în care i se prezintă faptul c-ar fi reîncarnarea unui zeu pe pământ de către nimeni altul decât zeul egiptean al lunii, ceea ce explică faptul că puterile sale se manifestă sub lumina lunii.
Moon Knight se vrea a fi cea mai întunecată poveste Marvel
Unul dintre cele mai interesante unghiuri referitoare la Moon Knight este abordarea seriei ăsteia, pe care Marvel a prezentat-o ca fiind „cea mai întunecată de până acum.” Similar cu The Punisher într-un fel, Moon Knight nu poate fi adaptat în niciun alt fel decât violent și sumbru, pentru că despre asta e personajul. Este mai degrabă un antierou justițiar decât un erou clasic și, ca urmare a puterilor sale, acționază doar noaptea.
De-a lungul timpului fanii benzilor desenate au considerat Moon Knight ca fiind răspunsul Marvel pentru Batman: un justițiar bogat, cu un origin story sumbru, care acționează doar sub puterea întunericului. Diferența e că Moon Knight vine la pachet cu o poveste centrată destul de mult pe mitologia egipteană, de unde își trage rădăcinile protagonistul.
Care este povestea din Moon Knight
Se știu de fapt foarte puține despre poveste și despre direcția în care se va îndrepta aceasta pe parcursul celor 6 episoade. Ce este clar este că Moon Knight este un origin story clasic oferit de Marvel, în care protagonistul își descoperă puterile și învață să le controleze într-o lume în care cel mai probabil cineva îi vrea răul. Și asta ne aduce la următorul punct de pe listă: cine este antagonistul lui Isaac?
Ethan Hawke îl interpretează pe Arthur Harrow, un lider de cult care, conform imaginilor din trailer, pare a fi un profet fals ce se închină lui Khonshu, zeul egiptean al lunii. Probabil că de aici va porni și rivalitatea sa cu Moon Knight. Deși Arthur nu este un personaj nou, creat special pentru această serie, originile sale par a fi destul de diferite de benzile desenate, acolo unde este un cercetător nominalizat la Nobel care de fapt lucrează pentru o organizație secretă numită OMNIUM, unde experimentează pe oameni. Ți-am zis asta ca să-ți faci o idee, pentru că nu cred să fie neapărat relevant momentan.
Cine este Werewolf by Night?
Aici vine partea interesantă. Înainte să intru în detalii e bine să știi că Moon Knight este prima producție Marvel după mult timp care nu are nicio legătură directă cu niciun alt titlu din MCU. Asta nu înseamnă că nu există în același univers comun, ci doar că nu depinde de vizionarea altor filme și nici nu va impacta, cel puțin pentru moment, titluri viitoare. Aspectul ăsta a fost și cel care l-a convins pe Oscar Isaac să accepte rolul în primul rând.
Cu toate astea există niște zvonuri mai mult sau mai puțin credibile care alimentează imaginația fanilor. Și cel mai important vine ca urmare a unei secvențe din trailer în care Moon Knight, aflat cu spatele în capătul unui culoar lovește agresiv pe cineva. Și la cum arată acel „cineva” este destul de clar c-ar fi personajul numit Werewolf by Night.
Pe numele său real, Jack Russell este un vârcolac cu origini în Transilvania, acolo unde tatăl său, Gregor Russoff a fost un baron local. Russoff a fost mușcat de un vârcolac în timpul unei lupte împotriva lui Dracula însuși, iar mai apoi blestemul s-a abătut și asupra fiului său.
Marvel a confirmat de ceva timp, fără legătură cu Moon Knight, că lucrează la o producție specială de Halloween, despre care nu se știe mai nimic momentan; cu excepția faptului că protagonist va fi actorul Gael García Bernal. Neconfirmat încă, este destul de probabil ca Bernal să-l interpreteze pe Russell, vârcolacul în cauză. Un alt indiciu în direcția asta, dincolo de faptul că vorbim de o adaptare a unei povești de Halloween, este fix faptul că studiourile Marvel au interzis folosirea lui Werewolf by Night în alte producții, justificând că există deja planuri pentru personaj în MCU.
Nu am neapărat o concluzie aici, ci doar un rezumat a celor prezentate mai sus: Moon Knight are potențialul de a deveni una dintre cele mai întunecate povești Marvel, vine cu o abordare complet diferită față de orice s-a încercat în trecut și, ținând cont de faptul că nu e legată de alte filme și seriale poate fi urmărită cu încredere de orice amator.
0 Comentarii